Sari direct la conținut

Klaus Iohannis: Trebuie sa eliminam trantorii si spagarii din administratia publica, altfel nu vom progresa

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: HotNews / DP
Klaus Iohannis, Foto: HotNews / DP

Presedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la Suceava, la o intalnire cu primarii din judet, pe tema problemelor din administratia locala, ca trebuie eliminati „trantorii” si „spagarii” din sistemul de administratie publica din Romania, seful statului subliniind ca exista persoane care beneficiaza de pe urma birocratiei, potrivit Agerpres.

„Cum sa convingem primarii din comune sa aplice pentru fonduri europene, daca a doua zi ii punem pe drumuri sa umble sute si sute de kilometri si sute de zile dupa avize. Nu putem sa functionam asa pentru ca sunt unii care sunt beneficiarii acestor demersuri. Trebuie sa ii eliminam. Trebuie sa eliminam trantorii si spagarii din sistem, altfel nu vom progresa”, a afirmat Klaus Iohannis.

Seful statului a subliniat nevoia unei reorganizari administrative, mentionand ca populatia nu trebuie sa fie interesata de numarul de presedinti de regiuni, ci de eficienta masurilor economice adoptate de administratiile regionale: „Daca regionalizarea nu produce dezvoltarea economica, nu-i buna la nimic, iar daca regionalizarea nu ii da cetateanului sentimentul ca administratia a devenit mai simpla pentru el, nu pentru ea, iarasi nu am facut nimic. Ca se creeaza cinci sau zece pozitii de presedinte regional, pe cine intereseaza? Asta nu au decat sa negocieze cei care sunt de specialitate, dar pentru omul de afaceri trebuie sa apara o entitate care ii da lui un cadru mai bun de dezvoltare, iar pentru omul simplu trebuie sa apara entitati care il feresc de mai multe drumuri la administratie si fac administrarea pentru el mai simpla.”

Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Suceava, la o dezbatere pe tema „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administratia locala vorbeste!”, alaturi de presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Flutur, de primarii din judet si directorii institutiilor deconcentrate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro