Plesu despre patrioti si ziaristi 

De la o vreme, unele posturi de televiziune se ocupa intens de Institutul Cultural Roman, de un mic ponei roz cu svastica sub coada, de imaginea tarisoarei si de Horia Roman Patapievici.

Nu e o dezbatere de experti. Cind e vorba de patrie, de banul public si de hirjoneala politica toti sintem experti. Toti avem la degetul mic tehnicile amorului de glie. Kamasutra patriotica ne umbla prin vine, ne mina in lupte grele, ne baga la o adica in cremenal. Privirile devin sumbre, tonul batos, intre indignare, solemnitate si hartag.

Trei lucruri ma contrariaza cind vad asemenea spectacole:

1. Primul: confuzia intre iubirea de tara si linguseala baloasa. E confuzia celor care – vorba lui Caragiale – „in loc s-o iubeasca (e vorba de tara, n.m.) si s-o respecteze ca pe o mama cuminte, onesta si severa, o curteaza, o magulesc si o exalteaza ca pe o batrina cocheta, nebuna buna de tocat”. Adica nimeni nu se indoieste ca un caraghios de tip Vadim e patriot.

Osanaua e un simptom garantat. Ce n-ai voie e sa te intristezi de netrebniciile autohtone, sa te infurii sau sa injuri. Nu exista iubire disperata, exista doar ohtatura dulceaga si lesinul teatral.

Patriotismul acesta apara o instanta abstracta, dar nu da doi bani pe valorile ei palpabile: cinta plaiul si sarmaua, dar il baga pe Eminescu in balamuc, ii impinge in exil pe Caragiale, Enescu, Brancusi, Eliade, Ionesco si Cioran, iar pe Noica, Maniu, Gh. Bratianu si atitia altii in puscarie.

Patriotismul acesta crede ca Vacaroiu e o valoare reprezentativa pentru Romania, in vreme ce Patapievici e o rusine. Ca Paunescu e un calup de moralitate, iar ceilalti intelectuali niste scursori.

2. Al doilea: faptul ca, in viata multora, incruntatura prevaleaza asupra bucuriei. Seara de seara, ecranele televizoarelor noastre sint pline de tot soiul de insi nervosi, care traiesc din atac in atac, din latratura in latratura.

Dau palme in dreapta si-n stinga, fac ordine, iau peste picior, cer socoteala, incrimineaza, demoleaza, condamna. Nu se tem de icter, de inima rea, de apoplexie, de cronicizarea bilei negre. Isi risca sanatatea, buna dispozitie, echilibrul.

„Linistiti-va!” – iti vine sa spui. Macar din cind in cind. Uitati-va, macar o data pe saptamina, la Stan si Bran, sau la Benny Hill. In cel mai rau caz, cititi ceva, vreo carte fara legatura cu „actualitatea” imediata.

De exemplu „Ochii Beatricei” (un eseu despre Dante) de H.R. Patapievici. O sa descoperiti mirati (daca sinteti de buna-credinta) ca autorul nu poate fi expediat in iad cu trei citate polemice si un ponei roz.

3. Al treilea: faptul ca o multime de gazetari de front ai televiziunilor noastre folosesc termenul „intelectual” ca pe o injurie. Spun „intelectual” si au aerul ca au baut otet. Te intrebi de unde aceasta scirba proletara pentru un statut care nu e nici mai breaz, dar nici mai compromitator decit altele.

De unde atita modestie din partea unor insi care se situeaza, dispretuitor, in afara categoriei, desi, in definitiv, tot cu ideile si cu vorbele lucreaza. Sau, ma rog, cu simulacre ale lor. O sa ajungem sa ne cerem scuze ca am invatat ceva carte si ca uneori, vedem lumea altfel decit dibacii nostri colegi carora „intelectul” le da frisoane.

Cind e vorba de patrie, de banul public si de hirjoneala politica, toti sintem experti. Toti avem la degetul mic tehnicile amorului de glie.

Adevarul