Sari direct la conținut

Jumătate din pacienții spitalizați cu COVID-19 în New York au fost internați pentru alte boli / Ce îi îngrijorează pe experți

HotNews.ro
Americani pe o strada din New York, Foto: Erik Pendzich / Shutterstock Editorial / Profimedia
Americani pe o strada din New York, Foto: Erik Pendzich / Shutterstock Editorial / Profimedia

La aproape doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, statul New York, primul epicentru al infecțiilor în Statele Unite, se apropie de un număr record de spitalizări cu COVID-19, relatează Business Insider.

Numărul de spitalizări în statul de pe coasta de Est a SUA a crescut cu 36% într-o singură săptămână, ajungând de la mai puțin de 8.500 de pacienți internați în noaptea de Revelion la peste 11.500 de persoane internate vinerea trecută, potrivit celor mai recente date publicate de autoritățile americane.

Spre comparație, statul New York-ul a înregistrat aproape 14.000 de spitalizări în aprilie 2020.

În orașul New York peste 6.000 de pacienți erau internați cu COVID-19 vinerea trecută, o creștere cu 40% comparativ cu săptămâna anterioară.

Însă experții în boli infecțioase avertizează că ultimele cifre includ persoane internate în spital pentru boli care n-au legătură cu COVID-19 și au fost testați ulterior pozitiv pentru coronavirus.

Ce arată datele privind spitalizările din New York

Până acum studiile și datele de pe teren par să arate că varianta Omicron cauzează forme mai ușoare ale COVID-19 în rândul persoanelor vaccinate.

În jur de jumătate din pacienții cu COVID-19 spitalizați în orașul New York și 43% la nivelul statului au fost internați pentru probleme ce nu au legătură cu coronavirusul.

Internările cu COVID-19 au avut loc într-un procent mai mare în partea centrală și Vestul statului, zone care au rate de vaccinare anti-Covid mai reduse comparativ cu media înregistrată la nivelul statului.

Doar 66% din persoanele ce locuiesc în zona centrală a statului și 65% din rezidenții din Vestul New York-ului au fost vaccinați cu două doze ale unui vaccin anti-Covid, comparativ cu 73% în orașul New York și 70%, media pe stat.

Pe măsură ce această nouă variantă a coronavirusului continuă să se răspândească rapid atât în SUA cât și numeroase țări din Europa și alte părți ale lumii, experții afirmă că vaccinurile au un rol esențial în prevenirea spitalizărilor.

Un raport publicat recent de Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie a descoperit că două doze ale unui vaccin anti-Covid scad riscul de spitalizare cu varianta Omicron cu 65% în timp ce a treia doză „booster” cu 81%.

Unii cercetători cred că varianta Omicron cauzează forme mai puțin grave ale bolii și în rândul celor nevaccinați însă acest lucru nu a fost deocamdată confirmat cu certitudine.

Ce îi îngrijorează pe experți

Două studii de laborator recente (le poți găsi aici și aici) care încă nu au fost evaluate inter pares (peer reviewed) sugerează că varianta Omicron ar putea fi mai puțin eficace în a ataca plămânii comparativ cu celelalte variante descoperite până acum.

Însă experții se tem că infectarea cu varianta Omicron ar putea agrava alte boli precum cancerul, diabetul sau bolile renale, mai ales în cazul persoanelor spitalizate din cauza acestor boli.

De exemplu, persoanele ce suferă de diabet și contractează o infecție virală prezintă un risc mai crescut de a dezvolta cetoacidoză, o complicație gravă care poate duce la comă sau deces.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro