OFICIAL Un răgaz de 2 ani privind salariul minim pentru 24 de luni. Angajatorii vor fi obligați să dea puțin peste din 2024. OUG, în Monitorul oficial
OUG care modifică prevederile introduse prin Ordonanța trenuleț în privința salariului minim (pentru 24 luni) a fost publicată în Monitorul oficial. Ne referim aici la cele prin care firmele care oferă salarii minime angajaților sunt obligate să le mărească peste acel nivel (chiar și cu un leu).
Conform noilor modificări, cele 24 de luni vor începe să curgă din ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că angajatorii vor trebui să le mărească din 2024. De asemenea, la fel este și în cazul celor care primesc acest salariu deja de peste 24 de luni. Nu vor avea salariile mărite (peste cel minim) din 2022, ci tot din 2024.
Practic s-a scos retroactivitatea: vizavi de asta, Consiliul legislativ a menționat că nu ar fi în regulă din punct de vedere constituțional.
Au existat unii angajatori care au mărit deja cu 10-50 lei peste salariul minim în decembrie 2021 din cauză că OUG Trenuleț a fost publicată pe 18 decembrie, iar la această măsură Guvernul uitase menționarea datei de aplicare. Cu alte cuvinte, atunci intrase în vigoare.
Mai mult, chiar unele ITM-uri din teritoriu, de exemplu cel de la Caraș-Severin, a informat angajatorii că trebuie să respecte prevederile din Ordonanța trenuleț, adică să vadă data de 18 decembrie.
Ei bine, acum că acele prevederi au fost modificate, la salariul minim din 2022 de 2.550 lei brut nu mai este nevoie ca angajatorii să adauge ceva în plus. Cu alte cuvinte, firmele au primit un răgaz de 2 ani. Până în 2024 mai este destul, așa că cine știe ce modificări vor mai apărea până atunci.