Ludovic Orban: Mai spun o dată, nu vom majora taxe şi impozite / Unele propuneri ale întreprinzătorilor vor fi incluse în programul de guvernare
Premierul Ludovic Orban susține că Executivul nu are în plan creșterea de taxe și impozite. „O mai spun o dată, pentru că o dată la două zile apare câte o năzdrăvănie care este preluată fără să aibă niciun fel de legătură, susţinem categoric cota unică de impozitare şi nu vom majora taxe şi impozite”, a spus Orban vineri, la un eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Premierul spune că pentru accelerarea relansării economice nu trebuie puse frâne de tip fiscal.
„Dimpotrivă, avem foarte multe programe de sprijin al companiilor, atât întreprinderile mici şi mijlocii, cât şi companiile mari. De asemenea, am gândit un întreg sistem de susţinere a realizării de noi investiţii private fie de investitori români, fie de investitori străini. De asemenea, vom veni şi cu alte măsuri de susţinere pentru mediul de afaceri”, a precizat Orban.
Premierul a mai afirmat că sunt analizate propunerile venite din partea mediului de afaceri, unele fiind extrem de interesante, urmând ca o parte dintre ele să fie incluse în programul de guvernare. „Mediul de afaceri a generat propuneri pentru programul de guvernare, propuneri de susținere a mediului de afaceri, de încurajare a comportamentului antreprenorial încă din școală și cu această ocazie, practic, le-am comunicat că o parte importantă din propunerile care au fost formulate sunt extrem de serioase și intenționăm să le introducem în programul de guvernare. (…) Sunt foarte multe propuneri care sunt extrem de interesante. Cu siguranţă, o parte dintre ele le vom prelua, numai că le vom aşeza în cadrul programului de guvernare ţinând cont şi de resurse, de studii de impact şi de evaluarea efectelor favorabile posibile„, a spus premierul.
Orban a precizat că sunt analizate resursele disponibile pentru finanţarea diferitelor tipuri de programe din toate domeniile: de la Tech Nation până la dezvoltarea spiritului antreprenorial, de exemplu, în rândul populaţiei sub 18 ani, din licee, prin înfiinţarea unui tip de companii cu o răspundere diferită, care să încurajeze formarea de companii de către tineri.