Legea plafonării prețurilor la energie – câteva probleme

Legea prin care se plafonează prețurile la energie electrică și gaze naturale, aprobată zilele trecute și trimisă la promulgare, a fost din păcate scrisă pe genunchi și riscă să distorsioneze pe termen lung piețele de energie. Nu voi face aici calculele pe facturi, pentru că despre asta s-a mai scris și există de altminteri și o Anexă la lege cu astfel de calcule. Oricum acesta pare să fie singurul efect al legii pe care l-a luat cineva în calcul, deci sper că măcar aici nu s-a greșit grav, deși unii specialiști nu sunt de acord nici cu asta. Pe mine mă interesează mai curând efectele de ordin doi sau trei, ce se va întâmpla cu piețele de energie, cu actorii principali și dacă nu cumva ne săpăm singuri o groapă din care nu mai putem ieși ușor.

Pe scurt, avem o lege care plafonează prețul gazului și energiei electrice la un nivel maximal pentru toți consumatorii casnici (+alții) și compensează o parte din factură pentru consumatorii care consumă mai puțin, sub un anumit număr de kWh sau m3. Furnizorii emit facturile pentru acești consumatori la prețurile pe care le plătesc consumatorii și Guvernul plătește diferența – Ministerul Muncii compensarea, Ministerul Energiei plafonarea. Calculul banilor e făcut de ANRE. Ca să facem rost de bani la buget, se aplică niște impozite ”suplimentare” pe unii producători de energie electrică. Consumatorii mai beneficiază și de niște reduceri de taxe (TVA) și sunt scutiți parțial și de alte componente de preț (certificate verzi). În principiu, schema e simplă și n-ar trebui să fie greu de aplicat. Totuși:

1. Nimeni n-a făcut niciun calcul de impact bugetar. De pildă, ne vom putea permite să susținem schema și dacă prețurile ajung de la 450 la 1000 lei/MWh? La 2000? Nu de alta, dar numai prețul energiei-marfă, fără tarife de rețea, a cam tot sărit zilele astea de 1000 în bursa de energie. La fel pentru gazele naturale. Sunt banii suplimentari care vor fi încasați la buget din aceste creșteri de prețuri suficienți pentru a acoperi creșterea facturilor? A făcut cineva calculul cât trebuie dat de la buget și cât se încasează, pe niște ipoteze de preț? Nu cred. Motivul pentru care nu cred este tocmai bâlbâiala cu ”impozitul suplimentar”. Pe scurt, producătorii de energie electrică sunt impozitați cu 80% între diferența între prețul de vânzare a energiei electrice (cât va fi) și 450 lei/MWh. Adică dacă vinzi cu 600, plătești un impozit de 80% pe ce depășește 450, respectiv 120.

Unde e problema? Păi în primul rând, banii în cauză oricum intrau aproape toți la bugetul statului, că Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Elcen, CE Oltenia șamd au 80% acționariat de stat, deci profiturile suplimentare oricum se duceau deja în buget și fără ”impozitul suplimentar”. Singurii care sunt impozitați în plus sunt regenerabilii mai mici, eolian, solar, singurele capacități care nu-s de stat în piața de energie de la noi. Aceștia mai sunt penalizați încă o dată prin scutirea consumatorilor de plata certificatelor verzi.

În al doilea rând, sunt convinsă că n-au făcut calcule pentru că legiuitorul e atât de leneș încât nu e în stare decât să dea copy paste. ”Impozitul suplimentar” e copy paste după impozitul din OG 7/2013 de la liberalizarea pieței de gaze și același copy paste fără cap a omorât și investițiile în gazul offshore. E copy paste fără cap pentru că se consideră așa, veniturile alea suplimentare din vânzarea energiei se fac fără niciun cost suplimentar pentru producător, doar pentru că crește prețul energiei, nu? Tot așa cum la vremea liberalizării și a OG 7/2013 prețurile din calendarul de liberalizare creșteau administrativ, fără costuri suplimentare, nu?

Ei, până la urmă noroc că s-au prins cei de la Elcen să facă niște scandal că da, prețul energiei electrice o fi el bun, dar și costurile au explodat, că producem pe gaze și acolo e marea problemă cu prețurile, adică în niciun caz nu făceam profituri nesimțite. Cam tot așa și producătorii pe cărbune, că și lor le-au crescut costurile cu combustibilul.

Drept urmare, parlamentarii și ministrul energiei s-au scărpinat un pic sub bască și au gândit: hai să exceptăm producătorii pe combustibili fosili, că aici e problema. ”Fosilitatea” combustibilului, nu distincția venit-profit. Probabil s-au gândit chiar că UE e de vină că nu ne lasă să-i protejăm mai mult pe fosili, nu că un impozit care ar trebui să strângă caimacul de pe profiturile excesive ar trebui aplicat pe profituri, nu pe venituri. Și așa, iese o lege care arată ca o penalizare temporară a energiei fără emisii, pe argumentul că fosilii trebuie protejați, de se crucesc toți oamenii zdraveni la cap.

2. Nimeni nu s-a gândit la dificultățile practice ale aplicării schemei. Cum se acoperă diferența de preț la furnizori, între ce e facturat clientului cu plafoane și discounturi și costurile reale ale furnizorului cu energia? Furnizorul face facturile și trimite dosar cu șină la ANRE în fiecare lună, cu documentele doveditoare pentru diferențele de decontat. ANRE verifică și trimite la guvern. Guvernul alocă banii din buget – din două surse, Ministerul Muncii pentru compensare, Ministerul Energiei pentru plafonare. De unde vin banii? Din impozitele suplimentare, din impozitele normale pe profiturile companiilor din energie, din dividendele încasate de la companiile de stat. Chiar presupunând că sunt corecte calculele și tot – chiar nu vedem niște probleme de timp? Furnizorul acoperă din buzunar, apoi depune hârtiile și își așteaptă banii de la stat. Hârtiile trebuie verificate, asta poate nu durează mult – dar banii de la stat trebuie întâi colectați, apoi alocați bugetar către cele două ministere și abia apoi se pot plăti la furnizori. Undeva, cineva va avea o problemă majoră de cash flow – fie furnizorul, dacă statul așteaptă să ia banii întâi, fie bugetul, dacă e nevoit să se împrumute temporar ca să plătească furnizorii la timp (”în 30 de zile”) niște sume pe care nici măcar nu le-am calculat, că n-am făcut impactul bugetar.

3. Cea mai mare problemă, totuși, cred că e ignorarea totală a efectului acestei legi asupra pieței de energie. Cumva, legiuitorul a gândit că ”se dă” o piață de energie în care se produce X, prețul e Y, ce vedem azi, iar legea nu va influența deloc X și Y. Tratăm niște simptome: vedem niște prețuri care cresc, cumva din senin, fără vreun motiv real, și încercăm să dăm niște bani unor consumatori ca să-și acopere prețurile astea inexplicabile. Problema e că prețurile acelea nu cresc din senin – ele sunt semnul unui dezechilibru major între cerere și ofertă pe piața de energie, pur și simplu cantitatea de energie din piață e mult prea mică față de cât se cere, iar consumatorii se bat pe ea. Legea ajută o parte dintre consumatori să se bată ceva mai bine pe cantitatea limitată de energie, adică să aibă un avantaj competitiv față de ceilalți consumatori care nu sunt sprijiniți – de exemplu, consumatorii industriali.

Problema structurală din piață care împinge prețurile în sus – dezechilibrul cerere-ofertă – se poate rezolva în două feluri:

• fie crește oferta – motivul pentru care prețurile mari nu împing oferta în sus sunt legate de rigidități ”fizice”, Petrom, Romgaz, CE Oltenia, Hidroelectrica sau regenerabilii nu pot crește acum cantitatea de energie electrică și gaze din piață mai mult decât o fac deja că n-au suficientă capacitate să crească producția mai rapid, nu că n-ar fi încurajați de prețurile din piață să vândă mai mult, o-ho.
• fie scade cererea – dacă vrei să consume energie consumatorul casnic, să nu stea în frig, trebuie să accepți că reducerea să vină de la alții, măcar de la unii consumatori industriali; nu se poate să consume și casnicii, și industrialii toată energia de care au nevoie dacă fizic se poate produce doar, să zicem, 80% din ea.

Legea cu plafonarea și compensarea omoară creșterea ofertei – penalizând tocmai producătorii de energie de care am avea nevoie ca de aer ca să ieșim din groapa în care ne aflăm acum, supraîncălzind în schimb cererea – menținându-i pe consumatorii casnici într-o licitație pentru energie în care n-ar fi făcut față fără ajutor. Urmarea va fi, în primul rând, accelerarea creșterii prețurilor pentru energie electrică și gaze. Mai mult, sporește foarte mult riscul unui blackout – când nimeni nu renunță la cerere și producția e cât e, la un moment dat s-ar putea să pice și curentul, și gazul, dacă nu clipește primul vreun consumator.Citeste continuarea pe Contributors.ro