"Nu sunt zei, sunt maimute": Uzurparea lui Adam Michnik
Ceea ce prevedeam zilele trecute se intampla sub ochii nostri: in 1997, Adrian Paunescu il anexa fraudulos pe Adam Michnik propriilor interese, astazi, inAdevarul,dl. Dinu Patriciu face acelasi lucru fara sa ii pese ce-ar spune fostul dizident polonez despre aceasta uzurpare simbolica. Ce mai conteaza biografia si opera lui Michnik, importanta este valoarea sa intrebuintarehic et nunc…
Michnik a afirmat-o foarte clar: nimeni nu are dreptul sa ierte in numele victimelor, cu exceptia victimelor. „Nu am avem dreptul sa iertam in numele celor ucisi in zori”, a spus-o Michnik in repetate randuri, inclusiv intr-un celebru dialog cu Vaclav Havel pe tema decomunizarii, citandu-l pe Zbigniew Herbert (textul poate fi citit in volumul lui MichnikLetters from Freedomaparut la University of California Press). Daca dl Patriciu l-ar fi citit pe Herbert ar fi aflat ce gandea acest mare scriitor, creatorul lui Mr Cogito, despre deceniile de teroare comunista si despre slujitorii dictaturii. U (ar merita publicat in romaneste interviul luat lui Herbert de catre Jacek Trznadel, aparut prin 1998 in engleza inPartisan Review). Stanslaw Baranczak l-a numit pe Herbert cel mai mare poet din Polonia utimelor decenii. A fost candidat pentru Premiul Nobel alaturi de Witold Gombrowicz, nu l-a primit din ratiuni pe care nu le mai detaliez. Herbert a fost descris de unii drept un spirit intransigent. Dar este oare intransigenta un pacat cand e vorba de crime impotriva umanitatii? Nu era oare Nadejda Mandelstam o intransigenta?
Este adevarat, Michnik se opune pedepselor colective si unei justitii retroactive cu pretentii de adevar absolut. Dar in paginileGazetei Wyborczaau fost publicate dosare de delatori, ale unor persoane marcante, inclusiv din ierarhia Bisericii Catolice, care au fost informatori ai vechiului regim. Michnik se opune radicalismului nesabuit, vanatorilor de vrajitoare, dar nu s-a opus niciodata adevarului istoric. A-l prezenta in alte culori inseamna a jigni chiar acest adevar. Turnatorii si ofiterii Securitatii nu au fost fiinte inocente precum presupusele „vrajitoare”. Au fost indivizi concreti cu culpe individuale. De pilda, calaul Gheorghe Enoiu a fost colonel de Securitate, seful anchetelor, vinovat de torturi infioratoare. Asasinii parintelui Popieluszko au fost securisti concreti. Ce crede dl Patriciu: s-ar opune Adam Michnik aducerii in fata instantei atuturorcelor implicati in asasinarea lui Gheorghe Ursu, omul a carui unica „vina” a fost aceea de a fi tinut un jurnal in anii ciumei ceausiste? Ori poate trebuie sa cadem intr-o stare de mizericordie abulica, sa cultivam amnezia pentru ca acum trebuie stranse randurile in numele altor (reale ori false) urgente? Ar considera dl Patriciu T-shirturi cu Hitler un biet capriciu juvenil asa cum pare sa fie extrem de intelegator cu alte asemenea pasiuni sartoriale? Nu ma intereseaza catusi de putin biografia d-lui Patriciu. Ma intereseaza insa faptul ca domnia sa considera ca poate transforma dupa cum ii convine albul in negru si viceversa.
Nimeni nu a cerut niciodata pedepsirea nediferentiata a celor care au servit vechiul regim (ma refer la discursurile rationale, nu la exploziile de ura venite din varii subterane). A-i atribui lui Gabriel Liiceanu, autorul tulburatoarei carti Despre ura, inclinatii de intunecat procuror stalinist pentru ca a scris in 1990 un text de o incendescenta sinceritate etica, a-l prezenta drept un Andrei Visinski al postcomunismului romanesc, a spune lucruri similare despre Ana Blandiana, Constantin Ticu Dumitrescu, Vasile Paraschiv, Monica Lovinescu si atatia altii care au cerut justitie morala inseamna a jigni adevarul. O spun cat se poate de limpede: nu ma refer aici la Michnik, ci la epigonii sai balcanici.
Absenta claritatii morale se asociaza intotdeauna cu amnezia, vulgaritatea si promiscuitatea. Spunea Monica Lovinescu ca nu putem accepta ca totul este o apa si un pamant, adica noroi. Atunci cand elementele sunt amestecate manipulativ intr-o sordida alchimie, cand graul si neghina sunt puse laolalta cu dubioasa condescendenta, cand un mare ganditor este persiflat de o maniera inacceptabila inclusiv la nivel onomastic, cata vreme se gasesc justificari pentru toate acrobatiile noilor USLasi, inseamna ca traim sub zodia amoralitatii.
Uzurparile simbolicenu se produc aleatoriu. Priviti cine recurge la ele, intrebati-va de ce si veti afla raspunsul. Ele sunt paravanul, or mai bine spus camuflajul, justificarii aliantelor ignobile in numele unui fals interes national. Iar Michnik este doar un nume intrebuintat pentru operatii propagandistice menite sa impiedice consolidarea statului de drept si decomunizarea. A citit oare dl Patriciu scrisoarea lui Michnik trimisa din inchisoare generalui Kiszczak, pe vremea aceea ministrul de interne al Poloniei „populare”, in care ii explica diferenta intre un intelectual critic si un politist comunist? In „Apelul catre lichele”, Gabriel Liiceanu i-a numit pe activisti si pe securisti lichele si le-a cerut sa faca un decent pas inapoi. Nu se uscase inca sangele pe caldaramurile unde fusesera ucisi protestarii anticomunisti de la Timisoara, Bucuresti, Cluj si din alte orase. Nu, Gabriel Liiceanu nu a fost un procuror atunci, la inceputul anului 1990, ci un marturisitor, o voce a onoarei, a decentei, a rezistentei impotriva a ceea ce Andrei Plesu avea sa numeasca obscenitatea publica. Sunt lucruri de o claritate carteziana pe care multi prefera sa le ignore, sa le nege ori sa le uite.
In acea scrisoare, Adam Michnik folosea cuvintele „scoundrels” and „dishonorable swine”, luminand linia despartitoare dintre victime si calai. Iertarea este un concept central in etica lui Michnik, dar ea nu se opune sub nici o forma cunoasterii si respectarii adevarului. In plus, iertarea in absenta caintei, a regretului, a unei forme de expiatiune, este o formula lipsita de orice sens etic veritabil.
„In the life of every honorable man there comes a difficult moment when the simple statementthis is black and that is whiterequires paying a high price. At such time, a decent man’s concern is not the price he will have to pay but the certainty that whiteiswhite and blackisblack. One needs a conscience to determine this.” („Letter to General Kiszczak”, 1983, in Adam Michnik,Letters from Prison and Other Essays, Berkey, University of California Press, 1985, p. 68).
Nu ma indoiesc ca daca ar cunoaste aceste penibile deturnari ale viziunii sale, ganditorul polonez, autor al unor eseuri nemuritoare despre istoria onoarei in Polonia, ar spune precum Nietzsche: „Luati-i de aici, nu sunt zei, sunt maimute.”
INTERVIURILE HotNews.ro