Sari direct la conținut

Oligarhul Vladimir Plahotniuc are interdicție de a intra în SUA, din cauza actelor de corupție

HotNews.ro
Oligarhul Vladimir Plahotniuc are interdicție de a intra în SUA, din cauza actelor de corupție

Vladimir Plahotniuc, dar și soția și copiii lui vor avea interdicția de a intra în SUA, din cauza actelor de corupție. ”Actele de corupție ale lui Vladimir Plahotniuc au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice din Moldova, a anunțat secretarul american de stat, Mike Pompeo, pe Twitter. Informația a fost făcută publică și pe site-ul Departamentului de Stat

”Astăzi, îl desemnez pe fostul oficial și oligarh din Moldova Vladimir Plahotniuc din cauza implicării sale în corupție. În calitatea sa oficială, Plahotniuc a fost implicat în acte de corupție care au subminat statul de drept și a compromis independența instituțiilor democratice în Moldova”, arată comunicatul Departamentului de stat.

Interdicția este impusă prin așa-numita „desemnare” a unei persoane („designate”) de către Secretarul de stat într-o declarație publică sau privată. Se aplică oficialităților (fostelor oficialități) ale unui guvern străin despre care Secretarul de stat are informații „credibile” că ar fi implicate în fapte serioase de corupție. Potrivit comunicatului, interdicția se aplică și soției, Oxana, și copiilor săi.

”Decizia de astăzi transmite un semnal puternic că SUA nu tolerează corupția și e alături de poporul din Moldova în lupta lor anti-corupție”, arată și comunicatul Departamentului de stat.

În 29 octombrie, oligarhul Vladimir Plahotniuc, fost președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova, a fost dat în urmărire internațională de procurorii anticorupție de la Chișinău. Pe numele lui Plahotniuc există și un mandat de arestare emis de un tribunal din Rusia, oligarhul fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat.

Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în 14 iunie, imediat după demisia Guvernului Pavel Filip, și s-ar afla în SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro