Nuante de ciocolatiu (de Mircea Cartarescu)

Mircea Cartarescu: „Astept de la noile alegeri parlamentare un singur lucru: simplificarea jocului politic prin reducerea numarului de partide parlamentare“.

In trei luni vom avea alegeri parlamentare. Data nu este bine aleasa, caci in perioada respectiva va fi o succesiune de zile libere foarte tentanta pentru adeptii, tot mai multi, ai weekendurilor la munte sau la tara.

Absenteismul nostru la urne, proverbial in ultimii ani, va capata pe 30 noiembrie proportii de masa. In tarile avansate economic si ca nivel de civilizatie, indiferentismul politic are cu totul alte radacini, ca sa zic asa este unul aprobativ: cand iti merge bine, cand sistemul te duce lin din leagan pana-n mormant, n-ai de ce sa te agiti prea tare. Faptul ca nu te duci la vot arata ca viata-ti lasa timp pentru ceea ce-ti doresti cu adevarat de la ea, asa ca poti evita aceasta treaba murdara care e politica. Pasionat de politica devii doar cand iti merge rau, cand vrei altceva, cand crezi ca minuscula putere a votului tau este totusi importanta si, asemenea bataii aripii de fluture care provoaca un uragan la mii de kilometri distanta, ea poate, realmente, aduce schimbarea. Doar cand crezi in schimbare te duci la vot. Cand nu vrei schimbarea sau cand n-o crezi posibila, tendinta e sa stai acasa. Molesit in primul caz, resemnat in al doilea.

Absenteismul romanesc la vot atinge proportiile celui elvetian, dar e de semn opus. Nu merg la vot pentru ca experienta mi-a dovedit ca jocu-i trucat, ca n-am in cine sa cred, de partea cui sa fiu. Ca votul meu nu conteaza. Ca ticalosii si oportunistii sunt infiltrati in toate partidele si ies ca paduchii in frunte. Nu prin indemnul traditional: „Mergeti la vot, cetateni!“ vom reusi sa aducem oamenii la urne pentru ca votul sa fie cu adevarat reprezentativ, ci prin furnizarea de candidati credibili, de alternative politice viabile. Ceea ce nu s-a-ntamplat pan-acum si n-am motive sa cred ca se va-ntampla pana la alegerile urmatoare.

Lume, deci, nu va fi. Nu exista nicio miza palpabila. Actuala „putere“ n-are nimic de oferit decat eterna mita, amaratele de puncte de pensie. Cand le dadea Iliescu erau tot demagogie, dar hai, ziceam, fie si-un lup mancat de oaie. Pe Iliescu macar curg trentele, saracul… Dar cand pensionarul le ia din palma lui Tariceanu, un nouveau-riche ostentativ si arogant, totul e de un cinism hidos, insuportabil, de lume a treia. Din ce in ce mai mult ma conving ca, in jalnica noastra ograda politica, monstrii adevarati nu sunt miliardarii analfabeti, ciobanii pitoresti, neamurile de manivela si locatarii de la Balaceanca, ci modelele masculine, colectionarii de arta, universitarii… Rafinatii, care va sa zica…

Pe de alta parte, nici schimbarea puterii n-ar aduce nimic cu adevarat atractiv. Omul obisnuit nu face deosebirea, de pilda, dintre PSD si PDL, nici ca ideologie, nici ca oferte politice, nici ca oameni. Mai semnificativ e ca nici din ce in ce mai multi analisti politici n-o mai fac. In plus, omul de rand, care n-are de ce sa-i sprijine mai departe pe jalnicii liberali, are el vechile si verificatele lui perceptii si despre transferul de putere: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor“, se spune din vechime, la care cei de azi, care-au vazut multe de aproape doua decenii incoace, adauga: „Astia de-acum sunt macar imbuibati, nu mai pot suge mult, pe cand cei ce vin sunt flamanzi, vai de mama noastra…“.

Marea noutate ramane uninominalul. Daca va fi. PRM-ul nu se va resemna asa de usor sa iasa din istorie, cu sulfuroasa lui memorie si oamenii lui cu luceferi pe umeri. Toate chichitele juridice vor fi folosite ca sa blocheze votul uninominal la alegerile din 30 noiembrie. Se va merge, daca va fi posibil, pana la amanarea alegerilor, la lasarea lor pe primavara… Oricum, in democratia noastra de la mama ei, nici uninominalul nu poate face minuni. Tare ma tem ca partidele vor impune tot cefele groase la colegiile uninominale, asa incat vom avea de ales iarasi intre doua sau mai multe rele. Iata, de pilda, ce tenace e firma- capusa a PSD-ului, PC-ul, adeva rat parazit ce se strecoara mereu in parlament pe fereastra, dupa ce e dat mereu afara pe usa. PC negociaza deja candidaturile pentru uninominal, se pare cu o eficienta diabolica. Ca, de, in campanie extraterestrul Geoana are nevoie de antenele lui Voiculescu pe frunte…

De fapt, astept de la noile alegeri parlamentare un singur lucru: simplificarea jocului politic prin reducerea numarului de partide parlamentare. Partide total luse, fara niciun sens politic, mereu pretabile la santaje de toate felurile si la cele mai paradoxale cardasii, ca PRM, PNG, PNT (sau cum i-o mai zice acum), chiar si UDMR, partid etnic mereu in paine, nu vor apuca, probabil, trenul parlamentar. Vom ramane cu doua blocuri mari, unul fals social-democrat si altul nu-se-stie-ce, si un partid mai mic, fals liberal, de arbitraj. Rolul nostru la vot va fi sa distingem intre mai multe nuan- te de ciocolatiu, ca sa nu spun altfel.

Evenimentul Zilei