O poveste în doi despre tulburarea bipolară: „Când am început să realizez ce am făcut, simțeam nevoia să nu ies din nebunie, pentru că îmi era teamă”
Andreea* are 24 de ani, o fiică de 8 ani și un fiu de 4. De 5 ani e căsătorită cu Andrei*, care are 51 de ani și care e tatăl fiului ei. Andrei e cel care a scris la Spune-ți povestea, la scurt timp după ce soția lui a fost diagnosticată cu tulburare bipolară. După ce am vorbit cu cei doi separat, pornind de la episodul maniacal prin care ea a trecut recent, am decis că nu numai experiența lor de cuplu e relevantă pentru înțelegerea a ceea ce înseamnă să trăiești cu tulburarea bipolară în casă, ci și viețile lor separate, dinainte de a se cunoaște. Atenție, acest text este unul amplu, iar parcurgerea lui poate necesita răbdare și, eventual, o citire în mai multe etape.
„Găsim foarte multe articole despre tulburarea bipolară, însă rareori povestite de cineva care chiar trece prin aceasta situație. Episodul maniacal prin care a trecut soția mea este de… povestit. Bănuiesc că ar face bine altor oameni care nu realizează prin ce trec și mai ales de ce. (…) Prezența bolii am descoperit-o anul trecut, când s-au întâmplat multe minuni într-un episod maniacal care ne-a marcat și care totuși nu ne-a făcut să ne despărțim în ciuda celor petrecute”, ne-a scris Andrei, după ce a citit povestea unui bărbat cu tulburare bipolară.
Andreea și Andrei locuiesc într-un oraș la sud de București. Ea e casnică și în clasa a 10-a de liceu la seral. El e între joburi, dar e un bărbat descurcăreț, care întotdeauna a căzut în picioare.
Am avut discuții separate cu cei doi pornind de la episodul maniacal al Andreei, povestit mai jos și despre care e important de menționat că a însemnat foarte multe experiențe intense, într-un timp foarte scurt – mai puțin de o lună. Vorbind cu ei, am descoperit însă o viață ca-n filme, a celor doi împreună, dar și separat, înainte de a se cunoaște.
„Nu aveam stare.” Începutul episodului maniacal
„Între, nu știu, 18-19 octombrie (n.r. – 2023) și până în noiembrie nu am fost chiar bine. Mi-am revenit cam în decembrie complet, de fapt. Totul a început cu soțul. Ne-am certat, iar apoi eu n-am știut exact ce se întâmplă cu mine. Dar, de fapt, eu încă de mică m-am considerat diferită”, începe Andreea să povestească în discuția pe care am avut-o pe WhatsApp Video.
De câteva luni bune se certase cu Andrei și deciseseră să se despartă, dar încă locuiau în aceeași casă. În octombrie, pur și simplu, din senin, a început să creadă că Andrei e dracul pe pământ, așa că a urcat copiii în mașină și a plecat cu ei fără să spună unde.
A luat de-acasă vreo 7.000 de lei, bani pe care îi strânsese să-i facă gard pentru casa tatălui ei, și s-a dus la munte vreo patru zile. Mica vacanță nu a fost deloc liniștitoare, pentru că Andreea n-avea stare.
De la Predeal a ajuns la Brașov, apoi la Târgoviște, totul într-o stare combinată de libertate, extaz și teamă. „A fost foarte ciudat tot ce s-a întâmplat. Credeam că sunt urmărită de soțul meu, că vrea să mă omoare. O mare perioadă din timp am fost foarte apropiată de mașină, n-a putut nimeni să mă despartă de ea, de-aia și toate problemele pe care le-am avut ulterior cu poliția. Simțeam că mașina este scopul meu în viața asta și mă simțeam cea mai bună șoferiță din lume”, spune ea.
Într-una din cele patru zile, pentru că avea impresia că trebuie să se protejeze de soțul ei, s-a dus și la un centru pentru siguranța femeilor și copiilor abuzați. Cei de acolo au observat că e ceva ciudat în starea Andreei și i-au recomandat să facă un consult psihiatric. Evident, nu i-a ascultat.
„Toată lumea mi-a spus că aveam o privire diabolică, ciudată, cu pupilele foarte foarte dilatate. Și eu observam că aveam ochii negri, pentru că mă uitam foarte mult în oglindă. În momentul în care aveam pupilele dilatate, simțeam că nu sunt eu, iar în momentul în care pupilele își reveneau, simțeam că-mi revin eu la normal. Când pupilele erau mărite, simțeam că pot să văd în ochii oamenilor care sunt buni și care sunt răi. Dacă aveau pupilele dilatate, erau oameni buni din punctul meu de vedere”, își amintește Andreea.
Când a văzut că banii se împuținau și viața cu doi copii la drum nu era ușoară, Andreea a decis să se întoarcă acasă și să-l lase pe cel mic la tatăl lui. Și-a luat însă fiica – care a întrerupt școala din acest motiv – și a continuat periplul haotic prin lume: de trei-patru ori la munte, de două-trei ori la mare, într-un du-te-vino continuu, uneori într-o singură zi.
„Nu aveam stare, la volan eram o altă persoană, cântam și dansam, conduceam ținând volanul cu genunchiul, eram cu mâinile pe sus, prin trapă, că de asta m-a oprit și poliția. La un moment dat, aveam o mască sub formă de craniu și o purtam, ca să nu mă recunoască lumea, și mă dădeam drept Regina Elitistă”, mai spune ea.
În toată această perioadă, Andreea și fiica ei au dormit numai în mașină, pe oriunde ajungeau.
INTERVIURILE HotNews.ro