Sari direct la conținut

Primăria Capitalei renunță la modificarea regulamentului de taxi

HotNews.ro

Primăria Capitalei renunță la modificarea regulamentului de taxi, instituția motivând că la nivelul Ministerului Transporturilor s-a constituit un grup de lucru care vizează modificarea Legii taximetriei. Proiectul de modificare a regulamentului de taximetrie trebuia dezbătut la ședința Consiliului General de miercuri. Acesta a stârnit numeroase controverse deoarece scotea practic de pe piață aplicațiile online care agregau comenzile taxi, gen Clever și Star Taxi și dădeau mai multă putere dispeceratelor.

Reamintim că propunerile de modificare a regulamentului sunt contestate atât de deținătorii acestor aplicații, cât și de taximetriștii independenți.

”La nivelul Ministerului Transporturilor s-a constituit un grup de lucru format din specialiști ai ministerului, precum și experți din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și din cadrul Municipalității, care lucrează deja la modificarea Legii nr. 38/2003-Legea taximetriei. Ca urmare, Primarul General al Municipiului București a decis amânarea dezbaterilor pe acest proiect, până la modificarea legislației de specialitate, astfel încât forma finală a acestuia să fie în deplină concordanță cu actul normativ aflat deocamdată în lucru. Imediat ce actul legislativ va fi aprobat, Municipalitatea va elabora o nouă propunere de hotărâre. Proiectul va fi supus atât dezbaterii publice cât și votului consilierilor generali, astfel încât bucureștenii să beneficieze de servicii publice moderne, sigure și la standarde europene”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Capitalei.

„Militez pentru o lege și un regulament conform normelor europene în ceea ce privește serviciile de taximetrie din Capitală, care să îl favorizeze exclusiv pe cetățean și nicidecum grupurile de interese aflate de o parte sau de alta a baricadei„, a declarat primarul Gabriela Firea.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a modificat la finalul anului trecut regulamentul de taximetrie din București astfel încât pe teritoriul municipiului București serviciile de dispecerat să devină obligatorii pentru toate taxiurile, ceea ce scoate de pe piață aplicațiile online gen Star Taxi și Clever Taxi. Hotărârea a fost însă atacată în instanță. În proiectul care urma să fie discutat miercuri de CGMB, primăria dădea și mai multă putere dispeceratelor de taxi și reaproba această prevedere.

Modificările la regulamentul de taximetrie vin într-un moment greu pentru dispecerate. Astfel, după apariția aplicațiilor online, marile dispecerate de taxi au avut de suferit din cauza faptului că șoferii de taxi au preferat să folosească aplicațiile online. Acestea au prețul mai mic și oferă șoferilor un număr mai mare de comenzi, precum și opțiuni mult mai bune pentru clienți. În ceea ce privește prețul, pentru folosirea unei aplicații, un șofer de taxi plătește circa 100 lei/lună, iar la dispecerat de 3-4 ori mai mult.

Propunerile de modificare a regulamentului sunt contestate atât de deținătorii acestor aplicații, cât și de taximetriștii independenți. Noul regulament nu reglementează UBER, care în mod teoretic ar trebui să își ia autorizații de taxi și să se dispecerizeze, deși acest serviciu este diferit.

O petiție online care cere Primăriei să nu scoată aplicațiile de taxi de pe piață a apărut pe internet si a strâns în câteva zile circa 27.000 de semnături. Petiția poate fi citită aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro