Nimeni nu a câștigat nimic!

În ultimele câteva zile, majoritatea românilor și-au exprimat punctul de vedere și cred că este bine. Toți cei care au votat, care au ales să pedepsească înainte de a alege, au vorbit chiar și prin tăcere. 

O parte s-a bucurat, o altă parte a construit scenarii de groază, și-a exprimat teama de ceea ce se întâmplă și frica de ceea ce ar putea urma. Un curent puternic l-a considerat vinovat pe cel care, de nicăieri, a venit și a câștigat în prima rundă. Oare de ce a cîștigat? 

Oare nu este mai corect să începem din alt unghi evaluarea: a câștigat cineva sau au pierdut aproape toți?

Și dacă au pierdut, în ce măsură este oare vina celui care a câștigat? Ne putem întoarce la acarul Păun, poate ne ajută să înțelegem mai bine în ce situație suntem. 

Pedeapsa pentru oferta necredibilă

Există și opinii conform cărora rezultatul a fost un accident. Am îndoieli că așa ar fi, chiar dacă Enciclopedia lui Diderot, apărută pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, consemna accidentul ca fiind un sinonim al coincidenței (care pare a fi mai aproape de adevăr, în cazul nostru). 

Nu este pentru prima dată când electoratul este “fermecat” de ceva ce nu cunoaște, dar de data asta a ales să pedepsească oferta necredibilă și nearticulată venită din partea celor pe care îi cunoaște deja. Cine este de vină pentru asta? 

Ba mai mult, este mai constructiv, mai convingator și mai oportun pentru clasa politică, în acest moment, să judece un “vinovat” care ”a adus-o„ în această situație sau ar fi mai bine să convingă electoratul că regretă lipsa de încredere pe care i-o inspiră și să vină în fața lui cu o ofertă politică credibilă?

Extremismul este un efect

Votul se poate câștiga în multe feluri, se pierde însă sigur într-un fel anume, când nu mai este încredere defel. 

Nu trebuie să fim chiar atât de surprinși de ascensiunea extremei. Era foarte previzibil. Au fost multe opinii din multe sfere profesionale în ultimii 10 -15 de ani asupra nevoii stringente de primenire a clasei politice cu “încredere și bună credință” (una dintre ele îmi aparține și am publicat-o pe platforma Curs de Guvernare în noiembrie 2015 – “Guvernul civic”). În aceeași măsură, nu puțini au fost aceia care au avertizat asupra riscurilor de a nu face nimic.

Apoi au fost toate schimbările politice din alte țări europene, schimbări cunoscute tuturor, consecințe ale acelorași abordări ale clasei politice care se bazau, cred, în mare măsură pe electoratul “captiv/loial”.  

Într-un alt material publicat pe aceeași platformă în 5 noiembrie 2015 am menționat: “Problema, acum și pe viitor, în cazul Romaniei, dar și al Europei, este polarizarea. … Scăderea credibilității clasei politice … deschide calea spre accentuarea orientărilor de extremă și creșterea influenței polului extremist. Una peste alta, polarizare și reorientare, asta este situația acum. Iar când majoritatea caută să se reorienteze spre altceva, în afara a ceea ce tradițional există ca opțiune, trebuie tact și atenție. Soluția problemelor este recâștigarea încrederii, pe cît de simplă în aparență, pe tot atât de dificilă în fapt.”. Există multe alte opinii pe această temă.

Rezultatul din primul tur al prezidențialelor este surprinzător, însă nu pentru că elementul extremist a câștigat teren, ci pentru că un singur candidat independent asociat cu această zona politică i-a surclasat pe toți ceilalți concurenți. 

Asta spune mult despre fundamentul relației din piața electorală. Spune de fapt că este o cerere mare de încredere și o ofertă politică puțin credibilă, că România educată are lacune mari de educație, că sentimentul populației este fie că nu este ascultată, fie ca nu este înțeleasă. Pare o cerere “pe rit nou” care întâlnește o ofertă “pe rit vechi”.     

Ei bine, în pofida celor menționate mai sus, am încredere și, da, am votat, dar am ales, nu am pedepsit. Am ales cu încredere în capacitatea de reziliență a fragilei noastre economii, dar și în capacitatea de înțelegere și schimbare a clasei politice.

Oricât de aspru ar fi judecat cel care este găsit a fi vinovat acum, alegătorii nu așteaptă ca pe tava politicienilor să gasească o condamnare a acarului Păun, ci o ofertă de guvernare cu oameni și soluții credibile. 

În fond și la urma urmei, să stăm strâmb și să judecăm drept, acarul nostru nu a guvernat deloc. Astfel, cred că ar fi mai folositor ca ceea ce considerăm a fi greșit și neadevărat acum, să explicăm și să combatem înainte de a condamna. Dacă dascălul vrea să ajute un elev slab să fie mai bun, nu va reuși spunându-i că este prost ci ajutându-l să gândească și să înțeleagă.

Suntem, fie că ne place, fie că nu, deopotrivă urmași ai lui Brâncoveanu și ai lui Lăpușneanu, dar sunt convins că am evoluat mult față de acele vremuri.                            

Precum am spus, nimeni nu a câștigat nimic, deoarece pentru a câștiga trebuie să  alegi înainte de a pedepsi. Rezultatul următoarelor runde de alegeri va arăta cât de mult și cât de bine am înțeles prima lecție. Abia apoi vom putea vorbi despre învinși și învingători. Am încrederea că o vom putea face civilizat.  

• Florian Libocor este economistul-șef al BRD. Considerațiile de mai sus sunt făcute în nume personal, nu aparțin instituțiilor cu care Florian Libocor este asociat