O Moldova utopica (de Vitalie Ciobanu)

Catherine Durandin este un istoric francez cunoscut si apreciat in Romania. Opiniile sale merita atentia noastra nu doar in cazul unor analize retrospective, ci si atunci cand isi propune sa realizeze scenarii de evolutie in beneficiul comunitatii de care se ocupa.

Doamna Durandin a vizitat in luna aprilie anul acesta Chisinaul, unde a participat la Colocviul „Constructii identitare in Sud-Estul european”. Textul pe care l-a prezentat cu aceasta ocazie, intitulat „O Moldova in trei dimensiuni”, a aparut in nr. 2/2007 al revistei trimestriale Sud-Est Cultural (in traducerea Valentinei Tazlauanu).

Doamna Durandin incearca, in eseul sau, sa trateze nuantat starile de lucruri din perioada interbelica si ne indeamna si pe noi sa nu ignoram detaliile, sa trecem peste parti-pris-uri, pentru a intelege cauzele falimentului basarabean.

Dar, dincolo de nevoia unei priviri critice, mi-e teama ca nu putem fi de aceeasi parere, deoarece autoarea insasi nu este consecventa in rigorile ei: „Oricare au fost nenorocirile suportate dupa 1940, spune Catherine Durandin – ocupatie, razboaie, pogromuri, exoduri si reveniri, apoi tot ce a urmat dupa sfarsitul razboiului si instalarea administratiei sovietice -, timpurile in care

Basarabia s-a aflat in componenta Romaniei Mari nu pot fi totusi definite ca o epoca de aur, ce ar putea sa alimenteze, la un interval atat de mare de timp, un elan de nostalgie, o puternica dinamica a revenirii”.

Orice stare de lucruri din trecut ar trebui judecata in comparatie cu alternativele de care dispuneai in aceeasi perioada istorica. Ele, aceste alternative, pentru Moldova din stanga Prutului, au fost doar doua: Romania sau comunismul care a venit peste basarabeni pe 28 iunie 1940.

Nu cred ca defectele Romaniei interbelice invalideaza legitimitatea proiectului unionist in Republica Moldova si a le supralicita, punand in paranteze genocidul practicat de sovietici, este o eroare… nu doar metodologica.

Autoarea mentioneaza, pe buna dreptate, „uitarea organizata a istoriei Basarabiei in Romania comunista” si acuza obedienta regimului Iliescu fata de Moscova, dar trece cu vederea ofensiva declansata de regimul Voronin impotriva valorilor romanesti si „razboiul rece” livrat Romaniei in schimbul „partenerului european”.

Ma intreb: de ce sa nu amintesti nimic, ca istoric si bun cunoscator al realitatilor din aceasta parte a lumii, despre tranzitia esuata din Republica Moldova? De ce sa dai impresia, doar pentru a nu deranja, probabil, un anumit statu-quo regional, ca ai prefera sa iei lucrurile asa cum sunt si chiar sa le atribui mobiluri si etichete onorabile, de tip postmodern?

„Un numar de cetateni moldoveni, sustine mai departe doamna Durandin, sunt pregatiti sa se implice ca parteneri de contracte pentru a le onora.

Iar atentia lor se indreapta mai putin spre Bucuresti, cat spre Bruxelles, Moscova si Kiev.” Eseista franceza pare sa ignore extraordinarul impact pe care il are asupra moldovenilor admiterea Romaniei in Uniunea Europeana, inclusiv dorinta masiva a acestora de a obtine cetatenie romana.

Oricat ai tine la o anumita coerenta a demonstratiei tale, ocultarea unor realitati mult prea evidente nu are cum sa te ajute.

Catherine Durandin refuza abordarile „maniheiste” (Est sau Vest) si are pentru Basarabia o solutie inedita, de tipul o Elvetie a Orientului: Doua cai se deschid astazi pentru Republica Moldova: renuntarea, emigratia si saracia sub perfuzie europeana, care nu este urmata de un control/contract (si de ce nu ar oferi Occidentul acest control/contract? – n.m.

Vit.C.) sau constientizarea unui extraordinar atu: o experienta istorica, care este cea a unei perturbari demografice si de dimensiune identitara, care sa puna capat tragediei istoriei si sa proiecteze idei noi pentru ansamblul de „limes”-uri europene, prinse in cursa „integrare versus excludere”. Teoria doamnei Catherine Durandin este o utopie frumoasa si asa va ramane.

Moldova nu are libertatea optiunii. Deocamdata, altii decid pentru ea. Asa-zisa „Politica de Vecinatate” a Uniunii Europene este o notiune mult prea vaga si nu prevede nici un fel de angajamente, nici un fel de exigente care sa produca o „europenizare” reala a Moldovei.

Un metru patrat care se privatizeaza la Chisinau sau in alta localitate din Moldova este infinit mai eficient in ce priveste constructia identitara decat toate discursurile intelectuale care au rasunat dupa 1989. si conteaza enorm cine investeste. Pana acum au facut-o rusii.

Occidentalii s-au orientat spre piete mai sigure, iar in materie de democratie s-au limitat sa le predea moldovenilor lectii… la fara frecventa.

Toate aceste obiectii degeaba le formulam la Chisinau sau la Bucuresti, intrucat noi le spunem, noi le auzim. E nevoie de pledoarii sustinute in presa occidentala si, daca se poate, de o prezenta convingatoare in spatiul public de acolo, daca vrem ca opiniile noastre sa fie ascultate si luate in considerare de noua politica a Bruxelles-ului pentru „teritoriile marginase”.

Unde sunt bursierii moldoveni, tinerii straluciti, scoliti in universitatile din Romania si din Occident, de ce nu le auzim vocea, de ce nu le vedem semnaturile in periodice de mare circulatie internationala?… Nu fac reprosuri nimanui. Constat doar cat de neajutorata este Basarabia.