Kazahstan sau cum am petrecut Pastele Cailor

Am participat, saptamina trecuta, la Eurasian Media Forum, in Almaty, Kazahstan. Un eveniment ajuns deja la a saptea editie, patronat de Dariga Nazarbayeva (da, fiica presedintelui). O foarte mare adunare de oameni care au in comun cite ceva – dar nu toti acelasi lucru. Pentru unii firul rosu era mass media, pentru altii – politica, pentru altii – dragostea de Rusia (chiar daca nu erau cu totii rusi).

L-am vazut pe Zbigniew Brzezinki, fost consilier pe probleme de securitate al presedintelui Carter, performind live si frumos, cu miez (nici nu i-ar fi fost greu), masurat, cu o been-there-done-that attitude care lui ii statea bine. Teme nu noi – dar spuse cu claritate ( Rusia este mai critica la adresa Vestului decit invers, dar putem trai cu acest gen de critica. Astfel de critici nu trebuie luate foarte in seriios. Important este ce se intimpla dupa aceste declaratii. Dupa alegeri, SUA se vor intoarce, probabil, la o politica de cooperare cu UE. Mai ingrijoratoare sunt relatiile Rusiei cu China, nu cele cu SUA. Chia face acum ceea ce a facut Eisenhower in anii ‘50, in timp ce teritoriile estice ale Rusiei se depopuleaza, prin migratie economica). Citatul meu favorit (vorbind despre scutul anti-racheta din Europa):

“Un sistem impotriva unei amenintari care nu exista, care ofera protectie unor oameni care nu au cerut-o, utilizind o arma care nu s-a inventat inca”.

L-am vazut si pe presedintle Nursultan Nazarbayev, taica Kazahstanului, un tip nu atit comunist cit autoritar si adept al puterii centralizate. Si de la el, un citat mobilizator (probabil un citat din altcineva):

Viitorul nu trebuie prezis, ci creat.

L-am vazut si pe seducatorul Riz Khan, pe care il stiam din tineretele mele, de la CNN – acum este la Al Jazeera – si mi-am reamintit ca exista oameni fermecatori de la natura. Bun, o parte din afabilitatea lui era training si experienta – dar restul… restul…

Conferinta precum conferinta – mai degraba educativa decit informatva. Show-ul statea in persoanlele adunate acolo, in diferentele de stil, de gindire, de limbaj, (inclusiv de body language) dintre Est si Vest, dintre jurnalisti sau oameni de media si politiceni/diplomati… Si daca eu si neamtul ziceam acelasi lucru, mai degraba imi dadeau mie crezare, caci veneam dintr-o lume care celor din regiune le este cunoscuta, dintr-o societate autoritara si controlata care inca mai functioneaza, la nivel de reflexe si resorturi – si la noi… Eu eram dovada ca se poate… poate nu acum, poate nu asa, dar cumva se poate…

Nu am apucat sa bintui mult prin Almaty, nu stiu ce sa va spun despre viata oamenilor astora – ca in hotelul nostru de 5 stele totul a fost minunat (doar ca Internetul costa 80 de dolari ziua, nu 30, cum au zis initial si ca transferul la aeroport nu a fost asigurat, in pofida asigurarilor repetate… Nu-i bai! Pentru 35 de dolari te duce orice taximetrist… toate avioanele dinspre Europa vin si pleaca intre 2 si 5 noaptea/dimineata, asa ca nimeni nu doarme.)

Pot insa sa va vorbesc de dineurile oferite in cinstea noastra, un amestec de opulenta ostentativa si ospitalitate sincera. A fost pentru prima oara in viata mea profesionala cind la astfel de dineuri am vazut participantii dansind cu sirg – pe muzici care cad in categoria “Russian pop” – adica horror, dar antrenant :)) Evident, cu ceva ritmuri orientale, ca doar nu eram in Asia Centrala degeaba… Momentul culminant a fost atins cind insasi gazda noastra, Dariga, fiica presedintelui, ne-a cintat romante… Cioudat tare a fost! Stiam de mult cintecul pe care il cinta, imi placuse cindva foarte tare – il am si acum, pe un disc de vinil cu muzica tiganeasca ruseasca. Un cintec din acela, din rarunchii emotivi ai natiei slave, pe care se bea vodca si se taiau vene, se impuscau capitanii armatei imperiale si se aruncau damele sub tren… Textul – adinc! – ceva cu “Skajii mnie kak liubisi minea” (spune-mi ca ma iubesti – sau ceva de genul asta…) Deci, imi placea muzica, contextul mi se parea absurd, peisajul extrem de kitsch si intentiile, totusi, bune – si a clash of civilizations avea loc in mintea mea, in atmosfera udata cind cu vodca cu aroma de protocale (scirboasa!), cind cu un vin alb sec, decent, fara voiosie si fara umph (apropos, daca prima ta optiune de bautura e vodca, ti se iau paharele de vin de pe masa – si ramiii legat de vodca ta pina la final, daca nu ai singe in tine sa ceri altceva… ). Se adunase lumea in fata scenei (dar la o distanta respectuoasa), sa auza si sa vaza – numai eu, neasemenea nimanui, m-am dus linga scena, facind poze publicului admirator… Eram partasa cu buna stiinta la un lucru in care nu credeam cu totul si cu totul, dar care nici neplacut tare nu-mi era… Eram intr-un theme park.

Am sarbatorit in Kazahstan ceea ce as numi Pastele Cailor – caci in Vinerea mare m-am infruptat cu kurt (niste bilute tari, de consistenta cretei, din caseina scoasa din laptele diverselor animale alaptatoare, cel mai probabil oi, cu cheag din stomac de oaie, extrem de sarate si “pline de vitamine”, dupa cum m-a asigurat Natalia, o rusoaica frumoasa de la LG), pastrama si cirnati de cal (maninc si pling!) si pilaf de batal. Somonul de dupa nu a mai avut nici o putere …

In drum spre hotel m-am oprit in Piata Republicii, linga coloana monumentala dominata de Omul de Aur (inteleg ca este o legenda recenta, creata dupa ce s-a gasit un costum al unui calaret din vechime, cu totul si cu totul de aur) calare pe leopardul de zapada (simbolul Kazahstanului – sau al orasului Almaty, aici sursele difera, dar unele surse au incercat sa ma convinga si de faptul ca e tigru… in pofida petelor vizibile si a dungilor invizibile). La poalele coloanei – o carte mare, de bronz, desfacuta. Pe pagina din dreapta – urma unei palme, cu degetele usor rasfirate: este palma lui, a Presedintelui. Se zice ca daca iti asezi mina in causul minii lui de bronz si iti pui o dorinta, ti se indeplineste. (In fond, de ce ar fi un presedinte autoritar mai deficitar la implinitul dorintelor decit alte divinitati?) Cind s-o implini, o sa va spun si eu…. :))

Comenteaza pe Blog de dat cu capul.