Mineri sacrificati pe altarul lacomiei si nepasarii

La mina Lupeni accidentul colectiv produs în subteran, în lucrările de pregătire pentru exploatarea unei felii în Panoul 7C, soldat cu decesul a doi mineri și rănirea unui al treilea, are cauze multiple. Ceea ce este comun însă în cazul tuturor accidentelor colective grave din subteranul minelor din Valea Jiului, înainte și după anul 1989, ține de raportarea la procedurile de asigurare a securității în muncă, care au devenit victime ale cinismului, nepăsării și lăcomiei.

Foto: Gazeta de dimineață

Dar să revenim la mina Lupeni. În presa locală din Valea Jiului[1] se dezbate acum o problemă destul de gravă, și anume faptul că SINDICATELE au cerut, iar MINISTERUL (adică ministrul Toma Petcu și secretarul de stat Doru Vișan) a aprobat o modificare a planului de închidere al minei Lupeni, astfel încât activitatea de exploatare a huilei să continue și după data de 30 septembrie 2017, dată finală pentru oprirea activităților de exploatare, așa cum se convenise cu Comisia Europeană.

Faptul că inițiativa continuării activităților de exploatare a venit de la sindicate confirmă disperarea minerilor care știu că, odată închisă mina Lupeni, orașul și implicit familiile lor nu vor mai avea niciun viitor. Ironia destinului a venit însă să pedepsească cinismul liderilor sindicali și al conducerilor minei și ministerului, care știu foarte bine că în subteranul minei Lupeni condițiile de muncă sunt inumane, în afara oricăror reguli și proceduri legale și normative.

Din păcate, cu viața au plătit minerii simpli. Așteptăm ca și cei care și-au asumat deciziile grave care au condus la accidentul colectiv (guvernanți, manageri, lideri sindicali) să plătească acum, la rândul lor, cu libertatea proprie, în fața legii.

CAUZELE PROFUNDE ALE MULTOR ACCIDENTE COLECTIVE DIN ABATAJE, SOLDATE CU VICTIME

Undeva la începutul anilor 2000 mi-a căzut în mână un document din care am aflat cu surprindere că în anul 1939 din Valea Jiului se extrăgeau cam 15 milioane de tone de huilă cu 30 de mii de angajați, tot atât cât se extrăgea și în anii 1992-1994 cu 55 de mii de angajați. Mi-a fost greu să înțeleg cum este posibil, în condițiile în care, cel puțin teoretic, minele erau utilate superior și metodele de exploatare se schimbaseră.

De fapt mineritul din Valea Jiului nu a avansat în perioada comunismul, ci a regresat continuu, mai ales la capitolul profesionalism și seriozitate. Așa cum în agricultură se raportau în CAP-uri 7000 de kilograme de grâu la hectar și se recoltau cel mult 4000, la fel și în minerit se raportau producții mari de huilă, dar cel puțin 30% din ”masa minieră”(un termen inventat pe vremea comuniștilor) era steril[2], care era vândut beneficiarilor din energie ca fiind cărbune.

Unul din marile motive ale diluării cărbunelui cu steril (care oricum poate conține nativ până la 8-10 sau chiar 12% steril) ținea de metodele de exploatare. Se inventaseră, iar după 1990 s-au generalizat, metodele de exploatare a straturilor (stratelor) de huilă cu subminare – subminarea cărbunelui și rocilor înconjurătoare [SCRI] și bancul subminat [BS] – care, teoretic, erau mult superioare ca productivitate.

Figura 1: Metoda de exploatare cu banc subminat sub tavan natural

Cum în subteran, înainte de 1990, minerii calificați și inginerii profesioniști și dedicați profesiei nu erau cu adevărat foarte mulți, în plus echipele de lucru din abataje aveau 40-50% în componență militari, adică mineri necalificați, metodele de exploatare cu subminare erau aplicate de cele mai multe ori după ureche sau, mai grav, intenționat eronat, cu efecte dramatice.

După anul 1990, când retragerea militarilor și mineriadele au provocat o modificarea încă și mai radicală a atitudinii față de muncă, s-a găsit soluția generalizării metodelor de exploatare cu subminare, care implicau costuri materiale mai mici, mai puțină forță de muncă (și mai puțin dispusă să muncească dedicat), dar erau și extrem de riscante, iar producția de huilă era pronunțat diluată cu steril (metodele cu subminare oricum nu sunt selective).

În figura 1 se poate vedea, absolut schematic, cum funcționează una din metodele de exploatare a huilei, respectiv cu banc subminat. Astfel, abatajul are asupra sa un banc de cărbune de 10 metri – maxim 15 metri, care este sfărâmat prin metoda împușcării cu exploziv pe întreaga sa înălțime, după care cărbunele, care este friabil, începe să cadă în abataj, de unde este evacuat.

Abatajul avansează și, în spatele său rocile sfărâmate se ”culcă”pe vatră, astfel încât masivul să nu fie destabilizat. Din acest motiv, înălțimea de exploatare a bancului de cărbune subminat dim metoda cadru era proiectată sub 15 metri, și asta doar acolo unde stratul de cărbune era foarte friabil și avea puține intercalații sterile, ca evacuarea sa să fie cât mai completă și sigură.

În mod firesc, însă, comportamentul rocilor care acoperă abatajul și apoi ar trebui să se așeze în spatele abatajului poat fi diferit de la o adâncime la alta, de la o zonă la alta, de la o mină la alta. Dar impredictibilitatea aceasta se constituie în subteran într-un risc extraorinar, pentru că:

(i) rămân spații libere, prin care gazul metan, conținut în zăcământul de huilă în mod natural și degajat la exploatare, circulă fără bariere naturale; la fel și oxigenul;

(ii) nu tot cărbunele poate fi extras, iar cărbunele rămas în spatele abatajului, în contact cu oxigenul, începe să oxideze și să se încălzească. Dacă masa de cărbune este peste un anumit nivel critic, se formează jar care se autoaprinde. Un jar care vine în contact cu gazul metan, de asemenea în condiții critice, inițiază o explozie în subteran. Nu intru în mai multe detalii, dar este evident unde se poate ajunge;

Figura 2: Crearea unui gol deasupra abatajului

(iii) când rocile care acoperă abatajul nu se fragmentează și rămân în consolă, deci nu se așează în spatele abatajului (figura 2), se formează condițiile pentru o rupere masivă și intempestivă – minerii o numesc ”lovitură de acoperiș (coperiș)” – capabilă să distrugă construcțiile de lemn și metal care armează lucrările miniere și să provoace surpări. Cum armarea lucrărilor miniere protejează inclusiv personalul lucrător, și acesta este pus în pericol grav (seamănă, nu-i așa, foarte mult cu ce s-a întâmplat recent la mina Lupeni) într-o astfel de situație.

În Polonia, de asemenea o țară cu tradiție în mineritul huilei, metoda de exploatare cu subminare se aplică eventual la ultima felie exploatată. În rest, spațiul exploatat este rambleat (adică umplut) cu un amestec de cenușă de termocentrală și carbonat de calciu (ciment) care într-un interval scurt devine compact și protejează lucrările efectuate la feliile inferioare/superioare (depinde de schema de avansare a exploatării) și împiedică circulația liberă a gazului metan și oxigenului prin lucrările miniere sau spațiul deja exploatat. Dar Polonia, se știe de mult, nu este România.

GUVERNANȚII, MANAGERII ȘI SINDICATELE SUNT COAUTORI AI TRAGEDIEI DE LA LUPENI

În Valea Jiului, o demonstrează în principal accidentele colective de la mina Vulcan, produse consecutiv în anii 2001 și 2002, soldate cu 24 de decese și cel de la mina Petrila, din anul 2008, când au decedat 13 mineri, preocuparea pentru securitatea minerilor a fost aproape inexistentă.

În anul 2008 directorul general al companiei huilei, Daniel Surulescu, visa la o carieră politică și intrase în campania electorală pentru a fi ales în Parlament în momentul în care s-a produs evenimentul tragic, care putea fi cu certitudine prevenit, iar reacția sa după producerea accidentului a fost aceea de a se deroba de responsabilitate: nu era responsabil pentru că s-ar fi suspendat din funcție pe perioada campaniei electorale, iar la conducerea companiei a fost delegat adjunctul său, Constantin Jujan. Ancheta derulată nu le-a rețiut în final nicio vinovăție, deși directorul minei Petrila la data producerii exploziei, Aurelian Necula, care a fost condamnat penal, i-a acuzat de complicitate pe amândoi.

Figura 3: Abataj cu subminare, susținut cu stâlpi și grinzi

Nici ITM Hunedoara, nici ANRM, ambele cu responsabilități în avizarea și ulterior urmărirea modului de aplicare a metodei cadru de exploatare pe care o avizează – prima din punctul de vedere al securității muncii și cea de-a doua a securității zăcământului – nu au dispus, după accidentul de la mina Petrila, o revizuire a modului în care sunt proiectate metodele de exploatare cu subminare și a aplicării acestora în subteranul Văii Jiului. Nici Parchetul, care a instrumentat dosarul penal, nu a fost interesat să caute vinovății în zona respectivă.

În cazul accidentului recent de la Lupeni, ministrul energiei și conducerea minei, ca și sindicatele, au găsit vinovații: stâlpii de susținere s-au micșorat de la 2,10 metri la 1,80 metri. Dar, fără să-și dea seama, ministrul a confirmat o situație ce poate fi, schematic, regăsită în figura 3 (și figura 2, desigur); iată declarația: “Am vrut să-mi povestească și mie care a fost evoluția accidentului, cum s-a întâmplat și care consideră ei că au fost cauzele. Am înțeles că a fost un gol în tavan, care nu a putut fi apreciat și nu se știa ce se putea întâmpla, un gol care, mă rog, în asemenea lucruri pot să apară prăbușiri. Se pare că sistemul de susținere la grinzi a rezistat, însă la stâlpi ar fi niște probleme, spun ei, și din cauza aceasta stâlpii s-au micșorat de la 2.10 au cedat undeva la 1.80 și acolo se pare că va fi o problemă.”[3]

Deci a existat un gol și, când rocile acoperitoare, aflate în consolă, s-au rupt, s-a produs, probabil ”lovitura de coperiș”. Așa cum am explicat mai sus, nu a fost un ghinion, ci a fost o situație provocată de aplicarea neprofesionistă a unei riscante metode de exploatare a huilei.

Nu știau sindicatele, care au cerut continuarea exploatării, care este situația din subteranul minei Lupeni atunci când au cerut semnarea protocolului? Mă îndoiesc. De ce au cerut continuarea exploatării, dacă știau care este realitatea? Răspunsul nu poate fi acela că se ”băteau pentru condițiile de muncă ale membrilor de sindicat”. Pentru că atunci nu ar fi semnat un protocol care, în cele din urmă, a trimis la moarte doi ortaci.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro