PNRR și rentabilitatea slabă a investițiilor verzi din energie
Înțeleg că PNRR nu va accepta investiții în noi capacități de producție de energie electrică pe gaz și toate fondurile vor fi îndreptate către eolian, solar și hidrogen obtinut prin electroliză. Până la urmă, bune și astea! Dar să nu uităm că mai există și alte posibilități de investiții, cum ar fi Fondul de Modernizare (oare ministerul a elaborat metodologia?) sau fondul dispus de Planul Național de Relansare Economică sau fondurile de coeziune …
Într-unul din articolele trecute îmi arătam nemulțumirea față de faptul ca nimeni nu se gândește la faptul că gunoiul și agrobiomasa, ambele în abundență în România, nu sunt înțelese ca resursă energetică, mai ales că există tehnologia și posibilitatea de producție de energie și hidrogen în România, fără a mai apela la importurile din China și a infuza banii contribuabililor în economia chinezească.
Mai mult, am calculat factorul de capacitate pentru capacitățile de producție românești pe anul trecut pe tipuri de combustibili, postând următorul tabel, pe care un comentator mi-a cerut să-l explicitez mai mult.
Factorul de capacitate este un fel de randament, mai exact, ce procent s-a produs din potențialul capacității într-o perioadă de timp, în cazul nostru anul 2020.
Pe prima linie sunt valorile producției de anul trecut, adică s-au produs puțin peste 56 TWh.
Pe a doua linie am extras din ceea ce declară ANRE capacități instalate în Romania: adică avem peste 20.000 MW instalați. Procentual ar arata așa:
Observăm ca energia hidro ar trebui să aibe cel mai mare aport, după care cărbunele, gazul, nuclearul, eolianul și solarul. Lucrurile nu pot sta după dimensiunile capaciățtilor instalate deoarece instalațiile pe cărbune poluează excesiv și se apelează la ele în caz de forță majora. Și gazul este poluant, dar nu așa de mult cum este cărbunele. Mai adăugăm că aproape toate instalațiile pe cărbune și gaz sunt vechi, deci au randamente mici și că au nevoie de căteva săptămâni pe an pentru mentenanță și retehnologizare. De nuclear nu are rost să discutăm deoarece acolo factorul de capacitate este 95%.
Pentru regenerabile lucrurile sunt clare: Romania nu se află pe într-o zonă cu vânt constant (27% factor de capacitate) iar așezarea pe paralela 45, defavorizează captarea energiei solare (11% factor de capacitate). Anul trecut a fost secetă doar două luni (de la jumătatea lui februarie până la jumătatea lui aprilie) și de aici vedem că sistemul energetic național s-a bazat pe producția de energie electrica din hidro (factor de capacitate 27%).
Analizănd producția, procentual, se confirmă ceea ce am afirmat mai sus.
Problemele vechimii capacităților pe gaz și cărbune și așezarea defavorabilă a țării dau factori de capacitate mult mai mici față de cei de pe plan mondial, care sunt trecuti pe linia a cincea a primului tabel.
Nu cred că mai are rost să discutăm despre cărbune deoarece acesta va fi scos din mixul electric al României în următorii ani, instalațiile retrăgându-se treptat.
În schimb trebuie să nu uităm că gazul natural, ce este considerat de UE combustibil de tranziție, (adică încă 15 – 20 de ani va fi folosit) și de asemenea capacitățile pe gaz și pe nuclear sunt singurele care pot asigura securitate energetică.
Trebuie să ne sară în ochi diferența de factor de capacitate la gaz: România a avut anul trecut 37% iar cel mondial este 90%. De aici rezultă diferența de tehnologie și starea precară în care se află instalațiile noastre. (Chiar și oficialii susțin necesitata investițiilor în gaz.)
Diferențe observam și la eolian și solar. Sunt mari. Instalațiile românesti pe fotovoltaic produc aproximativ la jumătate față de media mondială (20% coeficientul international și 11% cel de la noi). Fermele eoliene românești au produs trei pătrimi din media internaționala (27% față de 35%). (Aici nu pot să nu amintesc pierderile incomensurabile care se produc atunci când un teren este scos din circuitul agricol și pe care se pun panouri fotovoltaice.)
Acest lucru înseamnă că investițiile în solar au un cost aproape dublu față de media internaționala și cu aproximativ o treime mai mult cele eoliene.
Investiția proastă într-un MW o interpretăm în două feluri: e mai scump în Romania sau ne recuperăm investiția într-un timp mai mare. Diferențele mari sunt la regenerabile și nu la energia securitară.
O alta interpretare: este mai rentabil să investim în nuclear și gaz decat în eolian și solar.
Cea mai scumpă investitie este în hidro. Numai să ne gândim ce înseamnă să deviezi un râu / fluviu, să construiești un baraj, să amenajezi un lac de acumulare și ce înseamnă instalațiile de turbinare a apei și generare de energie electrică. Probabil că acesta este și motivul pentru care nu s-au mai făcut investiții mari în hidro în ultimii 30 de ani.
Reluând ideea că sistemul energetic național are nevoie de capacități de producție securitară trebuie ca ministerul energiei să se gândească și la investiții către acestea. Știm că se dorește continuarea investitiei în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, dar acestea nu vor avea o capacitate mai mare de 1400 MW, for fi finalizate în maxim 7 ani, ceea ce înseamnă puțin față de capacitățile pe cărbune de aproape 4800 MW, pe care îi vom elimina.
Pe lângă investițiile în infrastructura critică de producție mai trebuie făcute investiții în rețeaua de transport a energiei electrice pentru ca energia produsă să ajungă la consumator. Transelectrica are în plan să realizeze investiții în infrastructura de transport, dar acestea se vor face până în 2029, deci oricăte capacități pe eolian sau solar am face, nu ar fi posibilitatea de transport a energiei la consumatori.
În concluzie, oricâți bani s-ar aloca din PNRR energiei, acestia sunt destinați unor investiții scumpe deoarece aceste tehnologii au randamente scăzute si este necesar ca aceștia să se suplimenteze din alte surse deoarece investițiile ar fi făcute degeaba. (Observați că nu am spus nimic despre stocarea energiei, operațiune pe care Transelectrica o recomanda. Până în acest moment, costurile achiziției și operarii acestor de instalații sunt imense și tehnologia încă nu este matură.) Măcar terminarea inelului de 400 KW trebuie să se termine și să se înceapă construcția de linii peste Dunăre pentru o mai bună distribuție a puterii injectate în rețea de producătorii de eneregie electrică din eolian (majoritari în Dobrogea – aprox. 2500 MW) și solar (majoritari în Muntenia și Oltenia – aprox 1000 MW). Trebuie să spun că nu înțeleg de ce Transelectrica se focusează pe interconectarea cu alte țări pentru a facilita importul de energie electrică în loc să faciliteze transportul energiei din zonele bogate (Dobrogea – Muntenia – Oltenia) în zonele cu sărăcie energetică (Ardealul – Maramureșul – Crișana)!