Sari direct la conținut

Noul coronavirus din China – Organizația Mondială a Sănătății a decretat „urgență internațională” / Ce presupune această măsură

HotNews.ro
Noul coronavirus din China – Organizația Mondială a Sănătății a decretat „urgență internațională” / Ce presupune această măsură

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi seara că epidemia declanşată de noul tip de coronavirus apărut în China constituie acum o urgență de sănătate publică la nivel internațional, în condițiile în care maladia s-a extins în cel puțin 18 țări, informează AFP și Reuters.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a anunțat această decizie după o reuniune a Comitetului de Urgență din cadrul OMS, un panel de experţi independenţi, în contextul dovezilor în creștere privind răspândirea maladiei în cel puțin 18 țări.

„Declar epidemia o urgență de sănătate publică de anvergură internațională”, a afirmat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferință de presă.

„Cea mai mare preocupare a noastră o reprezintă posibilitatea ca virusul să se propage în țări în care sistemele de sănătate sunt mai șubrede (…) Asta nu înseamnă că e vorba despre un vot de neîncredere în privința Chinei”, a asigurat el.

Deși cea mai mare parte a cazurilor de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în China continentală, alte 18 țări au fost atinse, cu peste 80 de cazuri confirmate în total, potrivit OMS.

Bilanțul epidemiei de pneumonie virală s-a agravat joi, la 213 de morți în China, după un avans fără precedent al numărului zilnic de decese.

Ce presupune starea de urgență internațională declarată joi de OMS

Declararea stării de urgență duce la măsuri mult mai stricte în domeniul sănătății, la o creștere a finanțării în domeniul medical și la alocarea unor resurse suplimentare pentru prevenirea răspândirii bolii.

De asemenea, o astfel de decizie ar putea determina statele lumii să impună restricții asupra comerțului și libertății de mișcare a populației, cu toate că OMS de obicei face tot posibilul pentru a evita restricțiile impuse comerțului. Totodată, autoritățile naționale ar putea introduce măsuri suplimentare de scanare în aeroporturi și în alte spații publice pentru monitorizarea stării de sănătate a populației, potrivit Mediafax.

Recomandările impuse de OMS sunt temporare și revizuite din trei în trei luni.

Din 2009 până în prezent starea de urgență a fost declarată de cinci ori: în 2009 din cauza pandemiei de gripă porcină, epidemia de poliomielită din 2014, cea de Ebola din Africa de Vest din 2014, epidemia de Zika din 2015-2016 și cea de Ebola din 2018.

Rafila: România își face stocuri de echipamente de protecție

„Această alertă înseamnă că OMS recomandă imperios tuturor statelor membre să adopte măsuri care să diminueze posibilitatea intrării într-o ţară a unei persoane care a fost infectată cu coronavirus şi dacă acest lucru se întâmplă, dacă persoana totuşi intră în această ţară, persoana respectivă să ia măsuri încât să limiteze răspândirea. Sunt elemente extrem de importante care sunt prevăzute în această recomandare a OMS, pentru că OMS face doar recomandări, nu impune statelor membre”, a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro