Leul la rascruce – partea II

Inca o zi, inca un nou minim al leului. Motivele sunt multiple. Criza politica din ce in ce mai acuta si galagioasa, abstinenta voluntara a BNR, care isi economiseste resursele si prefera sa nu intervina inainte de referendum, dar si rabufnirile crizei din Italia si Spania, unde regiuni semiautonome precum Sicilia si Valencia sunt in pragul incapacitatii de plata. Care este insa impactul unui leu tot mai slab asupra economiei si societatii? Cine castiga si cine pierde la un curs de 5,2 lei la 1 euro? Reamintesc ca folosesc aceasta cifra extrapoland deprecierea maxima a forintului ungar (fata de euro) in perioada de maxima tensiune politica de anul trecut. Intuitiv, persoanele si companiile care vand bunuri si servicii in euro castiga (sau macar nu pierd), persoanele si companiile care cumpara servicii in euro pierd (sau macar nu castiga). Sa incepem analiza prin examinarea „cosului de consum”.

Cosul de consum

Cosul de consum, denumit de economisti si statisticieni Consumer Price Index (”CPI”), este calculat lunar de Institutul National de Statistica si este, in general, folosit pentru determinarea inflatiei. Metodologia folosita este standard si ca atare cifrele sunt raportate si incluse in Harmonised Index of Consumer Prices, care este publicat tot lunar de Eurostat, agentia responsabila cu statistica la nivelul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, cifrele sunt credibile si comparabile. In Romania, CPI este format din 1820 de produse si servicii ale caror preturi sunt obtinute din aproximativ 7100 de unitati comerciale. Ponderarea fiecarui produs sau serviciu se face, in esenta, pe baza unui cos mediu de consum al unei gospodarii. In afara de determinarea inflatiei, examinarea sumarului CPI ne poate da o idee despre „euroizarea” economiei romanesti.

Fac o paranteza – definesc euroizarea (si, inainte, dolarizarea) economiei drept acel fenomen prin care o mare parte din preturile bunurilor si serviciilor sunt exprimate in euro si traduse in lei la cursul zilei. Acest fenomen este o reactie normala a gospodariilor si companiilor la un nivel ridicat si imprevizibil al inflatiei. Este foarte greu sa conduci si sa planifici o afacere cand nu poti sa te bazezi pe preturi stabile sau macar previzibile. Si cum tendinta naturala, istorica si fundamental economica a leului este de a se deprecia fata de valutele forte, economia romaneasca s-a euroizat rapid si profund. Acest fapt are si consecinte negative – de exemplu, diminuarea abilitatii BNR de a influenta economia prin controlul dobanzilor pe termen scurt. De unde si introducerea leului nou in iulie 2005, in incercarea de a re-baza preturile din economia romaneasca pe leu. Aceasta incercare si-a indeplinit initial scopul, in anii de crestere economica, insotita de intrari anuale mari de capital, dar si-a pierdut din eficienta in anii de criza.

Inchid paranteza si revin la cosul de consum. CPI are trei mari categorii: bunuri alimentare (37.2%), bunuri nealimentare (44.3%) si servicii (18.5%). Incercarea de a determina empiric acele bunuri si servicii care au preturi in euro se bazeaza inevitabil pe bunul-simt (si este, deci, subiectiva). De exemplu, consider euroizate produsele de panificatie si din faina pentru ca se bazeaza pe grau, care este o marfa („commodity”) transportabila si tranzactionabila la nivel global cu pret in valuta. Fructele, laptele si legumele sunt perisabile, se transporta mai greu si mai scump si le consider, in consecinta, produse ne-euroizate. Altele, precum mobila sau hainele, sunt partial euroizate. Merita de asemenea mentionat ca anumite categorii cu impact (dimensiune) mare sunt 100% euroizate si isi schimba pretul foarte rapid – de exemplu, combustibilul (8.3% din CPI) si energia (9.7%). Tragand linie, aceasta analiza empirica rezulta intr-un procent de euroizare al cosului mediu de consum al unei gospodarii romanesti de aproximativ 60%.

Impactul asupra gospodariilor

Prima observatie este ca CPI, asa cum este el calculat (medie ponderata), are variatii mari de componenta (sau, mai bine-zis, de ponderi) pe scara veniturilor gospodariilor. Cu alte cuvinte, gospodariile cu venituri mari tind sa aiba un cos de consum foarte diferit de gospodariile care castiga salariul minim pe economie. Nu am date specifice pentru Romania, dar este acceptat la scara globala ca gospodariile cu venituri mici cheltuiesc o proportie relativ mare pe bunuri alimentare, in timp ce gospodariile cu venituri peste medie cheltuiesc o proportie relativ mare pe bunuri de lux, care sunt in majoritate importate. La prima vedere, am putea concluziona ca deprecierea leului afecteaza negativ in cea mai mare masura persoanele instarite, ale caror cheltuieli sunt in majoritate exprimate in euro. In realitate, trebuie sa luam in considerare si veniturile – respectiv, ceea ce ramane, asa-numitul „venit disponibil” („disposable income”). Categoriile sarace castiga aproape in intregime in lei (de exemplu, bugetarii) si cheltuiesc aproape tot (si deseori chiar mai mult) ce castiga. Categoriile bogate au venituri in valuta si un venit disponibil relativ mare. In consecinta, deprecierea leului afecteaza mult mai puternic venitul disponibil al celor saraci (venituri in lei, cheltuieli partial in euro) decat al celor bogati (unde atat veniturile, cat si cheltuielile sunt in euro).

Impactul asupra companiilor

Romania este o economie relativ deschisa – in 2011, exporturile au totalizat 45 miliarde de euro (33% din PIB), iar importurile 52 de miliarde (38% din PIB). Prin comparatie, tot in 2011, in Grecia exporturile au reprezentat 24% din PIB si importurile 31%. In Ungaria insa cifrele respective au fost urmatoarele: exporturi – 85% si importuri – 92%. Tabelul urmator arata evolutia istorica a gradului de deschidere al economiei (importuri + exporturi ca procent din PIB).

Evident, o moneda nationala slaba (fata de valutele forte) ajuta exportatorii si loveste in importatori. Acest fenomen este atat de cunoscut si practicat la nivel economic global, incat politicile guvernamentale care incurajeaza deprecierea monedei nationale in scopul sustinerii exporturilor au propriul lor termen in stiintele economice: „beggar thy neighbour”. In Romania, istoric vorbind, numai BNR a avut abilitatea si interesul de a „ghida” cursul de schimb si a facut-o in general prin tolerarea deprecierii lente, corelate cu productivitatea relativ slaba a economiei. Ce se intampla insa in cazul unor socuri nefundamentate economic – fie exogene (criza euro), fie endogene (criza polica), care au avut drept rezultat deprecieri bruste si imprevizibile ale cursului? Pe langa impactul primar pozitiv asupra unor industrii precum agricultura, fabricarea de autovehicule si energia sau negativ asupra retailerilor si constructiilor, apare efectul secundar al incertitudinii. O afacere se poate conduce eficient chiar si in conditiile deprecierii leului atat timp cat aceasta depreciere nu este haotica si imprevizibila. In conditii de incertitudine maxima, investitiile se restrang, creditarea se blocheaza, consumul scade – toate punand presiune pe cresterea economica.

Impactul asupra statului

Statul roman are venituri relativ mici din taxe exprimate in euro (in principal, accize si fonduri UE). Principalele surse de venit sunt TVA si CAS, care impreuna aduc aproximativ jumate din banii de la buget. Principala vulnerabilitate apare pe partea de cheltuieli, si anume in domeniul datoriei externe pe termen lung, care totaliza 77,3 miliarde de euro in aprilie 2012. Pentru claritate, aceasta datorie reprezenta 338 miliarde de lei la cursul mediu de 4,3760 al lunii aprilie si 359 miliarde de lei la cursul zilei de 26 iulie de 4,6397. Diferenta de 21 miliarde de lei este platibila de contribuabilul roman.

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro