Jurnal Bursier al WBS: Bursele europene cresc impulsionate de rezultatele financiare ale producatorilor auto
Bursele europene au inregistrat cresteri si in sesiunea de azi, in special ca urmare a evolutiei companiilor financiare si a producatorilor de automobile. Indicele Euro Stoxx s-a apreciat cu 0,7%, la fel ca si indicele german DAX, in timp ce indicele londonez FTSE a inchis in usoara scadere de 0,58%. Sectorul auto a fost influentat pozitiv de speculatiile privind posibile fuziuni intre producatori.
Ultimul zvon de acest gen vizeaza producatorii francezi Renault si Peugeot, dupa ce la inceputul saptamanii Daimler si BMW au fost in discutii pentru o posibila cooperare. BMW, cel mai mare producator de automobile de lux, a crescut cu 6,5% la bursa din Frankfurt, in timp cePeugeot si Renault s-au apreciat cu 6,8%, respectiv 8,5% la bursa din Paris. Sectorul financiar si-a continuat ascensiunea inceputa ieri cand Citigroup a anuntat ca este profitabila in primele doua luni din acest trimestru.
UBS a raportat o pierdere pe ultimul an mai mare decat cea initiala, insa a crescut cu 2,45%. Deutsche Bank a crescut cu 8%, iar BNP Paribas cu aproape 3%. De asemenea, companiile miniere au inregistrat cresteri importante, dupa ce un raport economic a arata ca investitiile din economia Chinei au crescut in primele doua luni ale anului. BHP Billiton si Rio Tinto au terminat sesiunea londoneza cu un avans de 5,22%, respectiv 4,51%.
UBS, cea mai mare banca elvetiana, si-a revizuit pierderea pe anul 2008 la 20,9 miliarde franci si a declarat ca ramane extrem de rezervata in ceea ce priveste perspectiva din acest an. Banca si-a extins pierderea raportata pe 10 februarie cu inca 1,19 miliarde franci, ca urmare a costurilor de finalizare si achitare in ancheta autoritatilor americane privind sustragerea de la plata taxelor a anumitor clienti ai banci.
La acestea s-au adaugat si noi marcari ca pierderi a unor active neperformante. Peter Kurer, CEO-ul UBS, a declarat ca veniturile bancii vor ramane sub un risc ridicat pentru o perioada de timp deoarece balanta contabila a bancii este expusa la piete nelichide si volatile. UBS a marcat ca pierdere investitii in active toxice de peste 50 miliarde dolari de la inceputul crizei financiare, fiind nevoita sa faca mariri de capital de peste 32 miliarde dolari si sa renunte la peste 11000 de locuri de munca.
Banca Angliei a facut azi un nou pas in efortul de a opri deflatia si prabusirea economiei, cumparand bonduri guvernamentale si continuand procesul de „quantitative easing” in scopul de a combate criza financiara. Banca a cumparat azi bonduri guvernamentale in valoare de 2 miliarde de lire sterline, aceasta fiind prima actiune din planul in valoare de 75 miliarde lire ce se va desfasura pe o perioada de 3 luni.
Oferta investitorilor a fost de cinci ori mai mare fata de cat a fost dispusa banca sa cumpere. Aceasta metoda de pompare a lichiditatii in sistem este utilizata de Banca Angliei ca solutie alternativa la scaderea dobanzii de referinta la lira, acesta ajungand la nivelul de 0,5% si nemaiputand fi scazuta pentru a produce schimbari semnificative. Infuzia de lichiditati in sistemul financiar are ca scop relansarea creditarii de catre banci, fapt ce ar duce implicit la primii pasi in revigorarea economiei.
Problema care apare insa, este aceea ca exista riscul ca acesti bani sa nu fie imprumutati mai departe de catre banci, ramand in rezervele acestor.