Sari direct la conținut

Numita secretar general in Ministerul Transporturilor, Elena Petrascu si-a inaintat demisia de la conducerea Postei Romane / Ce a facut in cele 4 luni de mandat

HotNews.ro

Elena Petrascu, director general interimar al Postei Romane, si-a inaintat joi, 15 februarie, demisia de la conducerea operatorului national postal, a anuntat compania, care a prezentat si un raport de activitate in cele 4 luni de mandat ale acesteia. Contactati de HotNews.ro pentru a afla motivele demisiei, reprezentanti ai Postei au declarat ca aceasta a fost numita in cursul acestei zile secretar general la Ministerul Transporturilor, condus de Lucian Sova, cel care a condus anterior Ministerul Comunicatiilor si care a si numit-o pe Elena Petrascu la conducerea Postei Romane.

Decizie de numire ca inspector guvernamental

Decizie de numire ca inspector guvernamental

Foto: Captura Monitorul Oficial

Datele publicate joi in Monitorul Oficial arata ca Elena Petrascu a depus in data de 12 fefruarie 2018 o cerere la Secretariatul General al Guvernului (SGG) pentru reluarea activitatii in functia publica de inspector guvernamental in cadrul SGG, cerere care i-a fost aprobata joi, 15 februarie prin decizia primului ministru Vasilica-Viorica Dancila.

Tot joi, 15 februarie, printr-o decizie separata a premierului Viorica Dancila, Elenei Petrascu i s-a aplicat mobilitatea din functia publica de inspector guvernamental in cadrul Secretariatului General al Guvernului in functia publica temporar vacanta de secretar general in cadrul Ministerului Transporturilor.

Detalii din comunicatul de presa transmis joi de Posta Romana:

Decizie numire secretar general in Ministerul Transporturilor

Decizie numire secretar general in Ministerul Transporturilor

Foto: Captura Monitorul Oficial

Incepand cu luna octombrie a anului 2017 am acceptat sa preiau atributiile functiei de Director General al Companiei Nationale Posta Romana. Inca de la inceput am precizat ca voi ocupa aceasta functie cu titlul interimar. Astazi, a sosit momentul sa imi iau ramas bun de la o echipa in care am foarte multa incredere, o echipa cu care am reparat, am construit si am dezvoltat aceasta companie. Daca ar fi sa aleg doua cuvinte care sa rezume ceea ce am facut, impreuna, pentru companie, in aceste 4 luni, acestea ar fi transparenta si responsabilitate. Imi place sa cred ca am dezvoltat o relatie corecta si deschisa, atat cu reprezentantii mass-media, cat si cu partenerii, clientii si angajatii Postei Romane.„, a declarat Elena Petrascu in comunicatul de presa al companiei.

Ce sustine Elena petrascu ca a realizat in cele 4 luni de mandat:

  • „La plecarea mea din companie, tin sa precizez ca Posta Romana este solvabila, stabila, cu perspective din ce in ce mai conturate pentru dezvoltare. Indicatorii economici sunt pozitivi. Va dau cateva exemple: am stins datoriile catre 15 parteneri pe partea de cash-collection. Am efectuat plati de 580.386.142 lei, in ultimele 4 luni (fara a contabiliza pensiile si salariile angajatilor). Toate aceste plati se concretizeaza intr-o datorie exponential mai mica fata de bugetul statului. De la 188.725.743 lei, in octombrie 2017, am scazut la 95.433.511 lei, in prezent. Aproape 50% din datoria companiei catre ANAF este platita, iar taxele curente au fost achitate complet, luna de luna.
  • Pe partea de cash-collection, fara a socoti datoria catre grupul Telekom, Posta Romana are plati restante de numai 119.727 lei. Luati, va rog, in considerare ca acelasi grup de datorii totaliza in luna octombrie 2017 peste 34.000.000 lei. 
  • Platile s-au efectuat in conditiile in care s-au achitat toate salariile la timp, fara nici un fel de scadere, dimpotriva, cu reintregiri de norme in retea si cu cresteri ale brutului. Mai mult decat atat, in aceste ultime 4 luni, compania si-a derulat planul de investitii, achizitionand atat linii tehnologice la Fabrica de Timbre, cat si autovehicule. Am raspuns nevoilor din retea. Gasiti, va rog, in raport situatia concreta si completa a achizitiilor companiei.
  • Cred ca mesajul principal care se desprinde dupa aceste 4 luni de activitate intensa este ca DA, se poate! Se poate ca Posta Romana sa-si recastige pozitia pe piata. Se poate sa redevina o companie credibila si respectata. Drumul pe care a pornit Posta Roana, in acest scurt interval de timp, trebuie sa continue, pe termen lung. Sunt convinsa ca echipa care este, in acest moment, responsabila de coordonarea companiei va produce, in continuare, schimbari pozitive, de substanta la Posta Romana.
  • Am incercat sa tinem la curent opinia publica, angajatii si clientii nostri cu toate schimbarile la care am lucrat. Pornind de la modernizarea normelor vechi, de peste 40 de ani, si pana la dezvoltarea de noi servicii, inclusiv on-line, avem exemple suficiente care ne arata, fara urma de indoiala, ca Posta Romana poate merge mai bine. Din nou, recurg la un argument concludent. Media veniturilor pe ultimele luni a crescut cu 20 de puncte procentuale. Cuantificam aceasta crestere la aproximativ 17.000.000 de lei, lunar, in plus, in visteria companiei. Repet, asta in conditiile in care am efectuat plati restante catre parteneri si catre bugetul statului. 
  • Poate cel mai important eveniment din aceste luni este, insa, demararea procedurii de capitalizare a companiei. Apreciez deosebit de mult relatia pe care Posta Romana a dezvoltat-o cu actionarul sau principal. Capitalizarea cu 170.000.000 de lei a companiei poate reprezenta un moment zero care, cumulat cu ce s-a facut, in ultima perioada, determina, ireversibil, revitalizarea Postei Romane.”

Procedura de capitalizare a Postei Romane s-a declansat, joi, 8 februarie, prin adoptarea in Guvern a Hotararii privind participarea statului roman la majorarea capitalului social al companiei. Majorarea capitalului social este in cuantum de 170.000.000 lei, iar prin aceasta procedura datoriile companiei catre Fisc vor fi practic sterse. Suma este destinata achitarii datoriilor restante la bugetul general consolidat, asa cum este prevazut in Legea bugetului de stat pe anul 2018.

Discutii la Consiliul Concurentei pe tema capitalizarii Postei

Discutii la Consiliul Concurentei pe tema capitalizarii Postei

Foto: MCSI

Consiliul Concurentei a precizat in luna decembrie pentru HotNews.ro ca statul nu este obligat sa notifice Comisia Europeana cu privire la capitalizarea Postei Romane, dupa ce testul investitorului privat a aratat ca nu este ajutor de stat.

  • „Concluziile testului investitorului privat, realizat de consultantul angajat de Ministerul Comunicatiilor, arata ca majorarea de capital de la Posta Romana nu reprezinta o masura de ajutor de stat. In aceste cazuri legislatia europeana nu prevede obligatia ca initiatorul, Ministerul Comunicatiilor, sa notifice Comisia Europeana”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Consiliului Concurentei. Fondul Proprietatea, a carui participatie la Posta Romana se va diminua daca nu contribuie la capitalizarea companiei, s-a opus demararii acestui proces.

Pentru detalii citeste: Consiliul Concurentei: Statul nu este obligat sa notifice Comisia Europeana cu privire la capitalizarea Postei Romane, dupa ce testul investitorului privat a aratat ca nu este ajutor de stat

Posta Romana este detinuta de statul roman, prin MCSI in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea in proportie de 25%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro