Sari direct la conținut

Portrete din multime. Cristina Apostol, tattoo artist: Dupa 8 ani in televiziune am spus ''Gata! Eu de azi tatuez!''

Smile Media

Cand am inceput sa tatuez, am descoperit ce inseamna sa iti tremure genunchii. Toata viata mea am crezut ca “sa iti tremure genunchii” e doar o expresie, spune Cristina Apostol. Crede ca prejudecatile legate de tatuaje nu au legatura cu varsta: ’’o colega de la stiri mi-a spus ca am cam multe tatuaje, numai puscariasii se tatueaza atat si avea 25 de ani’’ si ne spune cum a ajuns de la jurnalism la tatuaje si ce inseamna sa fii tattoo artist in Romania.

Cand ti-ai dat seama ca vrei sa faci asta?

Destul de tarziu. Am facut Facultatea de Jurnalism, Master in Productia Audio-Video, am lucrat la Realitatea la Stiri 8 ani si apoi am inceput sa merg la tatuat. Am devenit foarte interesata de toata cultura, de stilurile de tatuaje. La un moment dat, baiatul la care mergeam eu la tatuat m-a lasat si pe mine sa colorez pe cineva. Am zis: Este atat de tare, vreau sa fac asta!

Prin urmare, am bagat 1000 de euro in aparate de tatuat si am inceput pe banane si pe piele sintetica. Pe porc nu am putut, la porc alergau caiinii in jurul meu si nu era amuzant. Apoi am trecut direct pe prieteni, care aveau mai multa incredere in mine decat aveam eu. Mergeam si la munca la stiri. Intr-o zi m-a enervat cineva, mi-am luat geanta si am zis “Gata! Eu de azi tatuez!”.

Toata lumea isi imagineaza ca incepi cu ceva mic. Nu este asa. Daca incepi cu ceva scris, pare usor. Dar la scris daca ti-a tremurat mana, l-ai distrus. Am inceput cu chestii mai maricele, astfel incat daca am scapari sa le pot corecta. Un tatuaj pe care acum il fac in 2 ore, atunci cred ca il faceam in doua sedinte a cate 5 ore, pentru ca ma miscam foarte incet si imi era si foarte frica.

Cum este sa stii ca desenezi ceva pe pielea unui om care ii va ramane toata viata?

Cu aceasta ocazie am descoperit ce inseamna sa iti tremure genunchii. Toata viata mea am crezut ca “sa iti tremure genunchii” e doar o expresie. Dupa 20 de tatuaje m-am calmat. E totusi o responsabilitate si cred ca nu poti fi un tattoo-artist bun decat daca ai tot timpul in vedere faptul ca faci ceva care nu se mai ia si e important sa iasa bine.

Cum e sa fii tattoo-artist, ca femeie, in Romania?

Din fericire, nu te discrimineaza nimeni. Nu mi se pare ca se face o diferenta, cel putin in randul celor care tatueaza. In randul clientilor, uneori da. Unii nu au incredere pentru ca ‘’vai, esti femeie’’ dar, pe de alta parte, altii cred ca femeile sunt mai atente la detalii si atunci au mai multa incredere.

Oamenii au niste semnificatii pentru tatuajele lor sau vin la tine si iti zic: “uite, imi place ce faci tu, deseneaza-mi ceva, dar sa fie frumos”?

La primele tatuaje fiecare incearca sa isi gaseasca cel mai semnificativ lucru pentru el. Pe masura ce numarul tatuajelor creste, isi gasesc pretext sa se tatueze. Dupa 10-15 tatuaje deja spun: “Vreau si eu o floare”, “Ce idei mai ai pentru zona asta?”… Pentru ca este un pic addictive.

Tu faci si cover-up-uri?

Da. Toate povestile legate de cover-up-uri incep cu “eram beat cu un prieten, aveam un aparat de tatuat..”, “m-am trezit a doua zi si aveam asta pe mine, nici nu stiu cum s-a intamplat”. Cel mai rau lucru pe care l-am vazut vreodata a fost la un baiat care era beat si a vrut sa isi faca pe brat universul cu un aparat de tatuat in casa. Drept urmare avea o pata neagra. Universul…

Pe formularele pe care le dam clientilor inainte de a ne apuca de tatuat ei semneaza pe propria raspundere ca nu au consumat bauturi alcoolice.

Cum sunt vazuti oamenii tatuati in Romania? In primul rand din perspectiva ta, pentru ca esti o persoana tatuata.

Stiu oameni cu meserii unde trebuie sa mearga la costum, dar care sunt tatuati.

Din ce in ce mai bine, din fericire. Nu mai exista atatea idei preconcepute. Nu poti sa lucrezi la banca, ca medic, avocat cu tatuaje la vedere dar, crede-ma, se tatueaza si ei. Stiu oameni cu meserii unde trebuie sa mearga la costum, dar care sunt tatuati.

Cred ca tine si de cum ai fost format tu ca om, daca ai fost educat sa respecti toate regulile si normele societatii si sa nu te departezi de la ele, nu doar de varsta. O colega de la stiri mi-a spus ca am cam multe tatuaje, numai puscariasii se tatueaza atata si avea 25 de ani.

Doar cand merg pe strada si in parc se mai uita oamenii urat la mine.

Cat de dureros este sa-ti faci un tatuaj?

Din 600 de oameni pe care i-am tatuat, doar 2 au avut o problema reala, au urlat. O femeie si un barbat. In rest absolut toata lumea a rezistat. Durerea tine de zona si atunci le explic care sunt zonele foarte dureroase si care sunt zonele unde va fi ok.

Cand ti-ai facut primul tatuaj?

Prin 2005, la 23 de ani. O broscuta

Cum au reactionat prietenii si familia cand dupa atatia ani de zile de lucrat la o televiziune ai ales alt domeniu?

Toata lumea s-a bucurat si m-a incurajat, chiar am avut noroc de suport 100%. Am inceput sa imi tatuez colegii de munca. Eram foarte atenti pe ce zone, pentru a nu se vedea la televizor. De la “Miami Ink” oamenii au tras concluzia ca tatuajele se fac repede, nu dor. Acum au inteles ca este o munca serioasa, e o responsabilitate.

Am inteles ca vrei sa pleci in Anglia, de ce?

Au o alta educatie si posibilitatile sunt infinite, la noi oamenii inca vor tatuaje copiate, adica vin cu un model pe care l-au vazut pe altcineva si zic “vreau tatuajul asta!”. “Pai, stai ca e pe altcineva!

Noi inca ne luptam cu problema asta: se uita pe Pinterest, pe Instagram, si vin “il vreau pe asta!”. “Da, dar e al cuiva!”, exista copyright… Mie imi place sa cred ca si in Romania se vor mai schimba putin lucrurile, nu vreau sa plec pentru totdeauna, dar pur si simplu vreau sa vad cum e sa faci lucrul acesta si in alta parte.

Ce faci in timpul liber?

Care timp liber? 🙂 Snowboarding, alte sporturi cu rotite, am sarit si cu parasuta, am doi caini periculosi, care, de fapt, sunt doi miei.

Ce sfat le-ai da oamenilor care ar vrea sa se tatueze pentru prima oara?

Nu ai voie sa tatuezi omul pe gat si pe maini, daca e la primul tatuaj.

Sa nu se tatueze pe degete. Te speli tot timpul pe maini, nu le poti ingrij, se fac urate. Foarte multi gasesc pe cineva pe principiul “hai sa ii iau prostului banii”, il tatueaza si nu ai ce sa le mai faci. Daca la un tatuaj pe orice zona ii faci un cover, daca ai un scris intins pe deget, n-ai ce sa ii mai faci si e vizibil pentru totdeauna.

In alte tari exista un cod de etica, la noi bineinteles ca nu se aplica, nu ai voie sa tatuezi omul pe gat si pe maini, daca e la primul tatuaj.

Dar exista reglementari referitoare la aceasta meserie?

In momentul acesta in Romania este haos. De exemplu, pe mine nu ma opreste nicio lege sa tatuez acasa, in Romania nu exista o scoala, fiecare se descurca. Am facut un curs sanitar, trebuie sa ne facem analizele la 6 luni – 1 an. Daca avem vreo boala, nu mai avem voie sa tatuam. In 2016 este foarte greu sa mai patesti ceva la tatuat, tot ce se foloseste este steril sau de unica folosinta. Practic, riscurile sunt 0,1%. Fiecare lucru pe care il folosim vine cu un certificat.

Ce mesaj ai pentru oamenii care vor sa invete sa tatueze?

In principal ar trebui sa gaseasca un tattoo artist care sa ii ajute, pentru ca singur este mult mai greu. Trebuie sa aiba un mentor.

Mie imi place, de exemplu, un francez, Xoïl, care a creat un stil propriu. In ultima vreme a luat-o un pic razna si a zis ca oamenii au ajuns sa se tatueze doar de forma si nu mai conteaza fondul si s-a hotarat sa faca portrete in 15 minute si animale in 7. Ceea ce este oarecum imposibil, la un portret stai mii de ore. Cand vine clientul ii pune ceasul pe masa, da drumul la aparat si lucreaza cat apuca, apoi spune “asta e tatuajul tau”. Arata destul de rau. Insa el merge pe ideea ca ai fix ce ti-ai dorit, ii dai tu o semnificatie.

Cum alegi persoana la care mergi sa te tatuezi?

Tatuatul in sine este o experienta

Mie imi place sa ma tatuez la cat mai multi. Cumva imi place sa fac colectie de tatuaje, dar sa fie pe acelasi stil, sa nu fie chiar haos pe mine. Pentru ca si tatuatul in sine e o experienta. Si trebuie sa ai cat de cat o conexiune cu omul acela, ca sa nu fie o experienta neplacuta pentru amandoi. Ma uit bine la ce tatueaza, sa vad si cum sunt ei ca oameni si aia e.

Ce parere ai despre experimentul acela foarte haios in care o persoana baga mana printr-o gaura, nu va sti ce i se tatueaza, nu va sti cine a tatuat-o si cand scoate mana de acolo se trezeste cu un tatuaj?

Ei au, totusi, lista artistilor care vor tatua Si sunt foarte multi oameni care au incredere totala in artistul la care se duc. Sunt oameni care deja vin la mine si zic “Fa-mi si mie un cal”. Nici nu simt nevoia sa se uite la mine la ce tatuez, se uita la sfarsit si sunt super multumiti pentru ca: 1. Au incredere si 2. Le place tot ce tatuez. Si atunci nu are cum sa mearga ceva prost. Si ma gandesc ca e fix acelasi lucru. Ei se uita ce tatueaza acei oamenii si nu poate iesi ceva rau.

Un mesaj pentru femei de 8 martie

Daca vor sa se tatueze sa se gandeasca foarte bine ce isi pun pe ele, pentru ca nu se mai ia.

Citeste si celelalte episoade:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro