„Dexter” se întoarce nu cu unul, ci cu două seriale noi / Netflix sparge pușculița pentru filmul „Peaky Blinders” / „Blockbuster”-ul tocmai apărut în cinematografe are alt titlu din cauza fanilor
„Dexter”, unul dintre cele mai populare seriale din ultimii 20 de ani, se întoarce cu două serii noi cu actorul care l-a intrepretat pe Dexter Morgan, Netflix pare că va sparge pușculița pentru filmul „Peaky Blinders” la care lucrează, în timp ce noul lungmetraj cu pretenții de „blockbuster” care tocmai a apărut în cinematografe și-a schimbat titlul din cauza fanilor. În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta mai poți citi despre noul film biografic cu Timothée Chalamet în rolul lui Bob Dylan, dar și lansarea îndelung așteptatului „Fallout: London”, un „mod” masiv pentru jocul video „Fallout 4”.
„Dexter” se întoarce nu cu unul, ci două seriale noi
Vestea săptămânii, a lunii și poate chiar a anului în materie de seriale a venit vinerea aceasta la megaevenimentul Comic-Con 2024 organizat la San Diego, când actorul american Michael C. Hall și-a făcut o apariție cum altfel decât surpriză la un panel organizat de Showtime. Marea veste? Păi Hall se va întoarce pentru nu unul, ci două serii spin-off bazate pe serialul despre criminalul în serie Dexter Morgan.
Despre primul, care se va numi Dexter: Original Sin, am scris mai devreme în cursul lunii, când el a fost anunțat oficial de SkyShowtime, platforma de streaming care difuzează la noi producțiile Showtime și Paramount+. Original Sin va fi un serial prolog de 10 episoade cu povestea plasată cu 15 ani înainte de evenimentele din seria originală, urmărind cum Dexter se transformă din student în criminal în serie.
Evident, Hall n-are cum să joace rolul, așa că el va fi preluat de actorul irlandez Patrick Gibson, cunoscut din serialul Shadow and Bone. La Comic-Con am aflat însă în premieră că Hall nu va lipsi din distribuția Original Sin, chiar dacă nu îl vom vedea pe ecran. Potrivit USA Today, actorul acum în vârstă de 53 de ani va fi „vocea interioară” pentru versiunea mai tânără a lui Dexter jucată de Gibson.
Dar vestea care a căzut ca un trăznet la San Diego a fost că Hall va reveni propriu-zis în rolul lui Dexter Morgan într-un nou serial care se va numi Dexter: Resurrection. „Resurrection” (Învierea) fiindcă, după cum vor ști bineînțeles fanii seriei, Dexter a murit dramatic la finalul Dexter: New Blood, miniseria care a reluat la finele lui 2021 povestea serialului care s-a încheiat în 2013 după 8 sezoane.
Ceea ce nu a fost anunțat la Comic-Con e cum naiba va fi înviat Dexter din morți. După cum a arătat însă și filmul Matrix: Resurrections, nimic nu e imposibil pentru Hollywood. Cert e că sezonul 2 confirmat în mod bizar în februarie anul trecut pentru Dexter: New Blood a fost transformat acum în noua serie Resurrection. În ceea ce privește când vom putea vedea noile serii, știm două lucruri.
Primul e că serialul prolog Oirignal Sin e deja în filmări și că planul e ca el să fie lansat în luna decembrie a acestui an. Având în vedere că SkyShowtime difuzează cu un mic decalaj în Europa (și implicit România) serialele apărute în SUA, îl vom putea vedea fie la sfârșitul anului, fie în ianuarie anul viitor. Al doilea e că Resurrections are deocamdată doar un calendar general de lansare pentru vara lui 2024.
Timothée Chalamet va fi Bob Dylan într-un nou film biografic
Filmul se va numi A Complete Unknown și nu e tocmai o nescunoscută completă având în vedere că avem un trailer lansat zilele trecute și pe care îl poți vedea puțin mai jos. Dylan va fi interpretat de Timothée Chalamet, probabil cel mai în vogă actor de la Hollywood după ce a jucat rolul principal în filmele Dune , precum și Wonka sau Bones and All, ca să enumăr doar ultimele roluri ale sale.
Necunoscuta completă la care face referire titlul se referă la decizia luată de Dylan de a trece de la chitara acustică la cea electrică pe la începutul carierei sale. Asta ne zice descrierea oficială a Complete Unknown, una sumară și care mi se pare că nu ilustrează întreaga sa poveste. Printre alții, în film vor juca Edward Norton, Elle Fanning, Monica Barbaro sau Boyd Holbrook (în rolul lui Johnny Cash).
Și apropo de Johnny Cash, regizorul filmului despre Bob Dylan va fi James Mangold, cineastul american care a regizat și apreciatul lungmetraj biografic Walk the Line din 2005 despre tocmai Johnny Cash. Cu alte cuvinte, A Complete Unknown e pe mâini bune. Deocamdată știm că filmul va avea premiera în SUA și Marea Britanie în decembrie, deci probabil îl vor prelua și distribuitorii din România până atunci.
Netflix sparge pușculița pentru filmul „Peaky Blinders”
Au trecut două luni de când Netflix a anunțat de nicăieri că va produce un film Peaky Blinders, luându-i prin surprindere pe fani, dar și presa de la Hollywood. „Se pare că Tommy Shelby mai are treabă pentru mine. Va fi foarte satisfăcător să colaborez din nou cu Steven Knight și Tom Harper pentru versiunea de film a Peaky Blinders. Aceasta e una pentru fani”, declara atunci Cillian Murphy.
Fiindcă da, Netflix și-a asigurat pentru proiect participarea lui Murphy, recent laureat cu Premiul Oscar, și a lui Knight, creatorul serialului Peaky Blinders. Tom Harper, care a regizat primul sezon al serialului, va fi regizorul viitorului lungmetraj. După cum relatează Deadline, compania americană de streaming a mai luat acum la bord un nume entuziasmant pentru film în persoana actriței Rebecca Ferguson.
Actrița suedeză în vârstă de 40 de ani a putut fi văzută cel mai recent pe marele ecran în rolul lui Lady Jessica în cele două filme Dune ale lui Denis Villeneuve, precum și în ultimele două lungmetraje Mission Impossible. Ea a cunoscut însă consacrarea datorită interpretării sale dintr-un alt serial produs de BBC (la fel ca Peaky Blinders, inițial), seria limitată The Winter Queen („Regina Albă”), difuzată în 2013.
Dacă anunțul privind cooptarea la bord a lui Ferguson pentru filmul Peaky Blinders e unul oficial, deocamdată nu știm însă ce rol va interpreta ea. Foarte probabil el va fi unul dintre cele principale, dat fiind faptul că Ferguson e primul nume confirmat pentru distribuția filmului, după cel al lui Murphy. Iar presa specializată pe cinema scrie că Netflix poartă negocieri cu mai mulți actori de top pentru a juca în film.
Date fiind aceste lucruri și faptul că vorbim de un lungmetraj bazat pe unul dintre cele populare seriale din ultima perioadă, viitorul Peaky Blinders se anunță ca unul dintre filmele cu cel mai mare buget din istoria Netflix. De exemplu, presa din industrie scria că pentru filmul Leave the World Behind difuzat de Netflix în decembrie doar onorariul Juliei Roberts a fost de 25 de milioane de dolari.
Iar, cu tot respectul pentru Julia Roberts, ea nu mai e de ceva timp în categoria „A lister”-ilor de la Hollywood. Alte detalii legate de filmul Peaky Blinders, ca de exemplu dacă el va include și alți actori din serial, sunt deocamdată o necunoscută. O necunoscută e și calendarul de lansare. Netflix vrea să înceapă filmările anul acesta, ceea ce înseamnă că el nu va fi gata înainte de 2025.
„Blockbuster”-ul tocmai apărut în cinematografe are alt titlu din cauza fanilor
Trecând de la filme pentru care vom mai avea de așteptat la unul pe care îl putem vedea chiar acum în cinematografe, actorul Ryan Reynolds a dezvălut într-un apariție alături de Hugh Jackman în emisiunea prezentatorului TV Jimmy Kimmel că lungmetrajul Deadpool & Wolverine trebuia să aibă alt nume. „Nu am spus povestea asta nicăieri, dar filmul s-a numit inițial Deadpool & Friend”, a relatat el.
Reynolds a povestit însă că producătorii au decis să schimbe numele după ce acesta a fost „scurs” în mediul online înainte de prezentarea primului său trailer în timpul pauzei publicitare de la Super Bowl, cel mai mare eveniment sportiv anual din SUA, și că reacția fanilor nu a fost tocmai cea scontată. Evident, fanii filmelor X-Men au fost nemulțumiți de prezentarea lui Logan / Wolverine drept „Prietenul” în titlu.
„[Titlul] a fost scurs din cauza nenorociților de pe internet”, a spus în glumă Reynolds. „Ne-am uitat [la reacția fanilor] și au urât acel titlu. Nu ne mai simțeam atât de bine cu privire la el”, a povestit el, citat de CBR. În cele din urmă și trailerul de la Super Bowl a fost schimbat rapid pentru a ține cont de opinia fanilor. Deadpool & Wolverine a apărut vinerea aceasta în cinematografe, inclusiv cele din România.
Filmul a făcut deja valuri în streaming în condițiile unei campanii masive de promovare a sa din partea Disney și Marvel, dar și a entuziasmului față de filmele inițiale. Deadpool & Wolverine este al 34-lea film din Universul Cinematografic Marvel și un sequel pentru Deadpool (2016), Deadpool 2 (2018), dar și Logan (2017). Pe lângă că joacă în film, Reynolds este și unul dintre scenariștii săi.
El revine în rolul lui Wade Wilson / Deadpool, în timp ce Hugh Jackman intră din nou în pielea lui Wolverine din filmele X-Men și trilogia de lungmetraje care se învârte în jurul său, încheiată cu Logan cu 7 ani în urmă. Așteptările sunt, evident, cât se poate de mari, iar filmul ar fi avut un buget de 200 de milioane de dolari. Nu mai intru în detalii legate de poveste, fiindcă mi se pare edificator trailerul:
A apărut și „Fallout: London”
Scriam chiar în rubrica Nerd Alert de weekendul trecut că e iminentă lansarea Fallout: London, îndelung așteptatul „mod” de dimensiunea unui DLC pentru jocul Fallout 4. A fost atât de iminentă încât Fallout: London a fost lansat joia aceasta de echipa independentă de dezvoltatori care l-a creat. Mod-ul descris de IGN ca fiind de-a dreptul „masiv” poate fi cumpărat și descărcat de pe GOG.
Cei care îl descarcă de pe Good Old Games îl vor putea instala cu Fallout 4: Game of the Year Edition, disponibil atât pe GOG, cât și Steam. El e compatibil cu versiunea de dinaintea „patch”-ului 1.10.163.0 pentru Fallout 4: Game of The Year Edition, în caz că îl descarci și te întrebi de ce nu merge. Programatorii dezvoltă și un mod care să fie compatibil cu alte versiuni, dar deocamdată mai e de lucru.
Printre altele, creatorii Fallout: London le promit gamerilor că vor putea interacționa cu tot felul de personaje, de la „aristocrați parlamentari scorțuroși la o reînviere a Cavalerilor Mesei Rotunde la un cult de revoluționari ce nu fac compromisuri”. O altă apariție inedită este cea a lui John Bercow, fostul speaker al Camerei Comunelor din parlamentul britanic, care va fi un robot ce ocupă aceeași funcție.
În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o poți găsi aici: