Sari direct la conținut

Liviu Dragnea la Antena 3: Lui Paul Stanescu i s-a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si el poate sa fie seful partidului. Poate ca i s-a spus si lui Grindeanu, lui Tudose, nu stiu. / Mai multi colegi mi-au spus ca seful SPP a fost implicat mai mult decat era cazul

HotNews.ro
Liviu Dragnea la Antena 3, Foto: Captura Antena 3
Liviu Dragnea la Antena 3, Foto: Captura Antena 3

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, este invitat, luni seara, la Antena 3. El a afirmat, in emisiune ca motivul schimbarii Guvernului a fost acela ca „Se ajunsese la o stare de tensiune intre Guvern si PSD si chiar coalitie. Starea asta tensionata nu putea duce la nimic bun. ” Dragnea a sustinut ca „N-avem de unde sa stim acum, dar asta nu inseamna ca pana la urma nu vom afla. Mai multi colegi mi-au spus ca seful SPP-ului a fost implicat mai mult decat era cazul. Domnului Paul Stanescu i s-a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si dumnealui poate sa fie seful partidului. Poate ca i s-a spus si lui Grindeanu, lui Tudose, nu stiu.” Liviu Dragnea a mai spus ca „Nu o vad pe doamna Viorica Dancila sa se lase influentata sau, si mai rau, sa se lase speriata. Am foarte mare incredere, nu o vad sa se lase ademenita”.

Declaratiile lui Liviu Dragnea:

Se ajunsese la o stare de tensiune intre Guvern si PSD si chiar coalitie. Starea asta tensionata nu putea duce la nimic bun.

L-am vazut pe Mihai Tudose cum a evoluat dupa ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am multumit azi, a devenit acelasi coleg deschis si glumet. Poate tensiunea de acolo, poate influentele.

N-avem de unde sa stim acum, dar asta nu inseamna ca pana la urma nu vom afla. Mai multi colegi mi-au spus ca seful SPP-ului a fost implicat mai mult decat era cazul.

Domnului Paul Stanescu i s-a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si dumnealui poate sa fie seful partidului. Poate ca i s-a spus si lui Grindeanu, lui Tudose, nu stiu.

In cazul domnului Paul Stanescu, nici vorba sa fie un teren fertil. M-a sunat si mi-a povestit imediat lucrul asta. In alte parti, nu am de unde sa stiu, deocamdata, cum au reactionat colegii mei.

Nu am negociat propunerile de premieri – Grindeanu si Tudose – nici cu vreo institutie, nici cu vreun sistem, nici cu presedintele Romaniei.

Am spus ca n-am avut mana buna, imi asum. Dar nu poti sa spui ca ai mana proasta cand propui un coleg pe care il stiu cu totii de multi ani.

Cine nu trece doar in gluma prin Bruxelles are si puterea interioara, si curajul sa reziste si sa respinga orice propuneri de genul asta, pentru ca are puterea sa inteleaga ca trebuie sa indeplineasca misiunea data prin votul Parlamentului, aceea de a aplica programul de guvernare. Nu o vad pe doamna Viorica Dancila sa se lase influentata sau, si mai rau, sa se lase speriata. Am foarte mare incredere, nu o vad sa se lase ademenita.

Intrebat daca sunt securisti in PSD: Ca orice partid. Nu cred ca exista institutie in care sa nu fie informatori.

Eu sper ca macar acum toata lumea sa inteleaga ca nu cedam. Nu vrem sa cedam votul democratic, votul dat de romani.

Nu exista niciun fel de gest din partea mea sau a domnului Tariceanu impotriva valorilor europene.

Sustinerea pentru Viorica Dancila este foarte mare, pentru ca o stiu toti din partid.

Eu imi iubesc foarte mult tara. Romania merita tot timpul un Guvern mai bun. Guvernul asta este bun. Unii ministri vor fi mai buni, unii vor fi mai slabi. Daca fiecare dintre ei se va uita strict pe programul de guvernare in dreptul domeniului lui, atunci isi vor face treaba si vor avea tot sprijinul nostru.

Am incredere in acest Guvern si in capacitatea de a face lucruri. Ei nu au primit un cec in alb, au primit responsabilitate.

Se continua procesul de crestere a veniturilor populatiei – pensii, salarii – in ritmul in care ne-am angajat in programul de guvernare. De asemenea, se continua investitiile.

Proiectul legii pensiilor a fost finalizat in draft, intr-o oarecare forma. Am decis in coalitie sa discutam in 2018, pentru ca activitatea in Parlament era foarte, foarte mare. Este o lege care e poate mai complicata decat legea salarizarii, pentru ca are ca obiectiv sa indrepte foarte multe nedreptati.

Printre lucrurile care s-au facut gresit in 2017 este comunicarea, comunicarea proasta. I-am rugat si pe colegii mei si le cer tuturor sa vorbim despre termene de abia cand este finalizat conceptul si avem niste termene, pentru ca dupa 2-3 variante, deja nimeni nu mai intelege nimic.

Nu vreau sa isi mai dea nimeni in partid cu parerea ca la televizor, mai ales in domeniul fiscalitatii.

Numarul de taxe va fi redus.

S-a inceput inventarul agentiilor: Sunt agentii in tara asta de care nu a auzit nimeni si fara de care se poate trai.

Intrebat cum descrie „asaltul la adresa sa si chemarile repetate la DNA”: Am inteles ca in 2001 eu am aterizat in Teleorman si am facut un grup infractional care a functionat, cred ca si acum functioneaza. Nu vreau sa ma refer foarte mult la mine pentru ca evit sa ma refer foarte mult la mine. Nu mi-e teama, n-am furat nimic, n-am facut nicio infractiune. In acelasi timp, inteleg ca dosarul asta se bazeaza pe denunturile unor turnatori speriati de puscarie. Partea proasta pentru ei este ca minciunile vor iesi la iveala. Este trist ca se intampla astfel de lucruri.

Dorinta noastra este ca in Romania prezumtia de nevinovatie sa fie sfanta. Cat mai putini romani sa fie supusi unor abuzuri.

Nu are nimeni de gand in coalitie sa inlocuiasca o legislatie care permite abuzuri cu alta care permite abuzuri si mai mari.

Intrebat daca e sustinut de SIE: Acum ceva timp eram cu SRI, ba cu statul paralel, ba cu Iohannis. Sunt niste minciuni ale unor oameni care nu mai sunt ascultati decat daca vin cu chestii din astea.

Am auzit pe Comisarul.ro ca fiul meu scoate milioane de euro si fuge din tara. Domnule, daca le gasesc, sa ni le dea si noua.

Despre Florian Coldea:

Am auzit prin orasul asa mic ca Florian Coldea e consilierul meu. Trebuie sa fii foarte tare ca sa-l ai pe Coldea consilier… zic eu. Plus ca nu e consilier pe zona politica. E o minciuna. Nu am avut genul asta de relatii.

Despre declaratiile lui Dancila privind autostrazile:

Trebuie sa mergem la Bruxelles si sa le aratam ca avem si noi dreptul sa construim autostrazi, iar procesele legate de acest fapt sa se deruleze mai repede si nu sa dureze 5 ani. Avem bani si va fi o crestere economica in acest.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro