La loc comanda, Ioropo! (de Ioana Avadani)

Asadar, revenim de unde am plecat: insulta si calomnia pot reintra, cu capul sus si onoarea „reperata” in Codul Penal. Curtea Constitutionala a decis drept neconstitutionala abrogarea infractiunilor de insulta si calomnie, ce erau prevazute in art.205-206 C.P., intrata in vigoare in vara lui 2006.

Scoaterea de sub incidenta Codului Penal a celor doua delicte de opinie a fost considerata, la vremea aceea, un gest european. Parlamentul a votat abrogarea cam contre-coeur. Am participat la discutiile din Comisia Juridica a Senatului si am avut ocazia sa asist la desfasurari de argumente docte sau doctrinare in sprijinul mentinerii celor doua delicte in C.P.

Firul rosu era constituit de convingerea ferma – sau ferm afirmata – ca demnitatea umana este una dintre valorile fundamentale ale statului nostru, drept pentru care statul trebuie s-o protejeze. Au existat dintre aceia care au afirmat ca, daca aceste delicte vor fi scose din C.P., oamenii lezati in demnitatea lor vor pune mana pe furci si topoare si-si vor cauta dreptatea singuri.

Dupa asemenea desfasurare de elocinta si clarviziune, votul in favoarea abrogarii celor doua articole incriminate a venit oarecum surprinzator, avand toate semnalmentele unui „vot politic”. Presiunea asteptatei aderari la Uniunea Europeana s-a facut simtita – si si-a indeplinit nobilul efect.

Acum, ca proaspeti membri UE, ne putem permite sa ne dam frau liber pornirilor noastre justitiare. Nu ne mai tine nimeni rabojul, nu ne mai arata nimeni cu degetul, nu mai depinde decat de noi sa stabilim ce trebuie sa facem. Ca politica generala, UE nu poate cere unui stat membru mai mult decat cere altuia.

Astfel, standardele cele mai joase din oricare stat membru devin un fel de „numitor comun” la nivel comunitar: standardele minimale (cele obligatorii, adica). Devine astfel Uniunea o colectie de cele mai rele practici?

Asa s-ar parea, daca pornim de la ideea ca singura modalitate de legiferare este cea a „modelului pre-existent”.

As fi un om bogat daca as avea cate un banut pentru fiecare data cand mi s-a replicat „Dar si Franta are aceste infractiuni in Codul Penal!” Da, intr-o lege din 1881. Si Italia trimite jurnalisti la puscarie.

Dar si Franta, si Italia au – ca si noi – procese pe aceasta tema, pierdute la Strasbourg, in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Acum, ca am intrat in UE, sa numaram pe degete: Agentia Nationala de Integritate (cea care ar fi trebuit sa monitorizeze si sa investigheze averile demnitarilor) a ramas fara dinti si nu mai investigheaza nimic, prin concursul tuturor partidelor parlamentare.

Ordonante de urgenta trecute, silitor, in 31 decembrie, dau procurorului dreptul de a accesa sisteme informatice fara mandat de la judecator. Un proiect de Cod Penal (nou!) baga la inchisoare pe oricine ar indrazni sa fotografieze, din strada, vile si acareturi (fara exceptii judecate in baza minimului si obligatoriului test al „interesului public”). Bate vant de restauratie…