Opozitia autista
Niciodata in ultimii 20 de ani n-am avut o opozitie atat de autista. Care pare ca nu intelege nimic din ce se intampla in societate si economie. Condusa de doi lideri mai tineri, Ponta si Antonescu, preocupati mai degraba de viitorul lor politic, decat de problemele grave ale tarii. Din care se pare ca nu inteleg mare lucru.
PSD a functionat intr-un unic model neocomunist
“Ne votati, iar noi avem grija s-o duceti bine, chiar daca nu munciti”. “Propietatea privata e un moft”, renuntati la “capitalismul de cumetrie”, cam astea erau invataturile parintelui PSD. O vreme a mers, cu banii din privatizari, cei trimisi de capsunari acasa, din exporturi si fluxuri financiare externe. Celebra “duduiala” taricenista. Atata doar, ca spre deosebire de muzica si poezia la care se pricepe dl Vosganian, duduiala nu e vesnica. Dimpotriva, este urmata, aproape invariabil, de caderi abrupte si imprevizibile.
Acum cand realitatea economica isi arata coltii, PSD si dl Ponta stau ca vitelul la poarta noua, nu inteleg ce se intampla si ce-ar mai fi de facut. Ca sa scape de intrebari, se duc doar la posturile tv “prietene” sau declara ca stiu ce este de facut dar nu vor sa devoaleze solutiile miraculoase.
Ca spectacolul sa fie si mai grotesc, dl Mircea Geoana isi ofera serviciile de premier din partea PSD, in aceeasi zi in care seful sau, dl Ponta, il califica ca fiind „imaginea esecului, a compromisului, a infrangerilor si a umilintelor”; „El e în divergenţă întotdeauna cu PSD-ul, dar n-are nicio viziune. El e contra”. „Geoana trebuie sa aleaga daca ramane sau nu in PSD. Asa nu se mai poate!”
Intrebat ce va face a doua zi dupa daramarea guvernului Boc, Ponta declara ca are asii in maneca, ii va scoate la momentul potrivit. De fapt nu are nimic.
Economic, PSD o tine langa cu impozitarea progesiva. Fara nicio simulare. Fara calcule economice care sa spuna cum vor fi reparate gravele dezechilibre structurale care greveaza Romania dupa coabitarea PNL-PSD din 2007-2008. Degeaba economistii ne arata ca sunt prea putini bogati in Romania, prea putine pensii mari, prea putina salarii mari, pentru ca impozitarea progresiva sa aduca suficienti bani la buget. In afara de injuraturi, calificative de mahala si o continua rostogolire de fraze gaunoase de genul „sa avem grija de oamenii saraci”, dl Ponta nu poate imagina nimic altceva.
Iar de oamenii saraci au avut grija cand s-au furat din banii de la privatizari, din buget, cand si-au cumparat tablouri inventand matusi Tamara, cand au numit clientele in posturile cheie din administratie, cand si-au luat proprietati in strainatate, cand isi angajeaza bone filipineze, isi trimit copiii la studii in strainatate etc. Asta da grija de oamenii saraci!
Ce trebuiau sa faca, n-au facut: sa construiasca o economie bazata pe o productie de bunuri si servicii vandabile, de genul Loganului, care sa aduca bani si locuri de munca stabile, in mediul privat, nu la stat. Sa spuna oamenilor ca soarta lor depinde in mica masura de guvernanti si in mare masura de propria munca, in tara sau in piata muncii europene. De imaginatia si efortul creator in construirea unei afaceri rentabile. Adica sa incerce sa nu mai depinda de statul care nu are rolul asigurarii bunastarii tuturor. Doar a cadrului general, concurential, rol de arbitru, nu de actor in spatiul economic.
Da, dar atunci cum mai castigau voturile cetatenilor?
Pretul il platim azi. Ca ne-a placut sa fim mintiti frumos
Coabitarea la guvernarea PNL-PSD din 2007-2008 a ingropat definitiv economia Romaniei. Ca sa ramana premier, facand in ciuda presedintelui Basescu, dl Tariceanu a ignorat toata mostenirea ideologica si economica a partidului sau. Probabil s-au rasucit in mormant Bratienii. Pensiile si salariile au luat-o razna, fara nicio logica economica, dar cu o clara logica electorala: sa castige alegerile si sa imbogateasca clientela locala a PNL si PSD. Dezechilibrele structurale s-au urcat la cer. Pana si PSD-istul Mihai Tanasescu a fost mai „liberal”: a inteles sa mentina echilibrele macroeconomice structurale, a lasat un deficit bugetar de 1,5%, nu de 5,5%, dupa o crestere economica de 8%. Cum a facut „liberalul” Tariceanu. Intrebat unde sunt banii din privatizarea BCR, Tariceanu a spus ca sunt „acolo”, dar e greu de explicat unde! Curat murdar, coane Caline!
Ce propune planul PNL de relansare economica?
Sa parasim monitorizarea FMI, sa reducem cota unica la 10% si TVA la 15% si sa functionam cu deficite bugetare oricat mai mari, in speranta ca se va intampla o minune.
La intrebarea de unde bani de pensii si salarii, niciun raspuns. La ce dobanzi ne putem imprumuta pe piata financiara sau daca ne vom putea imprumuta, iarasi niciun raspuns. Ar trebui sa-l credem pe dl Antonescu pe cuvant, ca stie ce trebuie. Si asta dupa experienta taricenisto-vosganiana.
Nici PSD nici PNL nu scot o vorba asupra componentei guvernului post-Boc. Cine va fi premier, cine la finante, tot Vosganian? Si cand imi amintesc ce idei liberale avea la UFD! Ce face dorinta de putere din om!
M-as fi asteptat ca PNL sa vina cu propuneri de genul: concesionarea constructiei de infrastructura, in special de autostrazi, la firme straine, chinezesti de exemplu, care abia asteapta astfel de oferte. Sau scutirea de impozite pentru toate investitiile in agricultura sau turism, mai mari de 50 de milioane de euro. Privatizarea invatamantului superior, sprijinirea masiva a invatamantului preuniversitar privat, privatizarea spitalelor si a ultimelor active detinute de stat. Sau altele asemanatoare, cu rezonanta liberala.
De la PSD ma asteptam sa vina cu propuneri inverse, de nationalizare a sistemului bancar, a marilor obiective economice private, sa stim o socoteala, cine ce conduce. Daca mai meritam sa stam in Uniunea Europeana. Dar tacere.
In concluzie, ce se va intampla a doua zi dupa eventuala daramare a guvernului Boc?
Presupunand ca presedintele Basescu numeste un premier din opozitie, conform unei noi majoritati parlamentare. De unde vor lua bani de pensii si salarii? Ce se va intampla cu acordul cu FMI si alte organisme internationale? Fiscalitatea cum va fi? De unde vor plati arieratele? Cum vor atrage mai multi bani euopeni? Cu ce ministri vor defila in guvern? Ce intelege opozitia prin modernizarea Romaniei? Cat de mare sa fie aparatul bugetar? Dar pensiile si salariile, vor creste, vor fi reduse, ce se va intampla? Cat de mari vor fi deficitele structurale? Ce se va intampla cu activele, inca ale statului? Ce imprumuturi va mai face Romania? De unde vor fi platite? Care sunt calculele economice? Pe ce va bazati, stimata opozitie? Va fi sau nu o coalitie PSD-PNL?
Cu banii din privatizari, de la capsunari, din fluxuri externe de capital si din importuri, era usor de condus si dat din gura. Dar acum, ca toate acestea s-au terminat, ce vrea sa faca opozitia?
Tacere totala. Sau autism total.