Sari direct la conținut

Liberalizarea pretului la gaze – intre protectie sociala si efectul de domino

HotNews.ro

Comisia Europeana si FMI ne cer liberalizarea pretului la gaze. Este un subiect care agita spiritele de cateva ori pe an, din 2007 incoace. Mai ales la inceput de an, autoritatile romane anunta timid ca este timpul sa elaboreze un calendar al liberalizarii care sa fie prezentat institutiilor internationale. Insa, din motive sociale sau electorale, autoritatile romane au tot amanat intocmirea unui grafic.

Liberalizarea inseamna renuntarea la reglementarea tarifelor si alinierea pretului gazelor din productia interna cat mai aproape de nivelul celor din import. Liberalizarea totala ar aduce cresterea preturilor si pentru populatie, si pentru companii, dar surse apropiate negocierilor au declarat pentru HotNews.ro ca FMI ar fi propus o solutie care ar duce la mentinerea sau chiar scaderea preturilor pentru consumatorii casnici, scumpirile urmind a fi suportate doar de consumatorii industriali. Chiar si in acest scenariu, scumpirile s-ar reflecta in pretul produselor finale, cu impact evident asupra inflatiei.

Aceasta tema a revenit iar in atentia publica, odata cu vizita delegatiei FMI in tara. Si povestea se repeta, Ministerul Economiei dand asigurari ca va fi facuta o analiza.

Despre liberalizarea preturilor la gaze, autoritatile romane au discutat cu FMI si anul trecut. Si atunci, la fel ca acum, reprezentantii Ministerului Economiei au spus ca Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei va face evaluari asupra impactului si, pe baza studiilor, va fi stabilit un calendar al liberalizarii. De data aceasta, reprezentantii FMI au ridicat, in cadrul discutiilor cu reprezentantii MECMA, posibilitatea liberalizarii preturilor la gaze naturale, cu exceptia consumatorilor casnici si captivi.

– Intre Romania si Comisia Europeana exista doar o intelegere verbala privind calendarul liberalizarii pietei gazelor ce trebuia facuta pana la 1 ianuarie 2009. Lipsa unei clauze in Tratatul de Aderare face insa ca Bruxelles-ul sa nu aiba nici un instrument real de constringere a autoritatilor romane in acest sens.

– Din 2009 de cand se discuta intens despre alinierea preturilor, pentru Guvern nu existat niciun moment oportun sa puna in aplicare un grafic al liberalizarii.

– Cerintele celor de la FMI si CE nu se impaca deloc cu situatia economica nu tocmai fericita din Romania.

– In ciuda presiunilor repetate din partea Comisiei si a FMI, autoritatile s-au eschivat si au reusit sa traga de timp pana in momentul de fata. Cat timp o mai pot face, ramane de vazut.

Inca dinainte de aderare, autoritatile romane au convenit cu Comisia Europeana sa alinieze pretul gazelor din productia interna cu cel din import. In acest moment, alinerea ar insemna aducerea pretului de la 160 de dolari mia de metri cubi, cat este in prezent, mai aproape de nivelul de 380 de dolari/1.000 mc, cat costa gazele din import.

Volumul importurilor s-a dublat in doar trei luni

  • In structura amestecului de gaze naturale, cele din import variaza de la perioada la perioada. Pentru februarie, Autoritatea Nationala de Reglementare in  Domeniul Energiei a stabilit o pondere de 41,5% in structura amestecului de gaze naturale. In noiembrie, ponderea a fost 23,9% gaze din import. In lunile de  vara, ponderea importurilor este mult mai redusa, chiar nesemnificativa. De exemplu, in luna august, importul care a intrat în consum a reprezentat doar  6,39%. Astfel, se explica presiunile care apar mai ales in lunile de iarna din partea distribuitorilor de gaze in privinta cresterii preturilor la   consumatori. Iarna, creste consumul si in acelasi timp si importurile. Iar in conditiile unui import mai mare de gaze, duble ca pret fata de cele din  productia interna, cresc si costurile la distribuitori.

documente

Structura amestecului de gaze in februarie

(2 Feb 2011) PDF, 48KB

Totusi, autoritatea de reglementare a facut ce a facut si a reusit sa inghete tarifele la consumatori. Ultima scumpire a gazelor a avut loc in vara lui 2008, iar in 2009, au avut loc doua runde de ieftiniri. In primavara lui 2009, ANRE a anuntat ca nu va modifica pretul gazelor naturale pana la toamna, dar in urma unei interventii din partea premierului, a renuntat la intentie. In acea perioada, scazusera foarte mult preturile pe piata internationala, fapt care ar fi trebuit sa se reflecte si pe piata interna. Insa, distribuitorii de gaze se impotriveau ieftinirii pe motiv ca trebuie sa acopere unele costuri din lunile anterioare. In cele din urma, dupa o discutie cu premierul, fostul presedintele ANRE, Petru Lificiu, a anuntat ca preturile vor scadea cu 3% de la 1 mai. In iulie a urmat o noua ieftinire cu inca 5%.

Cele mai mici preturi din UE

Intre timp, preturile la gazele din import au crescut. In 2009, mia de metri cubi de gaze din import costa 280 dolari. Acum sunt cu cel putin 100 de dolari mai scumpe. Fiind perioada de criza, in 2010 autoritatile au gasit tot felul de artificii pentru a ingheta preturile. In vara, au scazut la minim importurile, iar in toamna au eliminat facilitatile acordate consumatorilor industriali care achizitionau, pana acum, gaze naturale doar din productia interna.Principalul motiv al acestei propuneri l-a constituit cresterea ponderii importului in cosul de gaze naturale destinat celorlalti consumatori, in special consumatorilor casnici.

Acest lucru s-ar fi tradus prin majorarea preturilor de furnizare reglementata a gazelor naturale, vizand in special populatia, a explicat atunci Ministerul Economiei. Producatorii din industria chimica, dar si unele companii din domeniul energetic, au beneficiat pana la 31 octombrie de gaze naturale doar din productia interna, ceea ce inseamna costuri mult mai mici fata de factura la gaz platita de populatie si semnificativ mai mici fata de orice alt consumator eligibil din Romania. Masura a fost luata in mai 2009 si a expirat la 31 octombrie 2010.

  • Deciziile privind evolutia preturilor la gaze vin de la Guvern, nu de la Autoritatea de Reglementare chiar daca aceasta este o institutie care, practic, ar  trebui sa fie independenta. Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul este cel care blocheaza preturile. „Guvernul se teme de o eventuala scumpire, mai  ales de efectul de domino care s-ar crea. Daca se scumpeste gazul, cresc preturile la toate produsele si nu ar fi o situatie prea fericita nici in ceea ce priveste inflatia, iar puterea de cumparare s-ar reduce si mai mult. Guvernul nu-si poate permite asa ceva, mai ales in aceasta perioada dificila„, au precizat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Asa a ajuns Romania sa aiba cele mai mici preturi din Uniunea Europeana. Fapt dovedit si de cifrele Eurostat. Cel putin, la consumatorii casnici, preturile sunt la jumatate fata de media UE. Consumatorii casnici platesc in medie 7.64 euro pe GJ (n.red unitate de masura folosita in Europa) fata de o medie de 14.54 euro, iar consumatorii industriali 6.19 euro fata de o medie de 8.44 euro.

Bursa gazelor, o solutie?

Prin negocierile pentru aderarea la UE s-a convenit alinierea pretului la gazul din productia interna la cel din import. Astfel, in tratat a existat un calendar prin care pretul la gaz urma sa creasca treptat pana la 1 ianuarie 2007, un grafic care s-a respectat. Insa spre sfarsitul lui 2006, pretul gazului rusesc importat a inceput sa creasca din cauza cresterii pretului petrolului, asa ca tot graficul convenit intre Romania si Comisia Europeana isi pierdea relevanta. Prin urmare, la solicitarea Romaniei, s-a cerut Comisiei o derogare. Comisiei i s-a explicat ca ne-am indeplinit angajamentul asumat potrivit graficului, insa conditii obiective au marit din nou foarte mult decalajul intre pretul intern si cel de export. Comisia a inteles si ne-a acordat o perioada de gratie de doi ani, pana in 2009 sa recuperam diferenta. Astfel, au mai trecut doi ani si nici noul termen nu a fost respectat.Insa acest angajament al Romaniei si acceptul Comisiei nu a fost stipulat in nici un document, este un gentlemen’s agreement, asa ca Bruxelles-ul nu are niciun mod de presiune formal, legal asupra Romaniei.

  • Inexistenta unei burse a gazului creaza acum aparenta unui blocaj. Bursa gazelor mai asteapta acum doar un impuls la nivel politic, toate elementele tehnice fiind create. Pe  de alta parte, este evident ca va trebui sa se mearga spre crearea acestei burse a gazului si spre liberalizarea pietei. De asemenea, in urma liberalizarii, trebuie elaborat un sistem de ajutoare de stat  care sa ajunga la consumator.
  • De altfel, potrivit Ministerului Economiei, o eventuala liberalizare nu ar atinge consumatorii casnici. „Reprezentantii FMI au ridicat, in cadrul discutiilor  cu reprezentantii MECMA, posibilitatea liberalizarii preturilor la gaze naturale, cu exceptia consumatorilor casnici si captivi (spitale, scoli, gradinite, unitati de asistenta sociala, institutii de interes public etc.). Tema a fost analizata, dar nu s-a luat nicio decizie in acest sens, precizeaza Ministerul Economiei. „Precizam ca, in prezent, nu exista nicio discutie oficiala in Guvern cu privire la liberalizarea preturilor la gaze naturale, propunerea apartinand doar FMI-ului. In urmatoarele luni, ANRE va face o analiza a propunerii FMI si o va prezenta Guvernului, pentru a vedea in ce masura liberalizarea preturilor la gaze naturale este viabila sau nu”, se mai arata in comunicatul Ministerului Economiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro