Sari direct la conținut

Ministrul austriac de Externe, vizită în Iran în contextul eforturilor UE de menţinere a Acordului atomic

HotNews.ro
Ministrul austriac de Externe, vizită în Iran în contextul eforturilor UE de menţinere a Acordului atomic

​Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, se va deplasa în Iran, în contextul eforturilor Uniunii Europene de a menţine Acordul nuclear contestat vehement de Administraţia Donald Trump, informează agenţia Associated Press, citată de Mediafax.

Alexander Schallenberg a declarat că va efectua sâmbătă şi duminică o vizită la Teheran pentru a transmite un „mesaj european”.

Înaintea vizitei, Alexander Schallenberg se va consulta cu Josep Borrell, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Europenii sunt de acord că „trebuie să contribuim la detensionarea crizei”, a declarat, la rândul său, Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Tensiunile între Occident şi Iran s-au amplificat începând din anul 2018, când preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Administraţia de la Teheran.

Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China depun eforturi pentru a menţine Acordul atomic, în contextul în care Iranul a suspendat unele angajamente din cauza sancţiunilor impuse de SUA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro