Sari direct la conținut

Presa ucraineana despre cazul Insula Serpilor: Romania are avantajul lobby-ului la Bruxelles

HotNews.ro

Micuta insula din Marea Neagra cu o suprafata de doar 17 hectare si situata nu departe de Delta Dunarii constituie un serios obstacol in relatiile ucraineano-romane, scrie saptamanalul ucrainean Cias pik (Ora de varf). Este Insula Serpilor, iar problema rezida in incertitudinea privind granitele maritime cu Romania, noteaza sursa citata.

Potrivit acesteia, pozitia americanilor contravine intereselor Ucrainei in Marea Neagra. Sub pretextul unei „apropieri” intre Kiev si Bucuresti, SUA obliga, de fapt, Kievul la concesii.

Dupa ce face un scurt istoric al acestui petec de uscat, publicatia aminteste ca, odata cu semnarea de catre fostul presedinte roman, Emil Constantinescu, a tratatului politic de baza cu Ucraina, autoritatile de la Bucuresti au recunoscut apartenenta la Ucraina a respectivului teritoriu.

Urmatorul pas al dialogului dintre cele doua capitale, continua autorul articolului, ar fi trebuit sa fie semnarea acordului de delimitare a platoului continental si a zonelor economice exclusive din marea Neagra.

„Diplomatii ambelor tari au declarat ca rezolvarea disputei este imposibila fara a se tine cont de interesele celor doua state. Ca atare, chestiunea a trecut in planul determinarii statututul Insulei”, explica Nicolai Mihailuta, candidat in stiinte istorice, sef de catedra la Universitatea din Odessa.

Pe acest fundal, s-a apelat la Curtea de justitie de la Haga. Intre timp, la 13 iulie 2005, companiile Neftegaz Ukraina, Cernomorneftegaz si grupul austriac GWV Exploration and Production GmbH au incheiat un acord care pune bazele exploatarii in comun a platoului dupa reglementarea problemei liniei de demarcatie.

Un acord similar a fost incheiat si de Bucuresti, dar cu francezii de la Total. In prezent, incheia semnatarul materialului, Ucraina are un adversar periculos, pentru care jocul diplomatic in problema teritoriala este parte a unei strategii regionale considerabil mai bine construita decat cea ucraineana.

Cum deseori spun diplomatii ucraineni, „diplomatia romana reprezinta o combinatie intre rafinamentul frantuzesc si incapatanarea italiana”. Diplomatia romana formeaza o echipa de oameni tineri si energetici. Si dupa toate probabilitatile, in disputa teritoriala va invinge cel care va crea un lobby mult mai puternic la Bruxelles.

In calitate de membru UE si NATO, Bucuresti are unele avantaje, daca ne gandim doar la eforturile europenilor de a gasi surse alternative de aprovizionare cu petrol si gaze naturale. In aceste conditii, Ucraina poate juca o singura carte: inca din timpul procedurilor de aderare la NATO, Romania s-a angajat sa rezolve chestiunile divergente cu vecinii, inclusiv cele de frontiera. Iar promisiunile trebuie onorate, aminteste publicatia ucraineana.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro