Justitia, protectoarea coruptiei (de Ioana Lupea)

Cand Consiliul Superior al Magistraturii isi insuseste opiniile politice ale unor parlamentari impotriva unui procuror atunci e sigur ca in pielea zeitei dreptatii a intrat protectorul hotilor.

CSM a fost de acord cu liberalii ca procurorul anticoruptie Doru Tulus nu avea dreptul sa solicite parlamentului informatii cu privire la un vot suspect de interes personal al senatorului UDMR Verestoy Attila. Pentru ca a indraznit sa ofenseze parlamentul cu cererea indrazneata de a i se pune la dispozitie niste date publice, Tulus de la DNA va fi din nou inspectat la competenta.

Cum vor interpreta magistratii aceasta decizie a CSM, for constitutional garant al independentei judecatoresti, daca nu ca pe-un indemn la delicatete fata de politicieni? Pana acum, Consiliul s-a purtat ca o closca cu magistratii, dar doar cu aceia reclamati pentru abateri de la codul deontologic daca nu pentru fapte mai grave.

Exceptia „Tulus” de la comportamentul cu care ne-a obisnuit confirma jocul institutiei compuse din nostalgici ai justitiei pesediste. CSM satisface toate puterile – si pe ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, si pe presedintele Traian Baseascu si parlamentul – pentru a obtine pentru ea insasi mai multe parghii.

Printre altele, CSM si-ar dori prerogativa prezidentiala de a numi sefii procurorilor.

O alta institutie care vegheaza la independenta actului de justitie este Inalta Curte de Casatie al carei sef, Nicolae Popa, fost consilier pe langa Ion Ilescu, tocmai a primit de la CSM dreptul, exceptional si la limita legii, de a ramane in functie dupa pensionare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a remarcat si ea prin fapte de vitejie favorabile suspectilor de coruptie, expediind inapoi la DNA dosarele

„George Copos” si „Adrian Nastase” si izbavindu-l pe Dan Ioan Popescu de suspiciunile care planau asupra averii sale. Si a pus-o la punct pe Codruta KovesI, procurorul general al Romaniei, care s-a declarat nemultumita de intoarcerea unor dosare importante la Parchete, dupa ce au zacut un an prin instante fara a fi deschise.

Timiditatea judecatorilor in fata dosarelor de coruptie – multe dintre ele solutionate deja prin pedepse cu suspendare – precum si utilizarea discursului anticoruptie ca instrument in lupta politica exercita presiune in primul rand asupra procurorilor. Toate pacatele sistemului se sparg in capul celor care, mai bine sau mai prost, au miscat ceva in lupta anticoruptie.

N-ar fi de mirare ca numarul procurorilor care renunta la acest statut pentru cel de judecator sa creasca exponential, iar Parchetele, in criza de personal, sa ramana pustii.

Dezincriminarea pe banda rulanta a unor fapte asimilate coruptiei, desfiintarea sau restructurarea unor institutii, demiterea unor functionari numiti prin concurs, intarirea prin lege a imunitatii politicienilor, toate acestea conduc la replierea sistemului de justitie. La intoarcerea lui in forma pe care o cunoaste cel mai bine si care i-a asigurat linistea pana in 2004.