Noul PSD. Sau un PSD resapat?

Cu certitudine, se produc schimbari de substanta in PSD. Cat de profunde sunt ele nu vom afla insa la Congresul Extraordinar ce se desfasoara astazi – care este mai mult o manifestare de propaganda si imagine, menita a-i conferi lui Nastase o aura de invingator, ca de altfel si partidului – ci mai tarziu, atunci cand vom afla care sunt listele de parlamentari.

Este important sa stim daca se produce o reforma in PSD sau are loc doar o cosmetizare, mergand, cel mult, pana la o resapare. Ce indicii exista intr-un sens ori in altul?

In urma cu aproape trei ani, Adrian Nastase a intuit, in mod corect, ca se produc schimbari fundamentale in societatea romaneasca. Ca procesul de tranzitie catre o democratie consolidata si o economie de piata functionala urma sa atinga punctul ireversibilitatii. Ceea ce inseamna ca insasi clasa politica trebuie reformata. Partidele incapabile sa se adapteze urmau, inevitabil, sa fie maturate.

Desigur, procesul despre care vorbim este de durata. Nici reforma nu se face batand din palme si nici actorii politici expirati nu pot fi zvarliti instantaneu in strada. Fie si pentru simplul motiv ca cineva trebuie sa le ia locul. Asa se face ca, la scurt timp dupa ce a luat aceasta decizie, Nastase i-a incredintat unui tanar om politic, Cozmin Gusa, rolul de a conduce procesul de innoire a PSD.

In plan extern, actiunea a reusit. Aflat la guvernare, PSD are sansa – si in buna parte si meritul – integrarii Romaniei in NATO si incheierii unor importante capitole indispensabile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Imaginea externa a PSD este spalata si, ca urmare, partidul este primit in Internationala Socialista, incetand astfel de a mai fi orfan. Mai complicat este in plan intern.

De ce? Fiindca PSD este mostenitorul legitim al PDSR, care este mostenitorul legitim al FSN, care este mostenitorul legitim al PCR. Acest nefericit lant al descendentelor a facut ca multe dintre centrele de putere ale PSD sa fie detinute de rinoceri politici, mostenitori ai statului de tip totalitar, cu mentalitati oligarhice.

Cand in Romania s-au produs primele procese majore de reforma, din clipa in care a inceput modernizarea tarii si consolidarea democratiei, si s-a putut observa ca respectivii lideri nu constituiau decat o frana, a fost declansata, mai intai discret si apoi brutal, operatiunea de inlaturare a acestora. Iliescu este singurul dintre ei care a reusit cumva sa pluteasca peste ape.

Experienta si talentul sau de politician, precum si arta compromisului, pe care o stapaneste perfect, i-au permis sa impace si capra, si varza. Sa-i pastoreasca si pe gestionarii saraciei, ai fostului sistem, dar si pe gestionarii prosperitatii, care se inghesuie azi sa ocupe centrele de comanda din PSD.

A nu se intelege cumva ca, atunci cand vorbim despre rinoceri politici, varsta este cea care primeaza. Nici vorba. Expresia este o pecete pusa nu asupra unei generatii, ci asupra unor mentalitati. Asupra acelor mentalitati caracteristice statului totalitar. Or, promotorii acestui tip de gandire si de actiune politica pot fi identificati si in noua generatie.

Depinde cine de la cine si ce a invatat in acesti ani. Dintr-un motiv sau altul, operatiunea Cozmin Gusa a esuat. Fie fiindca acesta nu a avut autoritatea necesara si nu a fost suficient de puternic sustinut de Nastase pentru a opera schimbarile necesare. Fie ca urmare a unei opozitii viguroase din partea celor care urmau a fi inlocuiti.

Cert este ca Gusa a sfarsit prin a fi debarcat si s-a mutat, cu arme si bagaje, la PD. Dar proiectul a ramas.

Dupa alegerile locale, Nastase a inteles ca singura lui sansa de supravietuire ca om politic si singura sansa de supravietuire politica a PSD – ma refer la o perioada mai lunga decat un simplu ciclu electoral – este modernizarea PSD. Fie si pe ultima suta de metri.

In al doisprezecelea ceas, Nastase a riscat totul, amenintand chiar cu propria sa demisie, si, in cele din urma, a reusit sa primeasca verde pentru schimbare. Dar acum nu mai exista langa el nici un Cozmin Gusa. Ci doar simpli executanti. Ceea ce inseamna ca, daca Nastase va reusi, meritele ii apartin aproape in exclusivitate.

Daca va fi vorba doar de o simpla carpaceala, de o schimbare a imaginii de dragul alegerilor, de o resapare a PSD, atunci raspunderea va fi, in totalitate, a lui Nastase.

Un prim indiciu al unei reforme profunde vor fi listele de deputati si senatori. Vom vedea care va fi raportul de forte dintre exponentii unui sistem si exponentii altui sistem. Apoi, vor urma alegerile. Daca PSD va veni la putere, vom vedea care e garnitura guvernamentala. Iar daca va ramane in opozitie, va fi interesant, in februarie 2005, sa vedem cum se structureaza partidul.

Cheia unei schimbari fara convulsii este ca elefantii trimisi in cimitir sa nu se poata revolta.