Sari direct la conținut

Nabucco mai face un pas: Tarile de tranzit vor semna pe 8 iunie un acord de sprijin

HotNews.ro
Conducta Nabucco, Foto: Nabucco
Conducta Nabucco, Foto: Nabucco

Acordurile de Sprijin al Proiectului pentru Gazoductul Nabucco au fost finalizate şi vor fi semnate de către companiile Nabucco şi ministerele implicate din cele cinci ţări de tranzit (Austria, Bulgaria, Ungaria, România şi Turcia) la Kayseri, Turcia, pe 8 iunie, informeaza Nabucco Pipeline International GmbH. „Acordurile de Sprijin al Proiectului reprezintă un pas semnificativ în etapa avansată de dezvoltare a Gazoductului Nabucco. Împreună cu Acordul Interguvernamental, aceste acorduri sunt cerinţe necesare pentru finanţarea cu succes a proiectului”, a declarat Reinhard Mitschek, Managing Director, Nabucco Pipeline International GmbH.

Principalele elemente ale Acordurilor de Sprijin al Proiectului sunt: anunţarea unui regim reglementat de tranzit avantajos, aflat sub incidenţa legilor energiei din UE şi Turcia; protejarea Gazoductului Nabucco faţă de potenţiale schimbări legislative discriminatorii; sprijin pentru acţiuni legislative şi administrative necesare implementării proiectului. Aceste acorduri reprezintă, de asemenea, şi angajamentul fiecărui guvern în sprijinirea proiectului.

  • Acordurile de Sprijin al Proiectului se bazează pe legislaţia actuală şi protejează proiectul Nabucco de legi noi, care ar putea avea un impact negativ.

In timp ce cele cinci tari se pregatesc de semnarea acordului de sprijin, oficiali din Azerbaidjan, cel mai important posibil furnizor de gaze pentru Nabucco, fac declaratii care ridica multe semne de intrebare. Transportul gazelor din Azerbaidjan ar putea fi facut si pe alte rute mai profitabile, nu numai prin „Nabucco”, a declarat presedintele companiei azere SOCAR, potrivit apa.az. Traseul va fi ales in functie de conditiile si oportunitatile fiecarui proiect in parte. „Orice este posibil, exista multe proiecte si le analizam pe toate. Vom alege unul dintre ele”, a precizat presedintele SOCAR.

Rovnag Abdullayev a mai spus ca principala problema este legata de tarifele de transport al gazelor, potrivit apa.az. „Nu putem termina discutiile din cauza ca nu am rezolvat problemele privind tarifele”. In functie de modul in care va fi rezolvata aceasta problema, va fi adoptata o decizie asupra rutei de transport. „Noi incercam sa definim tarifele si sa alegem traseul, pana la 1 octombrie”.

In contextul acestor declaratii, Turcia a lansat un avertisment: Daca Azerbaidjan refuza Nabucco, vom invita Turkmenistan, Irak si Iran sa se implice. Se poate intelege de aici ca este vorba de presiuni din ambele parti, atat din partea Azerbaidjan, cat si din partea SOCAR.

  • Nabucco este noua punte de gaz între Asia şi Europa. Va conecta, în mod direct, regiunile cele mai bogate în gaze naturale – regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu, cu pieţele de consum din Europa. Gazoductul va face legătura între graniţa estică a Turciei şi Baumgarten în Austria – unul dintre cele mai importante terminale de gaze naturale din Europa Centrală – trecând prin Bulgaria, România şi Ungaria.
  • Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC) a fost înfiinţată la 24 iunie 2004 pentru a dezvolta, a construi şi a opera conducta Nabucco. Cu sediul la Viena, compania activează pe segmentul midstream, este organizată conform principiilor de unbundling şi se supune legislaţiei Uniunii Europene. NIC este deţinută de acţionarii Nabucco şi este responsabilă de dezvoltarea, construcţia, operarea, negocierea şi alocarea capacităţii conductei Nabucco. NIC va fi singura companie în contact direct cu transportatorii şi va oferi o soluţie one-stop-shop, operând ca o entitate comercială independentă pe piaţă şi acţionând independent de companiile-mamă. Sistemul de conducte va fi construit de companiile naţionale Nabucco (NNC-urile), care sunt subsidiare ale NIC în fiecare ţară de tranzit.
  • Acţionarii Nabucco sunt: OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Fiecare acţionar deţine o participaţie egală de 16.67% din Nabucco Gas Pipeline International GmbH. Acţionarii sunt cei responsabili de negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze naturale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro