Pierre Housieaux, pastratorul vechiului Paris: “Bucurestiul incepe sa-si piarda sufletul din cauza constructiilor anarhice, inacceptabile si efemere”

In Romania, cand se discuta de protectia patrimoniului, oamenii se impart in doua tabere: unii care vor sa pastreze zonele vechi ale orasului sau sa se intervina foarte putin pe ele, altii care vor sa demoleze asa zisele “cocioabe” si sa construiasca ceva mult mai mare in loc, in numele dezvoltarii. Mai mult, cea de-a doua tabara, sustine ca asa se intampla peste tot in lume. Cum o fi bine, noi aici, pe batatura noastra, inca nu am reusit sa aflam. Dar putem putem afla ce au facut alte orase care s-au confruntat cu aceasta problema: Paris, Londra, Viena, New York, etc. O sa incepem cu Parisul, fiindca cel putin la un moment dat, Bucurestiul s-a numit Micul Paris, existand o asemanare intre cele doua capitale. Pierre Housieaux, presedintele Asociatiei Paris Historique si membru in Comisia pentru Vechiul Paris de pe langa primaria orasului, explica ce inseamna pentru aceasta tara monumentele si zonele protejate si cum este vazuta Romania la acest capitol.

Asociatia Paris Historique a fost creata in 1963 pentru salvarea car­tierului Marais si isi propune sa sal­veze si sa puna in valoare Parisul istoric.

“La Bucuresti, este urgent se protejeze orasul, care incepe sa-si piarda sufletul din cauza constructiilor anarhice, inacceptabile si efemere. Se poate trai bine si in orasele vechi. Modernitatea nu inseamna numai zgarie-nori si cuburi de otel si sticla” – Pierre Housieaux

Catiusa Ivanov: Stiu ca dupa vizita d-voastra la Bucuresti, in iunie 2009, ati tinut legatura cu mai multe ONG-uri care se implica activ in protejarea patrimoniului construit. Din cate am inteles, sunteti la curent cu ce intampla aici. Probabil stiti, de curand a fost demolata o casa unica in Bucuresti, proiectata de arhitecta Henriette Delavrancea Gibory. Nimeni nu a putut face nimic pentru a o salva. Imobilul se afla intr-o zona protejata dar nu avea statutul de monument istoric. Ca sa o demoleze, proprietarul a obtinut avizul Ministerului Culturii si al administratiei locale. In locul acelei case va fi construit un bloc de 4 etaje. Pornind de aici, as vrea sa ne explicati care este situatia zonelor protejate in Paris? Mai exact, ce insemna o zona protejata acolo? Ce se poate construi si ce nu, in aceste perimetre?

Pierre Housieaux: La Paris sunt mai multe tipuri de protectie a cladirilor:

• protectiile nationale, instituite  prin decret sau ordin al ministrului sau al prefectului. Si aici avem: cladiri clasate ca monument istoric, cladiri inscrise ca monumente istorice (casa in curs de clasare, dar care se bucura de statutul de monument ) si zone protejate (Legea Malraux). La Paris sunt doua astfel de zone: Cartierul Marais si arondismentul 7;

• si mai avem protectiile municipale, votate de Consiliul orasului Paris. De o astfel de protectie se bucura Ville de Paris.

• Atunci cand o cladire e protejata sau cand aceasta se afla intr-o zona protejata, toate transformarile si  modificarile trebuie sa obtina in prealabil autorizatia autoritatii competente. Pentru imobilul clasat, aceasta autoritate este „L’architecte des batiments de France” (n.r. este un architect responsabil cu patrimoniul din cadrul primariei orasului respectiv), iar seful de lucrari trebuie sa fie obligatoriu un arhitect sef al monumentelor istorice (n.r. un arhitect care are competente sa lucreze pe monumente istorice).

• Si pentru imobilul inscris monument istoric, autoritate este “l’architecte des batiments de France”. Acesta emite un aviz conform (care obliga sa te conformezi). Intr-o zona protejata, “l’architecte des batiments de France”  elibereaza avizul sau „conform”. De remarcat ca, intr-un sector protejat “l’architecte des batiments de France” emite si avizul pentru transformari interioare, chiar daca nu exista nici un monument istoric clasat. La Paris, Comisia „Vieux-Paris” (Comisia Pentru Vechiul Paris) este de asemenea consultata in paralel. Ea emite un aviz simplu. Aceasta comisie este municipala. Este numita de primar si este formata din experti (arhitecti, universitari, asociatii, personalitati diversi…) si din alesi municipali. Este pur consultativa. Atunci cand o cladire este protejata de municipalitate doar zona protejata, este consultata. O cladire protejata nu este niciodata clasata sau inscrisa monument istoric, insa se bucura de o protectie foarte ridicata. De altfel, exista  regula celor 500 de metri care impune proprietarilor unui imobil, care se afla la mai putin de 500 de metri de o cladire clasata ca monument istoric, sa obtina, de asemenea, autorizatia de la “l’ architecte des batiments de France” pentru orice transformare sau lucrare. La Paris, toate imobilele sunt mai aproape de 500 de metri de un monument clasat! Aceste proceduri sunt evident constrangatoare si cateodata chiar nepopulare, dar numai cu acest pret diferitele institutii pot sa aiba o privire foarte precisa asupra protejarii patrimoniului si sa duca o politica atenta si coerenta in legatura cu starea si evolutia lor. Evident, doctrinele si parerile evolueaza in timp si chiar notiunea de patrimoniu, ceea ce implica o dezbatere constanta intre toti actorii, inclusiv bineinteles asociatiile. Astazi zonele protejate din Paris sunt in curs de revizuire (este vorba de un decret). Aceasta procedura (dezbateri publice, comisii ad hoc…) va dura circa 4 ani, inclusiv ancheta publica in care se va putea exprima fiecare parizian.

In Paris exista regula celor 500 de metri care impune proprietarilor unui imobil, care se afla la mai putin de 500 de metri de o cladire clasata ca monument istoric sa obtina o autorizatie pentru orice transformare sau lucrare

Pierre Housieaux

C.I.: In Franta, casele care se afla in zone protejate, dar nu sunt monumente, pot fi demolate? Ne puteti explica cum se intampla in Paris, cand un proprietar care are o constructie cu teren, in centrul vechi al orasului, doreste sa demoleze constructia respectiva si sa construiasca altceva in loc? Care este procedura administrativa pe care trebuie sa o urmeze?

Pierre Housieaux: Intr-o zona protejata este intotdeauna posibila demolarea unui imobil, cu conditia ca el sa nu fie clasat sau inscris ca monument istoric, dar aceasta autorizatie trebuie sa se supuna avizului conform al arhitectului insarcinat cu protectia patrimoniului (“l’ architecte des batiments de France”). Autorizatia de construire care urmeaza este si ea supusa avizului conform al “l’ architecte des batiments de France”, ceea ce poate duce la modificari ale proiectului de arhitectura. A existat si situatia desfiintarii unui imobil vechi, dar neprotejat. Pentru ca avea totusi o valoare certa, asociatiile au putut impiedica distrugerea lui, in ultimul moment, imobilul fiind apoi protejat. Aceste cazuri sunt rare, dar exista. Pentru a avea castig de cauza, trebuie gasit sprijin la nivel politic (in cazul in speta, primarul Parisului a fost destul de receptiv) si in presa, pentru a sensibiliza opinia publica, de unde rezulta rolul important al asociatiilor care lupta pentru interesul public.

C.I.: In Romania, dezvoltatorii imobiliari cumpara case vechi, cu gradina, in centrul orasului, le demoleaza si construiesc in loc blocuri sau imobile de pana la 20 de ori mai mari. La Paris se intampla acelasi lucru?

Pierre Housieaux: Se intampla din pacate la Paris, ca si in alte parti, ca anumiti proprietari sau promotori imobiliari sa incerce sau chiar sa reuseasca sa demoleze sau sa transforme cladiri protejate fara autorizare. Atunci cand autoritatile competente sunt prevenite din timp, ele au putut interveni pe santier cu ajutorul fortei publice. Daca nu, dupa distrugere, ele pot face procese-verbale iar procurorii pot sau nu sa transfere cazul tribunalelor competente (inclusiv celor penale). Se ajunge astfel ca, in anumite cazuri, “vandalii” sa fie condamnati la amenzi mari sau chiar la reconstruirea imobilului. Din nefericire, in acest caz, raul a fost facut si este ireparabil.

Evident, in Paris nu este interzis de a demola un imobil. In afara zonelor protejate, autorizatiile de desfiintare si de construire se supun reglementarilor Planului local de urbanism (PLU), votate de Consiliul municipal (asa se intampla in toate localitatile din Franta). Autorizatiile sunt intocmite, urmarite si validate de catre serviciile de urbanism si semnate de catre primar. Arhitectii responsabili cu patrimoniul (“l’ architecte des batiments de France”) si …. (Comisia pentru Vechiul Paris) sunt de asemenea consultati. Prefectura intervine si ea in ceea ce priveste reglementarile in domeniul sanitar si al sigurantei.

C.I: Cum este consultata populatia cand se decide soarta unor astfel de proiecte? In orasele romanesti, vecinii afla ca se contruieste ceva acolo abia cand incep lucrarile. Sunt pusi in fata faptului implinit, prea tarziu ca sa-si mai expuna punctul de vedere.

Pierre Housieaux: In baza Legii Solidaritatii si Reabilitarii Urbane (SRU), votata in anul 2000, si a Planului local de urbanism (PLU) municipal, creat chiar in virtutea acestei legi, se organizeaza consultatii publice obligatorii pentru elaborarea sau modificarea reglementarilor de urbanism. Legea impune un minimum, iar orasele isi voteaza planul si procedurile (PLU) cu respectarea dispozitiilor legale. Cu ocazia elaborarii (sau modificarii) acestor planuri locale (PLU) se organizeaza anchete publice, in asa fel in cat fiecare cetatean sa poata sa isi exprime opinia in registre special numerotate, puse la dispozitia sa, in primarii. De notat, ca orice autorizatie de desfiintare sau construire trebuie sa fie afisata la fata locului conform normelor, vizibila din caile publice, prelabila si obligatorie. Recursul poate fi declansat in general intr-un termen de doua luni, el putand fi initiat de orice cetatean la tribunalul administrativ.

C.I.: De asemenea, la noi arhitectii spun ca si in alte tari se construieste inalt in centrul vechi al orasului. La Paris s-a construit vreun turn in centrul vechi?

Se poate trai bine si in orasele vechi, in case vechi. Modernitatea nu inseamna numai zgarie-nori si cuburi de otel si sticla.

Pierre Housieaux

Pierre Housieaux: Cartierele centrale ale Parisului sunt foarte protejate. In acest moment Planul local de urbanism (PLU) limiteaza inaltimea generala a constructiilor la 25 de metri. Ea poate fi diferita in anumite cazuri in functie de inaltimea si gabaritul cladirilor existente. In alte cartiere, inaltimile maxime pot sa atinga 37 de metri. Depasirea lor este autorizata numai prin derogare (deci modificarea Planului Local de Urbanism).

C.I.: O alta problema cu care ne confruntam este lasarea in paragina a monumentelor. Acestea se „autodemoleaza”, iar proprietarul este liber sa ridice un turnulet in loc. La Paris nu prea vezi monumente in paragina. Cum ati reusi sa controlati acest fenomen? Ce patesc proprietarii care isi lasa monumentele in paragina?

Pierre Housieaux: Acest tip de comportament este destul de cunoscut si la noi, si poate fi in anumite cazuri o strategie pentru a obtine mai rapid demolarea. Fiind vorba de imobile clasate monumente istorice, Ministerul Culturii dispune de toate mijloacele legale pentru a-i obliga pe proprietari sa faca lucrarile necesare, fie sa recurga la expropriere. Se intampla insa foarte rar!

C.I.:Ce parere aveti despre starea patrimoniului romanesc, dupa vizita din Romania?

Pierre Housieaux: Patrimoniul romanesc este de o bogatie exceptionala atat prin calitatea sa, cat si prin diversitatea si originile sale. Actiunile de prezervare si de punere in valoare trebuie sa continue, ca la Sibiu de exemplu, in scop atat cultural, cat si turistic si economic, dar si pentru a conserva si a intari mostenirea istorica unde “e bine sa traiesti”. La Bucuresti, este urgent sa se protejeze orasul, care incepe sa-si piarda sufletul din cauza constructiilor anarhice, inacceptabile si efemere. Se poate trai bine si in orasele vechi, in case vechi. Modernitatea nu inseamna numai zgarie-nori si cuburi de otel si sticla. Se stie foarte bine ca un cartier vechi bine pastrat, chiar reamenajat in mod agreabil (nu este vorba de a bolca orasul), este o sursa a armoniei si confortului, a stiintei si artei de a trai pentru toate generatiile, pentru toate mediile sociale si pentru toate activitatile economice. Un cartier, un centru de oras sunt locuri de viata comuna si de mixitate sociala si economica, unde in mod evident nu este intezis a construi cladiri noi in mod judicios si armonios.

C.I.: Ce credeti ca ar trebui facut ca sa indreptam situatia?

Pierre Housieaux: Numai reglementarea poate determina evolutii in mentalitati si in relele obiceiuri. Asta nu inseamna ca intotdeauna trebuie impuse reguli, ci mai degraba ca ele trebuie create si codificate in functie de context si de uzante, impreuna cu alesii, cu expertii, cu asociatiile si cu cetatenii informati. Orasul este o opera comuna, facuta dintr-un puzzle armonios, ca si legile care trebuie sa-l gestioneze si sa-l faca sa evolueze echilibrat.