Sari direct la conținut

Politic show: Traian Basescu: Numirea lui Mihai Tudose ca premier a fost in pachetul de intelegere al lui Dragnea cu Iohannis; Gafa la stadionul din Craiova: suporterii, pusi cu fata la zid; Gabriela Firea despre acordul privind transportul in comun dintre primariile Bucuresti si Ilfov: "Este un moment istoric".

HotNews.ro
politic, Foto: Colaj foto
politic, Foto: Colaj foto

Traian Basescu: Numirea lui Mihai Tudose ca premier a fost in pachetul de intelegere al lui Dragnea cu Iohannis. Fostul presedinte al Romaniei si liderul PMP, senatorul Traian Basescu, a afirmat, joi seara, intr-o emisiune de pe postul B1 TV, ca numirea lui Mihai Tudose ca premier s-a facut intr-un „pachet de intelegere” intre presedintele Klaus Iohannis si seful PSD, Liviu Dragnea, care i-ar fi garantat ca Guvernul va aloca 2% din PIB pentru inzestrarea Armatei. „Numirea lui Tudose a fost in pachetul de intelegere. Adica iti numesc ce premier vrei, chiar si cu plagiatul facut, dar imi dai 2% pentru Aparare, asta a fost intelegerea. Acum, nu stiu daca dl Iohannis a discutat cu cine trebuia, pentru ca, dupa parerea mea, in doua, trei luni dl Dragnea nu mai are autoritate asupra lui Tudose. Deci, va trebui sa reia discutia cu Tudose. Dar pentru presedintele Iohannis, pe buna dreptate, pentru onorabilitatea lui este vital ca Romania sa cheltuiasca doua procente din PIB anul acesta”, a spus Traian Basescu, scrieRomania Libera.

Gafa la stadionul din Craiova: suporterii, pusi cu fata la zid. Balbaielile autoritatilor legate de posibilele greseli de proiectare si de termenul de finalizare a stadionului din Craiova i-au determinat pe unii suporteri sa vada cu ochii lor cum arata, de fapt, lucrarile si cum se munceste pe santier atunci cand nu sunt vizite oficiale. Bogdan a reusit sa se strecoare miercuri, in jurul orei 18.00, in incinta stadionului, iar ceea ce a descoperit l-a lasat cu gura cascata. Daca stai pe unele scaune amplasate la cea mai importanta tribuna, cea oficiala, nu vezi una dintre cele doua porti de fotbal. Alta anomalie este zidul inexplicabil de inalt din spatele portilor de fotbal. Iata ce a povestit Bogdan. „N-am mai avut rabdare si m-am dus iar la stadion ca sa vad in ce stadiu sunt cu lucrarile, pentru ca declaratiile pe care le fac autoritatile sunt mereu derutante si nu mai cred in ele. Citisem in presa ca au fost greseli de proiectare, la acoperis si la niste cabine pentru televiziune, dar s-au remediat. Insa ceea ce am descoperit eu m-a socat. M-am asezat pe un scaun din dreapta tribunei oficiale si am constatat ca aproape un sfert de teren nu se mai vede, inclusiv poarta dinspre Peluza Nord, din cauza unui zid construit anapoda”, potrivitGazeta de Sud.

Gabriela Firea despre acordul privind transportul in comun dintre primariile Bucuresti si Ilfov: „Este un moment istoric”.Primariile din Bucuresti si Ilfov au semnat, joi, un acord de infiintare a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Public Bucuresti-Ilfov, acest moment fiind catalogat de catre Gabriela Firea drept unul istoric. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, impreuna cu cei 40 de primari ai localitatilor din judetul Ilfov au semnat acordul pentru infiintarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Public Bucuresti-Ilfov, formata din reprezentanti ai CGMB, ai Consiliului Judetean Ilfov si ai consiliilor locale, care va avea rolul de a asigura si monitoriza transportul in comun in Bucuresti si in judetul Ilfov, scrie News.ro. „Este un moment pe care eu l-as cataloga fara sa exagerez, unul istoric, pentru ca de 11 ani avem o legislatie care priveste transportul intercomunitar, avem, de asemenea, de 10 ani regulamente europene, dar abia astazi putem constitui o Asociatie de Dezvoltare Intercomunitara pentru transportul public in regiunea Bucuresti-Ilfov”, a sustinut primarul Capitalei, Gabriela Firea, conformEuractiv.ro.

Persiflarea recomandarilor Uniunii Europene – cazul Republicii Moldova. Liderii politici din Republica Moldova s-au inscris astazi in hora din ce in ce mai mare a celor care persifla si se amuza pe sub mustata de recomandarile Uniunii Europene, pe langa statele membre din asa numitul grup Visegrad. Parlamentul Moldovean a votat in lectura finala sistemul mixt de vot cu o larga majoritate, de 74 voturi din cele 101 locuri ale legislativului, intr-o formula mai mult decat pestrita: asa zisele partide „pro europene”, Partidul Democrat controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, grupul Popular European al lui Iurie Leanca si Partidul Socialistilor din Republica Moldova, controlat de actualul presedinte Igor Dodon. Schimbarea sistemului de vot are un singur fundament: increderea in coalitia condusa de Partidul Democrat este extrem de scazuta, iar sansele ca partidul controlat de Plahotniuc sa mentina controlul parlamentului dupa alegerile din 2018 sunt nule. Erau nule, de fapt, caci noul sistem favorizeaza partidele mari si cu resurse arhi suficiente, in speta democratii si socialistii, ce au reusit sa creeze o mare familie dupa victoria cu cantec a lui Igor Dodon in fata Maiei Sandu, noteazaContributors.

Cu „optiunea nucleara” impotriva reformei Justitiei din Polonia.Comisia Europeana cere guvernului polonez sa renunte la reforma Justitiei. Avertismentele anterioare adresate Varsoviei au fost ignorate. Bruxellesul analizeaza acum varianta retragerii dreptului de vot al Poloniei. A trecut vremea formularilor precaute: daca actuala reforma a Justitiei planificata de guvernul polonez va fi implementata, atunci „judecatorii vor lucra dupa placul conducerii politice”. Prin acest pachet de legi, care prevede trecerea sub controlul guvernului a numirii si supravegherii celor mai inalti magistrati, „independenta judecatorilor in Polonia este desfiintata”, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. De un an si jumatate, Comisia de la Bruxelles se preocupa de cursul considerat tot mai anti-democratic al guvernului formatiunii PiS de la Varsovia. Au fost mai intai avertismente, a urmat la inceputul lui 2016 asa-numitul demers al statului de drept, care a adus cu sine o verificare a reformei Justitiei poloneze de catre comisia juridica a Consiliului European, informeazaDeutsche Welle.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro