Sari direct la conținut

Ploșnițe într-o școală din București, reclamă părinții. Autoritățile spun că nu au găsit insecte

HotNews.ro
Plosnita, Foto: Deming9120 | Dreamstime.com
Plosnita, Foto: Deming9120 | Dreamstime.com

Părinţii elevilor care învaţă la Şcoala Gimnazială nr. 20 din sectorul 3 al Capitalei au reclamat că în unitatea de învățământ sunt ploşniţe, transmite News.ro. Autoritățile au afirmat, după ce au făcut verificări, că nu au fost văzute insecte, însă preventiv, a fost făcută o dezinsecție.

Părinții reclamă că au aflat de pe grupurile pe care comunică despre elevi care au fost trimiși acasă din cauza unei presupuse invazii de ploșnițe, conform Digi 24.

Conducerea unității de învățământ nu a confirmat prezența insectelor, iar Inspectoratul Școlar al Municipiului București spune că a dispus verificări după reclamațiile părinților.

„În cursul zilei de astăzi (joi – n.r.) am fost informaţi de către conducerea Şcolii Gimnaziale nr. 20 din Sector 3 în legătură cu faptul că mai mulţi părinţi au reclamat existenţa în spaţiul şcolar a unor insecte, presupunând aceştia că este vorba de ploşniţe. Am dispus verificări, în şcoală au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, reprezentanţi ai DSP, reprezentanţi ai primăriei de sector. În urma verificărilor nu am putut constata prezenţa insectelor pe care acuză părinţii că se presupune că ar exista în spaţiul şcolar”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Elena Ştefan.

Potrivit acesteia, „în scop preventiv” şcoala a dispus realizarea a două proceduri de dezinsecţie, cu o firmă specializată cu care are contract.

„Urmează să monitorizăm situaţia în perioada următoare. Nu avem solicitări de suspendare a cursurilor sau alte informaţii în acest sens”, a precizat Elena Ştefan.

Unii dintre părinți susțin că elevilor li s-a făcut rău după ce li s-a permis accesul în clădire la scurt timp după dezinsecție.

Întrebată dacă are informaţii privind aceste afirmații, Elena Ştefan a precizat: „Din informaţiile pe care noi le deţinem, nu au fost semnalate astfel de cazuri la nivelul unităţii de învăţământ”.

Sursă foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro