Popoviciu v Romania – De ce ratează România extrădările din Regatul Unit?

La data de 11.06.2021, Înalta Curte din Londra (denumită în continuare „instanța britanică de apel”) a admis apelul cetățeanului român Gabriel Popoviciu, aflat pe teritoriul Regatului Unit, formulat împotriva deciziei instanței britanice de fond, Westminster Magistrates’ Court, din 12.07.2019 de a permite extrădarea în România a persoanei antemenționate pentru executarea unei pedepse cu închisoarea dispuse printr-o hotărâre definitiva a Înaltei Curți de Casație si Justiție (denumită în continuare „ÎCCJ”) din 2.08.2017[i].

În spațiul public s-a acreditat ideea că refuzul extrădării este cauzat de faptul că instanța britanică de apel ar fi stabilit că, în cadrul procesului penal din Romania finalizat cu condamnarea sa, apelantului i s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „CEDO”).

Decizia are un temei mult mai limitat decât cel vehiculat de presă. Ea se bazează doar pe existența unui risc real că apelantul nu a avut parte de un proces echitabil și nu pe probabilitatea sau certitudinea unei asemenea împrejurări. Cu toate acestea, în cauze referitoare la drepturile garantate de CEDO, statului parte a Convenției îi revine obligația de a elimina dubiile referitoare la riscul constatat. România, prin furnizarea unui răspuns inadecvat la solicitarea de informații suplimentare primită din partea instanței britanice de apel, nu s-a achitat de această obligație.

Procedura extrădării din Regatul Unit este guvernată de Legea cu privire la extrădare din 2003, ale cărei prevederi relevante sunt următoarele:

11 Elemente care împiedică extrădarea

• În cazul în care instanța este sesizată în conformitate cu acest articol, aceasta decide dacă extrădarea persoanei într-un stat din categoria 1 este interzisă din următoarele motive:

[…]

(b) Considerații care excedează cadrul legal.

[…]

(3) În cazul în care instanța decide că unul sau mai multe dintre elementele prevăzute de alineatul (1) sunt prezente, aceasta dispune eliberarea persoanei.

(4) În cazul în care instanța decide că niciun element prevăzut de alineatul (1) nu este prezent și se susține că persoana în cauză se află în libertate fără temei legal după condamnarea pentru infracțiunea în legătură cu care se solicită extrădarea, instanța face aplicarea Art. 20.

13 Considerații care excedează cadrul legal

Extrădarea unei persoane într-un stat din categoria 1 este interzisă din motivul luării în calcul a unor considerații care excedează cadrul legal dacă și numai dacă se dovedește că:

• Mandatul emis în legătură cu persoana în cauză, deși pretins a fi fost emis pentru infracțiunea în legătură cu care se solicită extrădarea, a fost emis cu scopul de a o persecuta sau pedepsi pe motiv de rasă, religie, naționalitate, gen, orientare sexuală sau opinii politice, sau
• În cazul în care este extrădată, persoana în cauză poate fi prejudiciată în cadrul procesului sau pedepsită, deținută sau limitată din punctul de vedere al libertății personale pe motiv de rasă, religie, naționalitate, gen, orientare sexuală sau opinii politice.

20 Persoane condamnate

• Dacă instanța face aplicarea acestui articol potrivit art. 11, instanța decide dacă persoana în cauză a fost condamnată în lipsă.
• Dacă instanța decide că persoana în cauză nu a fost condamnată în lipsă, instanța face aplicarea art. 21.

[…]

21 Persoane aflate în libertate fără temei legal

• Dacă instanța face aplicarea acestui articol potrivit art. 21, instanța decide dacă extrădarea persoanei în cauză este compatibilă cu drepturile garantate de Convenție în sensul Legii cu privire la drepturile omului din 1998 (c. 42).
• Dacă instanța decide că prevederile alineatului 1 nu sunt îndeplinite, aceasta dispune eliberarea persoanei.

[…]

27 Atribuțiile instanței de apel sesizate în conformitate cu art. 26

• Înalta Curte, sesizată cu un apel în temeiul art. 26, poate:
• Admite apelul.
• Respinge apelul.
• Instanța de apel admite apelul doar dacă sunt satisfăcute condițiile prevăzute de alineatul (3) sau condițiile prevăzute de alineatul (4).
• Condițiile prevăzute de acest alineat sunt:
• Primă instanță ar fi trebuit să decidă o problemă în mod diferit.
• Dacă ar fi decis problema în modul în care ar fi trebuit să o decidă, prima instanță ar fi fost obligată să respingă extrădarea și să dispună eliberarea persoanei.
• Condițiile prevăzute de acest alineat sunt:
• Este invocat un element sau se solicită administrarea de probe neinvocat/neadministrate de către prima instanță.
• Elementul sau probele ar fi determinat prima instanță să decidă o problemă în mod diferit.
• Dacă ar fi decis problema în modul în care ar fi trebuit să o decidă, prima instanță ar fi fost obligată să respingă extrădarea și să dispună eliberarea persoanei.
• Dacă instanța admite apelul, aceasta:
• Dispune eliberarea persoanei.
• Anulează ordinul de extrădare.

În aplicarea art. 21, alin. 1 sunt relevante următoarele articole ale CEDO:

2 Dreptul la viață

Dreptul la viată al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.

3 Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

5 Dreptul la libertate și siguranță

Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

6 Dreptul la un proces echitabil

Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege […]

Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

În fața instanței britanice de fond, apelantul a invocat:

• faptul că ar fi fost ținta unui atac din partea statului român cauzat de opiniile sale politice, circumscris art. 13 din Legea cu privire la extrădare din 2003
• existența unui risc de încălcare a art. 2 CEDO în contextul unor decese recente în rândul deținuților
• existența unui risc de încălcare a art. 3 CEDO din cauza condițiilor de detenție
• existența unui risc de încălcare a art. 5 coroborat cu art. 6 CEDO motivat prin lipsa independenței judecătorului care a judecat procesul apelantului pe fond, precum și a unora dintre judecătorii ÎCCJ care au judecat apelul acestuia. În susținerea lipsei de imparțialitate a judecătorului de la fond, a arătat că SRI ar fi deținut informații despre fiul judecătorului și a invitat instanța să concluzioneze că s-ar fi putut iniția urmărirea penală împotriva fiului judecătorului dacă judecătorul nu ar fi acționat în direcția dorită de SRI. A mai susținut că unii membri ai completului de judecată de la ÎCCJ se aflau sub presiunea DNA și că, în motivarea hotărârii de respingere a unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive, unul dintre aceștia își exprimase convingerea în privința vinovăției apelantului.

Instanța de fond a respins argumentele (1) – (4) ca nefiind susținute de probele administrate. A indicat că probele au un caracter generic și a subliniat în mod special că nu s-au formulat cereri de recuzare a judecătorului de la fond și că în cadrul procedurilor judiciare din România au fost implicați și alți judecători și procurori împotriva cărora nu s-au adus niciun fel de critici.

În fața instanței britanice de apel, apelantul:

• a reiterat cele invocate în fața instanței britanice de fond, aducând ca probe suplimentare declarațiile scrise ale unui profesor drept constituțional din România și ale unui jurnalist de investigații. Aceștia au susținut existența în România a unor deficiențe sistemice în sistemul de justiție și că judecătorii români se află sub presiunea DNA și a SRI.
• a arătat că cererea de extrădare ar avea un caracter abuziv întrucât autoritățile române nu au retras cererea deși ar fi avut cunoștință de lipsa de imparțialitate a judecătorului român de la fond.

Aceste argumente au fost respinse. Este important de reținut că instanțele britanice vor analiza circumstanțele persoanelor a căror extrădare se solicită de la caz la caz. Nu există riscul unei judecăți de valoare generale care să afecteze percepția asupra întregului sistem de justiție din România. În plus, respingând (3), instanța britanică de apel a reținut explicit că oferirea de informații și de asigurări corect contextualizate cu privire la condițiile de detenție în conformitate cu jurisprudența în materie este suficientă pentru a elimina riscul de încălcare a art. 3 CEDO[ii]. O problemă întâlnită în cazul unor cereri de extrădare din trecut poate fi, astfel, dezamorsată prin simpla diligență a autorităților române.

Argumentul cheie a apelantului în fața instanței britanice de apel (și singurul care a avut succes) se referă la un motiv suplimentar de încălcare a art. 5 și a art. 6 CEDO. Acesta constă în acuzația ca judecătorul de la Curtea de Apel București a avut, atât înainte de începerea procesului, cât și în timpul acestuia, relații strânse cu Gheorghe Becali, denunțător și martor în cauză, precum și cu mai mulți parteneri de afaceri ai lui Becali. Aceste relații ar fi presupus, printre altele, luare de mită, trafic de influentă, asistență juridică acordată atât lui Becali cât și acestor parteneri de afaceri în mod ilegal, precum și organizare și participare fără autorizație la jocuri de noroc.

Apelantul a probat această acuzație prin declarațiile scrise și orale ale mai multor martori. Între ei, cel mai important este un avocat care l-a reprezentat și asistat pe unul dintre partenerii de afaceri ai lui Becali menționați mai sus. Apelantul nu a adus nicio altă probă în afara acestor martori.

Instanța britanică de apel a constatat că, în cazul în care cele susținute de apelant corespund realității, judecătorul de la fond ar fi trebuit, cel puțin, să aducă situația la cunoștința părților și să se recuze din proprie inițiativă[iii]. Aceasta decurge nu doar din aplicarea Art. 6, ci și din jurisprudența engleză referitoare la imparțialitatea judecătorilor ce predatează directa aplicabilitate a CEDO. Potrivit acesteia, aparența lipsei de imparțialitate este suficientă pentru a afecta abilitatea judecătorului de a decide o anumită cauză, nefiind nevoie să se demonstreze lipsa de imparțialitate în sine. De asemenea, a subliniat că, în asemenea circumstanțe, abilitatea ÎCCJ de a corecta eventualele erori în analiza probelor comise de către judecătorul de la fond ar fi fost redusă considerabil de faptul că ÎCCJ nu a avut cunoștință de relațiile dintre judecător și Becali la momentul judecării apelului lui Popoviciu[iv]. A concluzionat că, privite împreună, aceste aspecte generează un risc real că apelantul nu a avut parte de un proces echitabil.

Întrucât autoritățile romane au comunicat instanței britanice de apel că motivele care generează acest risc, în eventualitatea confirmării lor, nu sunt suficiente pentru ca vreo cale extraordinara de atac împotriva hotărârii de condamnare să poată avea succes în România, instanța britanică de apel a refuzat extrădarea.

Riscul real este un standard de probă specific cauzelor referitoare la drepturi garantate de CEDO și își are originea în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pe care instanțele britanice au implementat-o și pe plan intern. După constatarea existenței riscului real, statului parte a CEDO îi revine obligația de a elimina dubiile legate de acest risc[v]. Probele și informațiile furnizate de autoritățile române în acest scop au fost insuficiente deoarece nu au oferit detalii nici (1) cu privire la posibile investigații care să verifice veridicitatea acuzațiilor și nici (2) cu privire la consecințele situației în care acuzațiile ar fi adevărate[vi].

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro