Lectia. Serveste Stan. Primeste Basescu (de Sever Voinescu)

Ceas adinc de seara. Antena 3. Incepe lectia de libertate. Preda omul cu laptopul, in starea lui obisnuita, de surescitare. In America, o actrita isterica a tipat intr-o emisiune tv: „Bush e un idiot! Bush e un cretin!“. Nu i s-a intimplat nimic. La Londra, cind iesea din casa, premierul Blair a fost intimpinat de cineva cu aceleasi invective. Premierul filozofeaza democratic, „Bine ca poate sa spuna aceste lucruri!“. Asa este: intr-o democratie e mai important ca poti sa strigi autoritatii mascari, pe strada ori la televizor, decit strigatul in sine. Apoi, lectia se aplica in Romania. Recoltez la intimplare cite ceva din cele spuse de profesorul de libertate despre dl Basescu: scelerat, idiot, vrednic de spitalul de nebuni, cretin, iresponsabil (cit de blind suna in context!) plus o aluzie stravezie la alcoolism.

Evident, dlui Stan nu i se intimpla nimic. Va reveni, spre deliciul telespectatorilor, si in serile urmatoare. Pentru democratia noastra e mai important ca dl Stan sa-si poata face numarul cu regularitate decit ceea ce are, in sine, de spus. Numai ca miza luptei care tulbura acum Romania nu este libertatea de exprimare. Dl Stan, dar si multi alti anti-basescieni de toate calibrele, este ingrijorat ca presedintele Basescu baga pumnul in gura presei. Sincer, mie nu mi se pare. Eu cred ca marea lupta se da pentru accesul la putere si nu pentru suprimarea presei noastre libere. Ca e libera, nu? Toti actorii prinsi in aceasta batalie generalizata – fie ca vor, fie ca nu, fie ca stiu, fie ca nu – se lupta pentru unul dintre cei citiva (putini) candidati la putere.

Care dintre ei se va aseza la butoanele Romaniei depinde de lupta mediatica ce se da acum. Nu sintem deloc in acel scenariu frumos in care unii mor pentru democratie si altii ucid pentru tiranie. Sintem exact in scenariul in care si unii, si altii vor puterea, iar lupta pentru putere se duce in arena de catre soldati mai mult sau mai putin constienti de cauza pentru care lupta. Ca unii cauta adevarul, iar altii minciuna sau ca unii sint echidistanti si obiectivi, iar altii sint inregimentati si fanatizati este o manipulare atit de groasa incit nu mai pacaleste pe nimeni.

Cum de a ajuns scena publica romaneasca in aceasta situatie este o analiza de facut. Foarte importanta, de altfel. Dar mi se pare ca lupta politica a ajuns, deja, la un nivel de intensitate in care mastile ipocrite ar trebui puse deoparte. Presedintele a spus ca exista „analisti-tonomat“. A spus-o cu repros. Nu-i dau dreptate. Banii nu schimba omul atit de mult pe cit s-ar crede. Nu cred, de pilda, ca vreunul dintre cei care-l ataca pe presedinte sistematic si vehement il iubeste, de fapt, dar a decis sa-si suprime preferinta ingenua pentru un teanc de euro. Nu cred, cu alte cuvinte, ca impartirea pe tabere a combatantilor s-a facut pe bani. Nu e blamabil sa cumperi condeie, e blamabil sa cumperi constiinte.

Daca ma uit la combatanti, distributiile mi se pare juste. Chiar cred ca, in batalia care se da acum in Romania, fiecare e la locul lui, fiecare sta in tabara careia ii apartine in mod natural. Eu, unul, ma simt onorat cind vad cine imi sint prietenii si motivat cind vad cine imi sint adversarii. Nu regret prietenia nici unui adversar, dupa cum m-ar indurera adversitatea oricaruia dintre prietenii mei de acum. Cu alte cuvinte, ma simt bine in pielea mea.

Cotidianul