Ministrul de Interne, despre restricționarea dreptului de vot pentru cei cu viză de flotant: Au devenit o masă de manevră
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, susține că prevederea potrivit căreia să poată vota doar cei care au domiciliul stabil într-o localitate de cel puțin trei luni a fost introdusă deoarece au fost multe cazuri în care flotanţii au fost folosiţi ca „masă de manevră”, fiind numeroase cereri de schimbare a domiciliului în lunile premergătoare alegerilor locale.
„A mai fost o prevedere acum 10-15 ani, unde era o interdicţie de şase luni de zile, interdicţie care a fost ridicată la un moment dat tocmai pentru interesul celor care guvernau atunci ţara, astfel încât flotanţii au devenit o masă de manevră pentru stabilirea unor câştigători la alegerile locale. (…) În lunile premergătoare alegerilor locale era o explozie de cereri, astfel încât am considerat că e un motiv serios prin care cei interesaţi pot să manipuleze, pot să influenţeze rezultatul alegerilor”, a spus Marcel Vela, miercuri seară, la B1 Tv, potrivit Agerpres.
Ministrul a susținut că a existat o procedură de a acorda viză de flotant unei persoane doar pentru a-i folosi acesteia în ziua votului.
„Am explicat motivarea celor 90 de zile ca termen în care să nu mai fie acceptaţi ca alegători într-o localitate cei care îşi fac viză de flotant înainte de ziua alegerilor, pentru că, trebuie să ştie alegătorii, serviciul de evidenţă informatizată a persoanei, adică cei care fac buletinele, sunt în subordinea primarului. Aşadar, un primar poate să semneze, să accepte chiar dacă nu se fac toţi paşii de verificare. Adică la unul acasă, la un suporter al primarului, am văzut cazuri concrete, au fost 10 flotanţi. Era imposibil să locuiască acolo 10 oameni care, de fapt, locuiesc în altă parte, pe verificate. Aşadar, a fost o procedură de a face viză de flotant doar pentru a-i folosi în ziua votului. Nu au locuit niciodată în comuna respectivă”, a spus Vela.
Guvernul nu va renunţa la prevederea privind interdicţia de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor, afirmă premierul Ludovic Orban. El spune că a fost o „mişcare anormală” în care au căpătat drept de vot în anumite localităţi oameni care nu au nicio legătură cu aceasta, „ci le-a fost obţinută viza de flotant numai pentru a-l vota pe primar”.
Guvernul Orban a introdus în proiectul privind alegerea primarilor în două tururi un articol care prevede că pot vota într-o localitate doar cei care și-au stabilit reședința acolo de cel puțin trei luni, măsura fiind luată pentru ”limitarea situațiilor de turism electoral”.
Ludovic Orban a spus că a discutat cu reprezentanții USR și că a ajuns la concluzia că propunerea Guvernului este „foarte corectă”.
Alianţa USR-PLUS a transmis miercuri că susţine modificarea legislaţiei pentru introducerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, dar se opune restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor. Reprezentanţii alianţei susţin că fenomenul „turismului electoral” nu poate justifica o astfel de restricţie, în condiţiile în care sistemul electronic exclude posibilitatea votului multiplu. Potrivit sursei citate, parlamentarii USR vor introduce un amendament în acest sens şi solicită ferm Guvernului să renunţe la articolul respectiv.
Și Expert Forum consideră că prevederea referitoare la participarea la vot a alegătorilor care îşi stabilesc reşedinţa într-o localitate nouă cu mai puţin de 90 de zile înainte de data alegerilor locale din iunie 2020 trebuie eliminată pentru a nu complica procesul de votare pentru alegătorii care îşi schimbă reşedinţa.
Expert Forum menţionează că, deşi motivul invocat în expunerea de motive este cel legat de posibilitatea apariţiei turismului electoral cu un timp scurt înaintea alegerilor, „datele adunate de EFOR înaintea alegerilor locale din 2016 arată că nu există un fenomen al migraţiei electorale care poate distorsiona semnificativ rezultatele într-un număr mare de localităţi”. Expert Forum susţine că articolul nu este clar şi nu este pus în acord cu restul Legii 115, menţionând că legea prevede că alegătorii cu reşedinţă pot solicita primarului înscrierea în Registrul Electoral cu până la 45 de zile înaintea alegerilor, pentru a vota pe liste permanente în circumscripţia respectivă şi nu este clar cum se vor aplica aceste prevederi concomitent.
„Susţinem că procedurile electorale şi de înregistrare pe listele electorale trebuie debirocratizate şi clarificate. Legea trebuie să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de alegători să voteze, fără a ţine cont de termene restrictive pentru înscrierea pe listele electorale sau pentru stabilirea reşedinţei. Astfel, considerăm că articolul în cauză trebuie eliminat din propunerea legislativă, pentru a nu complica procesul de votare pentru alegătorii care îşi schimbă reşedinţa”, mai precizează Expert Forum.
Conducerea Parlamentului a stabilit luni calendarul asumării Guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi, în sesiune extraordinară. Premierul Ludovic Orban va prezenta legea în parlament în 29 ianuarie.
Ce prevede proiectul propus de Executiv:
”Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”
Cum este justificată măsura în expunerea de motive a legii:
”În scopul prevenirii distorsionării rezultatului alegerilor la nivelul comunităților locale se impune reglementarea condițiilor de exercitare a votului de către persoanele care au obținut reședința cu mai puțin de 3 luni înaintea datei alegerilor, fapt pentru care își vor putea exercita dreptul de vot la secția de votare la care sunt arondate conform adresei de domiciliu. Astfel, se propun o serie de modificări asupra Legii nr. 115/2015 care vizează eficientizarea desfășurării procesului electoral, stimularea depunerii candidaturilor, în special în localitățile mici, precum și limitarea situațiilor de <>”.