Sari direct la conținut

Preşedintele Universității lui Soros: Vom rămâne şi la Budapesta, nu vom trage jaluzelele

HotNews.ro
Preşedintele Universității lui Soros: Vom rămâne şi la Budapesta, nu vom trage jaluzelele

„Fără libertate nu există democraţie. Universitatea Central Europeană (CEU) a susţinut întotdeauna valorile sociale democratice. În ultima perioadă am avut multe probleme din cauza aceasta, la Budapesta”, a declarat preşedintele, rectorul CEU, Michael Ignatieff, la o conferinţă de presă susţinută cu prilejul deschiderii campusului universităţii din Viena, scrie Nepszava, citat de Rador.

Rectorul a subliniat: Cu toate că au fost constrânşi să îşi transfere mai multe specializări acreditate în SUA în Capitala austriacă, se simt acasă şi în Viena. „Dar, vom rămâne şi la Budapesta, şi nu vom trage jaluzelele. Capitularea în faţa guvernului Orbán nu este o opţiune”, a adăugat Ignatieff.

Conducerea CEU a decis extinderea universităţii la Viena după ce Guvernul ungar a modificat prevederile Legii învăţământului superior privind universităţile străine în aşa fel încât să fie imposibil ca Universitatea Central Europeană, fondată de miliardarul George Soros, să se conformeze.

În pofida acestui fapt, universitatea a făcut tot posibilul pentru a respecta prevederile legii. Astfel, au înfiinţat unele cursuri de specializare şi la New York, în statul în care CEU a fost autorizată, în colaborare cu universitatea Bard College, şi au pus pe masă şi un acord interstatal între New York şi Ungaria pe care guvernul ungar refuză să îl semneze şi azi.

CEU nu a riscat să fie acuzat de guvernul de la Budapesta că funcţionează ilegal în Ungaria, astfel că a deschis un campus la Viena, care i-a costat aproximativ 200 de milioane de euro, potrivit declaraţiei rectorului universităţii. În acest an au fost admişi la CEU 600 de studenţi din care 300 s-au înscris la cursurile de specializare din Viena.

Anul viitor toţi studenţii CEU îşi vor începe studiile în Capitala Austriei, a precizat prorectorul universităţii, Éva Fodor. Răspunzând la o întrebare, Éva Fodor a menţionat că la Budapesta vor rămâne doar doctoranzii, dar aceasta nu înseamnă că clădirea situată pe starda Nádor se va goli, deoarece la Budapesta va fi continuată activitatea de cercetare, culturală şi ştiinţifică.

În acest an universitar, care a început acum, şi studenţii vor face naveta, împreună cu profesorii lor, între Viena şi Budapesta. Unul dintre studenţii croaţi ai universităţii, Roko Kostant, nu pare să se simtă deranjat din cauza navetei. Aşa cum a spus, a fost de mai multe ori la Budapesta şi este încântat de oraş, însă, consideră că este regretabilă expulzarea CEU din Budapesta. În schimb, deschiderea campusului CEU la Viena a însemnat un punct de cotitură în viaţa studentei din Kazahstan, Kamila Auyzeova.

„Prin mutarea CEU la Viena, Budapesta a pierdut din punct de vedere ştiinţific şi intelectual, dar şi sub aspect economic”, a subliniat prorectorul universităţii, Liviu Matei. „Tot ce s-a întâmplat cu universitatea este doar o parte a unui model care nu a început cu CEU şi nici nu se va încheia cu CEU. Întregul proces simbolizează consolidarea sistemului politic monopartit. Din această cauză toţi europeni ar trebui să fie îngrijoraţi”, a conchis Michael Ignatieff.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro