Sari direct la conținut

Popescu: Dependenţa de importuri din spaţiul extraeuropean a arătat cât de vulnerabili suntem

HotNews.ro
Virgil Popescu, ministrul economiei, Foto: StartupCafe.ro
Virgil Popescu, ministrul economiei, Foto: StartupCafe.ro

Cel mai bun lucru pe care l-am învăţat în această pandemie este că dependenţa de importuri din spaţiul extraeuropean, din China, Asia şi din alte ţări care nu sunt în Uniunea Europeană, a arătat cât de vulnerabili suntem, a susţinut, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la dezbaterea politică iniţiată de USR, cu tema „Măsurile economice post-Covid şi perspective de însănătoşire a economiei româneşti”.

„În această pandemie, poate că cel mai bun lucru pe care l-am învăţat – dacă există un lucru bun – este că dependenţa de importuri din spaţiul extraeuropean, din China, din Asia şi din alte ţări care nu sunt în Uniunea Europeană, a arătat cât de vulnerabili suntem. Şi aici nu vorbim numai de domeniul sanitar, ci vorbim de absolut toate domeniile. A arătat că energia a fost esenţială în această criză de pandemie. Această energie a fost vitală, pentru că a trebuit să aprovizioneze cu energie electrică absolut pe toată lumea. Energia şi comunicaţiile au stat la baza dezvoltării economice în această perioadă”, a afirmat Popescu, potrivit Agerpres.

În altă ordine de idei, el a făcut referire şi la Legea offshore şi a menţionat că aceasta nu poate fi modificată decât prin consens în Parlament, iar Guvernul nu va veni cu nicio propunere legislativă.

În ceea ce priveşte reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, şeful de la Economie a subliniat că trebuie finalizate şi că există o strategie în acest sens. „Reactoarele 3 şi 4. Da, am spus-o de nenumărate ori: cred că şapte ani de zile înţepeniţi într-un proiect care nu a mers mai departe trebuie să înceteze. De aceea am şi luat decizia de a mandata în AGA pe reprezentantul ministerului să voteze pentru finalizarea negocierilor cu compania chineză, consorţiu chinezesc. Acest lucru s-a întâmplat şi de aceea Consiliul de Administraţie trebuie să găsească o nouă strategie. Şi vă asigur că veţi vedea că avem această strategie şi, în perioada imediat următoare, veţi vedea că ne vom apuca efectiv până la urmă de pornirea reactoarele 3 şi 4. Nu de alta, dar suntem chiar într-o mare întârziere. Dacă mai stăteam mult înţepeniţi în negocierile cu compania chinezească riscam să avem probleme din punct de vedere al sistemului energetic naţional. Nu uitaţi că reactorul 1 trebuie intubat în 2026”, a arătat Virgil Popescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro