Olga Tokarczuk. Am citit 1200 de pagini ca să-nțeleg dacă merită Nobelul. Ghinion pentru tine care citești doar "rețele de socializare": merită!
Cum arată un traseu prin opera tradusă în română a premiantei Nobel 2018, Olga Tokarchuk? De ce-mi amintesc cărțile Olgăi? Ce aduce nou Olga? Despre ce sunt cărțile astea? De ce merită Nobelul? Uite întrebări. Așa că mi-am răspuns mie și am făcut eu ceea ce tu nu faci. Hai că nu citești tu 1200 de pagini de carte nici ars cu mașina de tuns iarbă. Am făcut-o eu, cu voluptate. Ia de aici, ca să ai cu ce să te dai mare la o cafea, la un grătar. Deci, Olga, exclusiv pentru tine, cel care dai scroll!
Cum arată un traseu prin opera tradusă în română a premiantei Nobel 2018, Olga Tokarchuk?
Acum la finalul celor 1200 de pagini, un traseu al lecturii ar arăta astfel.
Începe cu “Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor” (2019) pentru că personajul feminin, deși o “babă nebună” lovește cu felul ei cinic și drept în inima ta. „Baba în iarnă” traduce din poezia lui Blake, reclamă poliției lucrurile care nu merg bine, crede în astrologie și drepturile animalelor și se implică în căutarea unui ucigaș în serie. Te ține cu „sufletul la gură” și baba-i simpatică.
“Ultimele povestiri” (2019) începe tot într-o iarnă și descifrează parcursul de viață a trei generații. Este “iarna” a trei femei și, bineînțeles, privirea lor retrospectivă spre felul diferit de a-și căuta destinul-dragostea.
Urmează “Rătăcitorii” (2018), cartea călătoriilor. N-aș putea spune că există un personaj. Există numeroase priviri “Pretutindeni şi nicăieri”. Cosmetice, hosteluri, ape, trenuri, stewardese, ghiduri, nopți sunt animate/definite ca prieteni de călătorie.
În sfârșit, “Călătoria oamenilor Cărţii” (2018) este cartea cărților. O aventură în căutarea unui drog: Cartea, în căutarea sensului. Voluptarea și deșertăciunea lecturii te cuprind în această Călătorie și moartea te cuprinde din urmă și-ți dă o palmă.
De ce-mi amintesc cărțile Olgăi? Ce aduce nou Olga?
Ultimele povestiri (2019) îmi amintește de “Orele” de Michael Cunningham (1998), carte făcută film cu Kidman, Streep și Moore în roluri principale. Și Orele îmi amintea de…
“Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor” (2019) este aproape de Stieg Larsson și „Millennium”-ul său. Stieg și el îmi amintea de…
Rătăcitorii (2018) mi-aduc aminte de David Lodge și a său carte despre călătorie, “Vești din Paradis”. Lodge și el îmi amintea de…
În sfârșit, Călătoria oamenilor Cărţii (2018) m-a trimis direct la Umberto Eco și al său “Numele trandafirului”. Și Eco luase ideea din…
Repet: aceste cărți ale Olgăi mi-au amintit de altele. Olga nu face însă re-make-uri. Dar nici nu este genială. O carte este firesc să se “tragă” din altele, să se inspire, să fie scrisă pe aceeași temă. Și de aceea jocul tradiției este incitant. Se mai poate povesti ceva în 2019, nu-s epuizate sensurile?
Cititorul se întreabă, tot el descoperă CE ADUCE NOU Olga?
Ori, un răspuns poate fi acesta, citat din “Ultimele povestiri”:
“Ştii în ce constă magia? În numirea lucrurilor pe care le vezi. Trebuie să forţezi omul să numească ceea ce are în faţa ochilor. În felul acesta creează fapte. Fiecare preferă să se ataşeze de o singură versiune a realităţii, chiar dacă versiunea respectivă este una falsă.”
Olga Tokarczuk aduce în 2019, pentru cititori de „rețele sociale”, obișnuiți cu etichete și clasificări, cu „o singură versiune a realităţii”, magia interpretării. Cum se ajunge aici la această “magie”? Nu-i ușor și aici vine un al doilea răspuns privind felul în care Olga Tokarczuk își construiește narațiunile. Uite așa fiecare detaliu are scurta sa istorie și filosofie, numire și interpretare.
Sigur “Călătoria oamenilor Cărții” este cea care-ți arată mișcarea asta a minții și condeiului Olgăi, dar eu cred că abecedarul acesteia este în “Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor”. Detaliile te opresc din acțiune și te bat la cap simplu și scurt cu propria filosofie de viață.
Scriitorii fac toți la fel. Uite, da. Dar Olgăi îi ies “magiile”. A face literatură înseamna toate astea. Și nu-i ușor.
Despre ce sunt cărțile? Care-s obsesiile Olgăi?
Iarnă, Poveste, Moarte, Călătorie, Nenumit, Nimic neobișnuitul.
Ultimele povestiri (2019) – dragoste și cele trei vârste ale Femeii. Ida vede moartea cu ochii, mama ei vede dragostea “cu ochii”, fiica vede călătoria “cu ochii”, într-o insulă exotică, și cu toate astea cu toate parcă vor să caute cifrul din acest gând:
“Mă preocupă foarte tare un singur lucru: când începe omul să moară? Trebuie să fie un asemenea moment în viaţă, probabil de scurtă durată şi imperceptibil, dar fără îndoială există. mersul, evoluţia, drumul ascendent atinge punctul culminant şi începe coborârea. Ar fi momentul după‐amiezii vieţii – soarele atinge zenitul şi se pregăteşte de asfinţit. Ar fi momentul de vârf al unei furtuni – vântul cel mai năprasnic, tunetul cel mai asurzitor, după care se lasă liniştea. Flacăra cea mai vie care este începutul stingerii. Sau beţia cea mai cruntă după care urmează trezirea.”
“Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor” (2019) poate fi și policier, poate fi și răzbunarea ecologiștilor. Ce vrei tu, vrea și Janina. Ești de partea Căprioarelor decimate în Pădure. Este despre autorul care-și prinde în lanț Cititorul.
Rătăcitorii (2018)? Citește-o pentru felul în care umanizează bagajul de călătorie. Sunt aici mici filosofii privind obiectele care populează orice călătorie. Sunt mitologiile noastre, în fapt, cărate – ignorate de atătea ori.
În sfârșit, Călătoria oamenilor Cărţii (2018) are tâlc pentru toată istoria Lecturii pe care l-am rătăcit în atâta tehnologie:
“Cel mai mare vis al lui Gauche era să poată spune cândva: „Sunt Gauche” şi să se scoată în felul acesta pe sine din abisul indefinitului. De aceea grajdul, caii, rândunelele erau deseori martorii încercărilor lui de a vorbi. Gauche deschidea gura şi aştepta până ce vreun cuvânt ţâşnea prin ea spre lume. Ceea ce reuşea era un fel de expiraţie bolborosită, un sunet de durere sau de singurătate, iar Gauche nu credea că în el se poate ascunde cheia lumii.”
De ce merită Nobelul?
Istoria aceasta a lui Gauche care-și caută rostirea, ieșirea din nedefinit este reușita Olgăi Tokarczuk. Am citit 1200 de pagini ca să – nțeleg că Nobelul de anul acesta nu face decât să celebreze Cartea. Istoria, magia și mitologia Lecturii ei. În cărțile Olgăi, ca-n burta unei Balene, găsești comorile altor cărți și te minunezi.
Și mai găsești exact ce vrea personajul mut Gauche. Gauche vrea să poată să-și rostească numele, măcar numele. Să iasă din “abisul indefinitului”. Ori, Olgăi Tokarczuk îi iese însă exercițiul rostuirii cuvintelor. Reînvie povești uitate, sinapse rătăcite din povești mereu vitale.
Ea, prin cărțile acestea, construite ca basme moderne, celebrează lectura, care s-a pierdut în pălăvrăgeala și incultura lui 2019.
Lectura înseamnă o rătăcire luându-te după alți Autori, alte Stele, un accident în Iarna întrebărilor, o mereu înnoită călătorie în teritorii rar bătute, de ce nu, chiar ale Cărțiilor, dece nu în caleașca condusă de un vierme ca Gauche.
P.S.: Mulțumesc traducătoarei din poloneză, Cristina Godun. Când omul știe să-ți traducă, îți merge mintea să interpretezi.
INTERVIURILE HotNews.ro