Succesul AfD în alegeri și unde românii se întâlnesc cu est-germanii
FOCUS „Noi suntem adevărații europeni”
Toți ochii sunt pe Germania în aceste zile după ce AfD, o organizație desemnată oficial „extremistă” de către serviciile de informații din această țară, a câștigat detașat alegerile din landul estic Saxonia-Anhalt. AfD a obținut 44% din voturi, după o prezență la urne de 78%, cea mai mare de la reunificarea Germaniei. AfD mai avea nevoie de trei locuri (din 86) pentru a obține singură majoritatea absolută în parlamentul regional.
Victoria extremiștilor era previzibilă în acest land cu numai 2 milioane de locuitori, condus până acum de creștin-democrații lui Friedrich Merz. Există mai multe explicații, cum ar fi problemele economice, imigrația sau temerile privind securitatea internă, dar, în analizele pe care le-am văzut în presa germană, cred că se desprinde o idee foarte relevantă pentru noi, românii.
„Sfidarea” Occidentului și ascensiunea populiștilor în Europa de Est
AfD a reușit să se profileze ca partidul care reprezintă cel mai bine interesele est-germanilor în relația cu vesticii.
Deloc întâmplător, candidatul AfD la funcția de premier al landului, Ulrich Siegmund, a venit de multe ori la întâlnirile electorale cu un moped Simson, un simbol al Germaniei de Est. Uneori, chiar având pe fundal fostul imn al RDG.
Practic, am putea acum să ne întrebăm dacă victoria AfD are legătură cu acea „sfidare” descrisă în urmă cu câțiva ani de politologul bulgar Ivan Krastev. În articolul „Explicând Europa de Est: imitația și nemulțumirile pe care le produce”, publicat împreună cu americanul Stephen Holmes, cei doi profesori explică ce s-a întâmplat în statele din estul Europei după căderea comunismului.
În primii ani după 1990, oamenii din est au descoperit „normalitatea” occidentală care însemna prosperitate, libertatea de a merge la biserică, de a respecta tradițiile și așa mai departe. Tentația lor firească a fost de imitare a acestei „normalități”. Dar imitarea a venit la pachet și cu un sentiment de inferioritate. Esticii s-au simțit mulți ani cetățeni de rangul 2, acumulând frustrări pe care astăzi le vedem răbufnind.
Mai mult, spun cei doi experți, est-europenii au constatat că valorile occidentale se schimbă (multiculturalism, secularism, căsătorie între persoanele de același sex), iar mulți s-au simțit „înșelați”. De la dorința de imitare a Vestului au trecut la cea de respingere. Și apoi la cea de „sfidare”.
Această „sfidare” explică ascensiunea populiștilor în Europa de Est, care au promis întoarcerea la valorile din anii ’90. Exemplele cele mai vizibile folosite de Krastev și Holmes sunt cele ale Ungariei și Poloniei, acolo unde Orban și Kaczyński au spus, atâția ani, „noi suntem adevărații europeni”.
„Sfidarea” ne ajută să înțelegem și ce ne așteaptă de acum înainte. Cel puțin în România, unde partidul AUR este cotat primul în toate sondajele de opinie.
Ce se vorbește la mitingurile lui Georgescu din România

În această paradigmă în care ne aflăm, detaliile economice nu contează prea mult. De pildă, faptul că doar în primele două decenii de la unificare, din vestul Germaniei au fost transferați în est aproximativ 1,6 trilioane de euro. Sau că astăzi est-germanii consumă cu 16% mai mult decât produc ei înșiși.
„Cred că ar trebui să ne uităm mai bine la ceea ce se întâmplă acum dincolo de spațiul românesc, în Franța sau Germania, pentru a-i înțelege mai bine pe români”, spunea recent, la podcastul „Rațiunea, înapoi!” cercetătoarea Sorina Soare de la Universitatea din Florența, care a studiat ascensiunea AUR în diaspora românească.
Cu siguranță, politicienii români din partidele mainstream ar trebui să urmărească cu atenție și îngrijorare, vorba fostului președinte Iohannis, la ce s-a întâmplat duminică în Germania. Dincolo de specificul local al votului german pentru AfD, există multe asemănări cu situația din România.
La fel ca est-germanii, mulți cred că România este „vândută Occidentului” și că a venit momentul unei „renașteri naționale”.
Puteți să vedeți, de exemplu, ce se întâmplă la un miting al lui Călin Georgescu prin țară. La fel ca în cazul est-germanilor, nu contează detalii de genul că, de la aderarea la UE, România a primit 100 miliarde de euro și a contribuit cu 36 de miliarde. Adică a ieșit pe plus cu aproape 70 de miliarde de euro.
Rusia se bucură de victoria AfD în Germania
Iar dacă am început discuția despre Germania, a fost pentru că mai există un context care, din nou, ne privește în mod direct. De data aceasta este vorba despre Rusia care a fost acuzată oficial pentru atacul cu dronă de luna trecută de pe aeroportul din Leipzig. Acuzația l-a făcut pe Serghei Lavrov să spună că Germania „a început un război real” împotriva Rusiei. Iar Germania a anunțat crearea unui scut împotriva atacurilor cibernetice ale Rusiei și a adoptat noi măsuri de apărare împotriva dronelor. Toate aceste lucruri nu sunt pe placul AfD, o formațiune care dorește, dimpotrivă, reluarea achiziției de energie ieftină din Rusia și oprirea ajutorului pentru Ucraina. Două idei care se regăsesc și printre votanții AUR și ai lui Călin Georgescu din România.
