Sari direct la conținut

Nu credeam că o să mă îndrăgostesc vreodată de o femeie, cu atât mai puțin de prietena mea din generală

Nu credeam că o să mă îndrăgostesc vreodată de o femeie, cu atât mai puțin de prietena mea din generală
UNFINISHED LOVE STORIES

„Pot să stau la tine două nopți?”

Mi-a scris din senin că are drum la Milano, unde eram studentă, deși nu mai vorbisem de la majoratul ei, când m-a surprins – și atunci – cu invitația la party. Fusesem colege în generală, super bune prietene mai ales într-a V-a și a VI-a, până ne-am “certat” pe un băiat, dar ne-am răcit după ce ea a plecat cu familia la Roma, unde a început liceul. O vedeam ocazional la ea pe Insta, cântând la chitară printre pini sau citind pe vreun câmp, dar nu mai știam mare lucru despre ea.  

Apelul ei m-a lăsat puțin confuză, dar i-am zis “da” pe automat; pentru ea, faptul că am fost ca siamezele doi-trei ani de școală era motiv suficient să ne reconectăm oriunde, oricând. Pentru mine, cea pragmatică, era mai complicat. Dar aveam să aflu că, în viața mea, ea urma să devină excepția. 

A ajuns seara târziu, am lăsat-o să doarmă la mine în cameră, iar eu am fugit în camera colegei de apartament. Dimineață, când eu nici nu mă spălasem pe față, ea se simțea deja ca acasă, cu chitara electrică în brațe, partiturile pe masă și o cască în ureche, zdrăngănind într-o sâmbătă la 8 dimineața! 

Înainte de orice, chiar și înainte să ne bem cafeaua în locul meu preferat (singura cafenea de specialitate din Milano), a trebuit să mergem să căutăm un cablu pentru boxă, ca să poată repeta. I-am zis că e o mare tocilară, după care am plecat pe urmele cablului salvator. Oricum ei nu-i plăcea cafeaua de specialitate, așa cum nici mie nu-mi plăcea să beau espresso scurt la tejghea. Dar urma să ajungem să facem și una, și alta, de dragul celeilalte, în următorii doi ani. 

În aceeași vară, spre final, m-a sunat iar din neant. De data asta, bunicii ei închiriaseră o casă în Grecia, dar nu ajungeau din prima săptămână, așa că era o ocazie super să profităm noi – noi și încă o colegă din generală. Găsise bilete și totul părea deja aranjat. Poate de-aia nici n-am pus prea multe întrebări. Deși nu-mi stătea deloc în fire, eu fiind cea care organizează, de obicei, plecările. A fost prima oară când s-au schimbat rolurile fără ca măcar să-mi dau seama. Dar cu ea, totul se simțea natural. Totul părea sigur. 

În vacanțele de vară și de iarnă, activa negreșit grupurile de WhatsApp cu prieteni din școala generală din București. Zicea “haideți weekendul ăsta în Vamă” și, cumva, se întâmpla. Funcționa ca un lipici natural – oamenii se motivau unii pe alții să lase alte planuri și să se vadă atunci cu toții; și-așa asta se întâmpla rar. 

După ce am reușit să convingem un grec să ne închirieze o mașină de la aeroport, ea a luat prima decizie importantă vacanța aia: că va sta mereu în dreapta mea – eu conducând, ea alegând muzica. Am stat pe plajă, am ascultat Impossible, Sorry și Particles de la Nothing but Thieves, Road Trippin de la Red Hot Chilli Peppers, trupa ei de suflet, Where the streets have no name de la U2, pe stânci, am mâncat fava la taverne, am condus zeci de kilometri, am rămas fără semnal. M-am obișnuit în săptămâna aceea cu ea, mereu în dreapta mea. 

Când s-a terminat vacanța, m-am întors surprinsă de propria fericire; și tristețe, simultan. Oriunde mergeam, îmi imaginam cum ar fi fost cu ea; fără ea, ieșirile în grădini nu-mi mai dădeau atâta soare, iar plecările cu mașina nu-mi mai aduceau libertatea pe care o gustam cu ea în dreapta mea. Mă tot uitam prin zecile de poze pe care le făcusem – deși eu nu mă întorc la poze decât după niște ani –, și mă tot întrebam ce e cu mixul ăsta de relaxare, liniște și distracție pe care-l simțisem, care trecea dincolo de faptul că râdeam împreună non stop. 

Atunci am început să-mi pun primele întrebări și să vorbesc mai mult cu colega mea de apartament. Îi ziceam că nu simt neapărat o atracție fizică, ci o conexiune similară cu cea pe care o simțisem în relații; că atunci când vreau să împărtășesc o bucurie, la ea mă gândesc, când dau de o melodie faină, ei vreau să i-o trimit, când aflu de un turneu, cu ea vreau să merg. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Alexia Uscatu

Parteneriat media

INTERVIURILE HotNews.ro