Netflix a anunțat când apare sezonul 2 al celui mai popular serial din istoria sa, Squid Game, și adaugă o veste complet neașteptată
Al doilea sezon al „Squid Game” (Jocul calamarului), cel mai popular serial din istoria Netflix, are acum o dată oficială de lansare iar platforma americană de streaming a venit cu o veste care îi va încânta probabil și mai mult pe fani.
Netflix a anunțat oficial vineri că următorul sezonul al popularului său serial va avea premiera în data de 26 decembrie. Mai mult, compania de streaming a dezvăluit în premieră că Squid Game va avea și un al treilea sezon, ce urmează să fie lansat anul viitor.
„Începe adevăratul joc”, notează regizorul Hwang Dong-hyuk într-o scrisoare publicată de Netflix.
„Au trecut aproape trei ani de când sezonul 1 al serialului a dezvăluit o reacție incredibilă pe tot globul și de când s-au întâmplat multe lucruri extraordinare. Sunt deosebit de bucuros să vă scriu aceste rânduri, prin care anunț data lansării sezonului 2 și vă aduc vești despre ultimul sezon, cel de-al 3-lea”, mai scrie regizorul Squid Game.
„Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă oferi din nou o experiență captivantă. Sper să vă bucurați de ce urmează”, a mai transmis cineastul sud-coreean, care a devenit grație Squid Game primul regizor din Asia premiat cu un Premiu Emmy pentru cea mai bună regie pentru un serial dramatic.
Anunțul privind data de lansare a sezonului doi vine după ce la sfârșitul lunii ianuarie Netflix a confirmat într-un mod mai puțin obișnuit că el va avea premiera anul acesta. Însă vestea privind producerea unui al treilea sezon reprezintă o surpriză uriașă, nici măcar sursele presei specializate pe cinema neavând indicii în acest sens.
Netflix plănuise ca „Squid Game” să fie un serial cu un singur sezon
În condițiile în care Squid Game a fost gândit inițial ca o serie limitată la doar un sezon cu final închis, unul dintre marile semne de întrebare a fost cum va fi continuată povestea sa în al doilea sezon.
Ted Sarandos, directorul executiv al Netflix responsabil de conținut, a anunțat pe 21 decembrie 2022 că platforma de streaming a comandat și un al doilea sezon pentru Squid Game. Decizia a fost luată, evident, ca urmare a popularității uriașe de care s-a bucurat serialul.
Însă Netflix a păzit ulterior cu o secretomanie demnă de serviciile secrete orice detalii legate de povestea următorului sezon.
Compania americană a publicat acum în sfârșit și o descriere oficială pentru sezonul 2, una care oferă suficiente indicii despre povestea sa.
Descrierea oficială pentru sezonul 2 al „Squid Game”
„La trei ani de la câștigarea competiției, jucătorul 456 rămâne hotărât să găsească oamenii din spatele jocului și să pună capăt sportului vicios creat de aceștia. Folosind averea câștigată pentru a-și finanța căutarea, Gi-hun începe din cel mai evident loc: încearcă să caute bărbatul în costum care joacă ddakji în metrou”, notează aceasta.
„Când eforturile lui dau în sfârșit rezultate, calea către distrugerea organizației se dovedește a fi mai mortală decât și-a imaginat: pentru a pune capăt jocului, trebuie să reintre în competiție”, conchide descrierea oficială.
Netflix a dezvăluit și un trailer „teaser” care să vină alături de descrierea oficială:
În ceea ce privește sezonul 3, e aproape sigur că nu vom afla mai multe până anul viitor. Însă anunțarea sa pentru 2025, concomitent cu dezvăluirea datei de lansare a sezonului 2, înseamnă foarte probabil că ele au fost gândite și scrise ca o poveste unitară care să se complementeze.
„Squid Game” rămâne cel mai popular serial din istoria Netflix
După premiera sa în septembrie 2021, Squid Game a devenit rapid serialul cu cel mai bun debut din istoria platformei de streaming, un succes considerat cu atât mai mare încât a fost vorba de o serie într-o altă limbă decât cea engleză.
Ulterior, Squid Game a doborât record după record pentru Netflix, rămânând până în ziua de azi cel mai vizionat din istoria sa, indiferent că este vorba de o serie în limba engleză sau una într-o limbă străină.
Performanța este și mai remarcabilă având în vedere că Netflix a lansat ulterior mai multe seriale-fenomen care s-au bucurat de o popularitate uriașă în rândul spectatorilor.
Cu 265,200 de milioane de vizionări unice și un număr total de 2,205 miliarde de ore de vizionare, Squid Game rămâne peste Wednesday în topul celor mai populare seriale difuzate vreodată de Netflix.
Serialul inspirat del Familia Addams și filmat de Tim Burton în România a strâns 252,100 milioane de vizionări unice și 1,718 miliarde de ore de vizionare. Pe locul 3 în clasament se află sezonul 3 al Stranger Things, cu 140,700 de milioane de vizionări și 1,838 miliarde de ore.
„Squid Game” a fost inspirat de problemele financiare ale regizorului și creatorului său
Hwang Dong-hyuk a dezvăluit într-un interviu acordat The Guardian în octombrie 2021 că ideea serialului a fost inspirată de situația propriei familii după ce criza financiară mondială din 2009 a ajuns și în Coreea de Sud.
„Am fost foarte strâmtorat financiar deoarece mama mea ieșise la pensie de la compania unde lucra. Eu lucram la un film dar nu am reușit să obținem finanțare pentru el. Așa că nu am putut munci un an. A trebuit să luăm împrumuturi – mama, eu și bunica mea”, a relatat regizorul.
Hwang spune că și-a găsit refugiul în cafenelele de benzi desenate din Seul.
„Am citit Battle Royal și Liar Game și alte cărți de benzi desenate despre jocuri de supraviețuire. Am empatizat cu personajele din ele care erau disperate după bani și succes. A fost una dintre cele mai dificile perioade din viața mea”, relatează regizorul.
„M-am întrebat dacă ar exista un joc de supraviețuire ca acesta în viața reală, m-aș înscrie să câștig bani pentru familia mea? Mi-am dat seama că, din moment ce sunt producător de filme, aș putea să îmi pun propria amprentă asupra poveștilor de acest fel așa că am început să scriu scenariul”, a povestit Hwang Dong-hyuk.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: