Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 951: Rușii au reușit să ocupe centrul orașului Vuhledar / „Situația pe front este foarte, foarte dificilă”, spune Zelenski / Ministrul ucrainean al apărării cere demiterea a trei dintre adjuncții săi

HotNews.ro
Război în Ucraina, ziua 951: Rușii au reușit să ocupe centrul orașului Vuhledar / „Situația pe front este foarte, foarte dificilă”, spune Zelenski / Ministrul ucrainean al apărării cere demiterea a trei dintre adjuncții săi
Soldat ucrainean într-un tun autopropulsat, pe frontul din Ceasiv iar - FOTO: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia

Volodimir Zelenski a declarat că situația de pe front este „foarte, foarte dificilă”, iar forțele ucrainene vor trebui să facă tot ce este posibil în perioada de toamnă. „Rapoarte privind fiecare dintre sectoarele noastre din prima linie despre capabilitățile noastre, capabilitățile viitoare și sarcinile specifice: Situația este foarte, foarte dificilă”, a declarat el în discursul video nocturn, făcând referire la o ședință de peste două ore și jumătate pe care a avut-o cu comandanții militari.

Evenimentele de marți, ziua 951 a războiului din Ucraina, LIVE:

Rusia vrea să recruteze pentru război 20.000 dintre deţinuţii aflaţi în arest preventiv

Ministerul rus al Apărării intenţionează să recruteze în lunile următoare pentru războiul din Ucraina circa 20.000 de soldaţi selectaţi din rândul deţinuţilor aflaţi în arest preventiv, scrie marţi portalul rus de investigaţii iStories.

În prezent sunt deţinuţi în închisorile ruseşti în aşteptarea procesului aproximativ 60.000 de bărbaţi acuzaţi pentru diferite fapte, afirmă pentru portalul citat o sursă din sectorul apărării.

Ucraina a reușit, pe timp de război, să construiască „o nouă industrie de apărare”, a afirmat, marți, președintele Volodimir Zelenski, dând asigurări că țara sa a produs, de la începutul acestui an, de 25 de ori mai multe muniție de artilerie și de mortiere decât în 2022, informează AFP.

Kievul este dependent de stocurile de de fabricație sovietică și de livrările aliaților occidentali, care furnizează finanțare și armament de la începutul invaziei ruse în 2022. Dar Ucraina și-a dezvoltat considerabil și industria proprie, o inițiativă cu atât mai importantă cu cât trupele sale s-au confruntat cu o gravă penurie de muniție la începutul acestui an, rezultat al disputelor politice de la Bruxelles și Washington.

„În condițiile extrem de dificile ale unui război pe scară largă, sub atacurile constante ale Rusiei, ucrainenii au reuit să construiască o nouă industrie de apărare”, a spus Zelenski la un forum pe tema armamentului pe care-l deține Ucraina.

Trupele ruse au ajuns în centrul Vuhledar

„Doamne, dă-i lui Putin puterea să ia Odesa și pe noi”. Interceptări publicate de ofițerii anticorupție de la Chișinău în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unui partid politic

„Doamne, dă-i lui Putin puterea să ia Odesa și pe noi” – o spune o femeie din înregistrarea făcută publică de Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, în cadrul unui dosar privind finanțare ilegală a unui partid politic. Mai exact, procurorii au desfășurat marți acțiuni de urmărire penală la Comrat, în cadrul unor cauze pornite pe fapte de spălare de bani, falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală a unui partid politic.

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, un bastion din estul Ucrainei, situat pe un teren strategic înalt, care a rezistat până acum atacurilor ruseşti de la invazia pe scară largă a Moscovei, a declarat marţi guvernatorul regional al regiunii ucrainene Doneţk.

Guvernatorul Vadim Filaşkin spune că situaţia din Vuhledar este extrem de dificilă. „Inamicul este deja aproape în centrul oraşului”, a declarat Filaşkin la televiziunea ucraineană. Forţele ruse au ajuns la periferia micului oraş minier săptămâna trecută şi şi-au intensificat ofensiva în ultimele zile.

Înfiinţarea în România a unei facilităţi de instruire pentru forţele ucrainene, aprobată

Parlamentul României a aprobat marți o solicitare a preşedintelui Klaus Iohannis de înfiinţare pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

În scrisoarea transmisă Parlamentului, șeful statului a argumentat că evoluţiile recente ale războiului de agresiune dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei au evidenţiat necesitatea intensificării şi diversificării instruirii forţelor armate ucrainene. „În urma analizei efectuate, a rezultat că România are posibilitatea de a contribui la Coaliţia pentru capabilităţi maritime prin găzduirea pe teritoriul naţional a facilităţii de instruire în domeniul maritim, precum şi prin sprijinirea procesului de instruire a militarilor infanteriei marine din Ucraina, în limita capabilităţilor existente”.

Conceptul propus şi aprobările provizorii ale forţelor partenere prevăd ca facilitatea să funcţioneze pentru o perioadă de doi ani, urmând ca România să îşi exprime dreptul de a înceta angajamentul în orice moment pe durata desfăşurării procesului de instruire sau după expirarea perioadei stabilite. „Contribuţiile comunităţii internaţionale vor susţine operarea facilităţii, iar finanţarea şi planificarea sprijinului pentru dezvoltarea iniţială vor fi asigurate în totalitate de Marea Britanie”. (Agerpres)

O companie internațională de software și-a concediat peste noapte toți angajații ruși

Dezvoltatorul internațional de software ABBYY a concediat toți rușii din personalul său într-o singură zi, anunțându-i de acest lucru în timpul unei videoconferințe, relatează Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia.

Rusia, „pregătită” pentru o confruntare pe termen lung cu SUA

Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a declarat marți că China a devenit un sprijin decisiv pentru războiul dus de Rusia în Ucraina.

„(China) nu poate continua să alimenteze cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial fără acest impact asupra intereselor și reputației sale”, a spus el.

Rusia spune că va intra într-o confruntare pe termen lung cu SUA: „Suntem pregătiți pentru acest lucru în toate sensurile”.

Rusia trebuie să se pregătească pentru o lungă confruntare cu Statele Unite și a trimis avertismente repetate Washingtonului cu privire la criza relațiilor bilaterale, a declarat marți ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov.

Peste 14.000 de pelerini hasidici s-au adunat deja în orașul ucrainean Uman pentru Anul Nou evreiesc, Roș Hașana, care va avea loc de miercuri până vineri, au anunțat marți reprezentanții evreilor ucraineni, în pofida războiului în curs cu Rusia.

În fiecare an, pelerini hasidici din întreaga lume vin la Uman pentru a sărbători Anul Nou evreiesc la mormântul rabinului Nahman din Breslev (1772-1810), una dintre cele mai importante figuri ale hasidismului, ramura ortodoxă a iudaismului.

Uman este situat în centrul Ucrainei, într-o zonă relativ îndepărtată de linia frontului, însă autoritățile ucrainene au recomandat pelerinilor și în 2022 și anul trecut să își anuleze călătoria din motive de siguranță. (AFP)

Ucraina, prioritatea principală a noului șef al NATO

Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a declarat marți că dreptul Ucrainei la autoapărare „nu se termină la graniță”.

Rutte a admis că situația pe câmpul de luptă din Ucraina este dificilă, dar a adăugat că avansurile rusești au un cost foarte mare.

„Estimările recente -pe care le primesc eu și probabil și dumneavoastră – privind pierderile Rusiei se ridică la aproximativ 1.000 de morți sau răniți pe zi. Și asta se adaugă la totalul de 500.000 de morți sau răniți care există deja”, a spus Rutte. (Reuters)

Forțele ruse au preluat controlul asupra așezărilor Krutîi Iar din regiunea Donețk din estul Ucrainei și Vîșneve din regiunea Harkov, a anunțat marți agenția de presă de stat RIA, citând Ministerul rus al Apărării.

Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte a devenit marţi noul secretar general al NATO, după o ceremonie de predare la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, și a declarat că sprijinul pentru Ucraina va fi cea mai importantă prioritate a mandatului său.

Noul șef al NATO, Mark Rutte, și-a exprimat marți sprijinul ferm pentru Ucraina și a declarat că nu este îngrijorat de viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, deoarece ar putea colabora cu oricare dintre candidați.

„Trebuie să ne asigurăm că Ucraina prevalează ca națiune suverană, independentă și democratică”, a declarat fostul premier olandez Rutte reporterilor la sediul NATO din Bruxelles. (Reuters)

Șapte civili uciși de un atac în centrul orașului Herson

Cel puțin șapte civili au fost uciși într-un atac rusesc marți dimineață în apropierea unei piețe din centrul orașului Herson, un oraș mare din sudul Ucrainei, aflat lângă linia frontului, a anunțat procuratura regională.

„Trei femei și patru bărbați” au murit în acest atac, care a fost „probabil“ desfășurat cu ajutorul artileriei, a precizat biroul procurorului.

De asemenea, trei persoane au fost rănite, potrivit aceleiași surse, care a adăugat că a fost lovită o zonă „din apropierea unei piețe și a unei stații de autobuz”.

Guvernatorul regiunii, Oleksandre Prokoudine, a postat o înregistrare video de la fața locului, în care se văd mai multe trupuri neînsuflețite. (AFP)

Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 1370 soldați, 9 tancuri, 44 alte blindate de luptă, 33 piese de artilerie, 73 diferite vehicule și 1 echipament special.

Ministrul ucrainean al apărării cere demiterea a trei dintre adjuncții săi

Ministrul ucrainean al Apărării a anunțat că cere Guvernului demiterea a trei dintre adjuncții săi și a unui secretar de stat.

„Sistemul Ministerului Apărării al Ucrainei – Forțele Armate, Direcția Principală de Informații și Serviciul Special de Transport de Stat – este un sistem închis pe durata legii marțiale. Acest lucru înseamnă că toate procedurile din interior trebuie să fie clare și controlate. Orice încercare de a le influența, fie ea externă sau internă, este inacceptabilă.

În acest context, au loc schimbări de personal. Am semnat un memoriu adresat Cabinetului de Miniștri al Ucrainei privind demiterea miniștrilor adjuncți ai apărării – Stanislav Haider (care trece la funcția de șef al cabinetului ministrului), Oleksandr Serhii, Yurii Dzhygyr și Lyudmila Darahan (secretar de stat)”, a scris el pe Facebook fără să dea alte explicații.

Rusia a atacat azi-noapte cu 32 de drone de tip Shahed, dar niciuna nu și-a atins ținta, potrivit forțelor aeriene ucrainene.

Potrivit unei postări pe Telegram, 29 de drone de atac au fost doborâte în regiunile Cerkasî, Kirovohrad, Nikolaev, Herson, Poltava, Sumî și Dnipro, De asemenea, ca urmare a contramăsurilor de război electronic, trei drone s-au „pierdut” fără să existe informații privind provocarea de daune.

Sinteza celor mai recente evenimente:

–––

Evenimentele de luni, ziua 950 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro