Prinde taxa, scoate-i ochii!

Joi seara am fost la o consultare a premierului cu mai multe ONG-uri de mediu pe tema taxei auto. Am sa spun mai intai ce nu mi-a placut. Nu doar la intalnirea cu premierul, ci si in ultimele saptamani care au facut din aceasta taxa un subiect de prima pagina.

Toata razmerita starnita impotriva taxei are un iz de Caragiale facand gargara cu apa de Dambovita.

Pe de o parte, nu ma pot abtine sa nu zambesc cand vad cum se lauda Realitatea TV ca a strans 100,000 de semnaturi ca sa ceara eliminarea unui nou bir, de parca ar fi mobilizat cetatenii pentru nu stiu ce cauza sociala. Ma mir ca n-au strans 1 milion de semnaturi, o suta de mii e chiar putin la cat civism au romanii cand vine vorba sa-si semneze singuri o scutire de taxe. Comparatia cu taxa pe ceai a englezilor e o dulce copilarie. A se scuti.

Pe de alta parte, ofuscarea pedistilor impotriva taxei e si cinica si ipocrita. Taxa a vazut lumina zilei sub ministeriatul Sulfinei Barbu, un ministru candva destoinic, dar care intelege astazi ca a fi in Opozitie inseamna obligatoriu a fi “contra”, indiferent contra ce. Nu ma mira atitudinea PD-ului, ma mira atitudinea unor oameni din PD pe care ii apreciez, dar pe care ii inteleg tot mai greu.

In fine, cireasa de pe tortul razmeritei globale e insusi Ion Iliescu, promotorul in Romania a campaniei impotriva incalzirii globale initiate de Al Gore. Presedintele de onoare al PSD e nelipsit de la prezentarile filmului sau ale cartii “Un adevar incomod”, dar se abtine sa le explice si colegilor de partid efectele pe care noxele automobilelor le au in acumularea gazelor cu efect de sera, lucru care i-ar putea face sa fie mai retinuti atunci cand critica noua taxa auto.

Dar sa revin la intalnirea cu premierul. Nu mi-a placut ca ceva ce se putea discuta in 45 de minute a durat peste doua ore, si m-am gandit din nou la obiceiul principelui Carol, care in primii ani le facea cadou colaboratorilor apropiati ceasuri de buzunar. Pe vremea cand mergeam la sedintele de redactie de la Catavencu, am facut alergie la sedintele fara agenda si la vorbarie de dragul vorbariei. Doar ca la Catavencu cultura organizationala avea sarmul ei si isi propunea sa stimuleze creativitatea, pe cand la Guvern iti vine mereu sa te intrebi daca nu exista subiecte mai importante decat Maybach-ul lui Nae Ionescu…

Nu mi-a placut nici discursul furios al ministrului Vosganian, care-si exersa diatribele pentru audierea de a doua zi din Parlament si care protesta impotriva obiceiului “romanesc” de a ne proteja saracii lasandu-i sa cumpere bunuri “second hand”. N-am inteles filipica impotriva “saracilor” (taxa auto n-are nici o legatura cu protectia sociala, pentru ca cine isi ia masina veche din Germania nu e tocmai sarac) si marturisesc ca nu ma simt confortabil cand vad un ministru nervos. Nu-mi place sa ma stiu, ca cetatean, pe mana unui om care nu-si poate stapani temperamentul.

Mi-au placut in schimb ministrul Korodi, de un calm desavarsit, extrem de tehnic in abordare. Mi-a dat, ca de obicei, senzatia unui ministru stapan pe domeniul sau. Si mi-a placut si premierul, pana la un punct, pentru ca a fost franc si a recunoscut ca, la origine, avem de-a face cu o taxa protectionista. E agreabil sa auzi un politician liberal din Romania vorbind despre securitatea locurilor de munca.

Am convenit totusi, cu totii, ca, indiferent cum s-a ajuns la o taxa pe poluare, e bine ca s-a ajuns aici, pentru ca principiul “poluatorul plateste” trebuie respectat si in cazul poluatorilor individuali.

Eu venisem la intalnire cu propunerea de a cere taxa anual pentru a menaja disconfortul psihologic al romanilor care nu inteleg ca o masina noua, desi polueaza mai putin la kilometru, parcurge mai multi kilometri decat una veche si, in cele din urma polueaza mai mult. Am inteles ca, in cazul in care taxa ar fi perceputa anual, politicile UE ar obliga Guvernul sa ceara taxa fiecarui proprietar de autovehicul, ceea ce i-ar lasa fara masini pe cei mai multi dintre proprietarii de Dacii preistorice, cu venituri foarte mici. Asta ar duce cu adevarat la o razmerita, pe langa care focul de paie starnit de Realitatea TV ar parea un moft.

Liviu Mihaiu a prezentat modelele francez si cel austriac, in care taxa este direct legata de nivelul de poluare al masinii, ba se transforma chiar intr-un bonus pentru masinile foarte putin poluante. Pentru ca in Romania marea problema nu e dioxidul de carbon, ci oxizii de azot, am propus ca taxa sa urmareasca o porportionalitate atat cu emisiile de CO2, cat si cu cele de oxizi de azot.

In a doua jumatate a discutiei, toata lumea parea deja sa contribuie la o versiune imbunatatita a taxei. Ministrii Korodi si Vosganian au primit sarcina sa propuna un nou model de calcul pana saptamana viitoare. Costel Popa, noul director de la Salvati Delta, a propus sa se organizeze o audiere publica la Parlament pentru ca mai multi reprezentanti ai partilor implicate (inclusiv industria autohtona de automobile) sa se poata face ascultati. Premierului i-a placut ideea si a cerut sa fie pusa in practica.

Eu am mai cerut o reforma reala a activitatii Fondului pentru Mediu, care este considerat de majoritatea ONG-urilor de mediu inoperabil, pentru ca, dincolo de felul cum este stransa taxa auto, e important si cum este ea cheltuita. Intre altele, premierul a fost de acord ca evaluarea proiectelor depuse la Fond sa fie facuta de experti independenti, nu cum se face la ora actuala, de catre functionari din cadrul Fondului.

Deja spre finalul intalnirii se simtea un aer de normalitate: Guvernul si ONG-urile de mediu coalizasera, in sfarsit, in jurul unei cauze comune.

Mi-ar placea sa nu fie singura ocazie cand obisnuita galceava dintre guvernanti si societatea civila lasa loc si unui alt fel de a pune problema.”La ordinea zilei” sunt si alte “cestiuni arzatoare” unde e loc de dialog si de sustinere reciproca: Rosia Montana, interzicerea vanatorii in Delta, pistele pentru biciclisti, colectarea selectiva a deseurilor.

Timp sa fie, ca ceasuri de buzunar se mai gasesc si astazi…

Comenteaza pe blogul lui Dragos Bucurenci.