Problema domnului Olteanu

Dupa ce democratia parlamentara romaneasca s-a scremut indelung, dl Nastase, simbolul raului in politica noastra, a fost trimis din jiltul intii-statatorului in bancile anonime ale parlamentarilor de rind, iar dl Olteanu a fost ridicat in demnitate.

Pentru noi toti era semnul unui nou inceput. Faraonul pleca si venea tinarul liberal. Ieri obscurantism, azi lumina, ieri dictatura, azi liberalism! Acum, rememorarea acelor sperante deprima. Nu ne-a dat prin cap ca duhul vechiului presedinte ar putea intra in cel nou.

Preluind functia, dl Olteanu a facut o declaratie pe care o tin bine minte pentru ca mi-a placut mult. A spus ca principalul obiectiv al mandatului sau va fi acela de a creste increderea romanilor in Parlament. Se stie, putine institutii ale statului sint mai rau vazute de popor decit Parlamentul. Mi-am spus: iata, dl Olteanu ia taurul de coarne si se angajeaza sa faca exact ceea ce un presedinte de Camera trebuie sa faca. Peste trei luni, se implinesc doi ani de la acel moment. Iar ceea ce a facut dl Olteanu in acest timp este la mare distanta de ceea ce a anuntat ca vrea sa faca. Eu nu cred ca dl Olteanu e mincinos – desi nu m-ar mira sa fie -, in sensul ca face invers decit ceea ce promite. Eu cred insa ca dl Olteanu nici nu-si bate capul sa faca ceea ce a promis. Si nici nu cred ca stie cum sa faca – acesta ar fi un bun motiv pentru a nu face. Am vorbit odata despre organul gindirii domniei sale, asemuindu-l cu cel al unei bibilici. Tot atunci, am spus ca ego-ul finului premierului apartine genului wagnerian. Avertizam ca amestecul dintre aceasta lipsa si acest exces e extrem de periculos. Incontinenta epistolara care l-a lovit pe seful deputatilor de un timp incoace este un episod elocvent.

In mintea junelui liberal, nu poti spune nimic despre parlamentari. Dupa logica „dai in mine, dai in fabrici si uzine, dai in Uniunea Sovietica“, ti se raspunde imediat ca esti antidemocrat. Adica, zici ceva de parlamentari, inseamna ca zici ceva de Parlament, inseamna ca zici ceva despre institutia fundamentala a democratiei, inseamna ca zici ceva despre democratie – carlistule! Numai ca acest rationament este valabil doar in mintea dlui Olteanu si a citorva sustinatori, precum dnii Andon si Bolcas. Exact acest rationament face Parlamentul detestabil. Toata lumea intelege ca revolta impotriva parlamentarilor nesimtiti nu are legatura cu institutia Parlamentului. Recent, in scandalul parlamentarilor care incaseaza sume pentru chirie, dar nu platesc chirie, dl Olteanu a pierdut o mare sansa de a avea o pozitie care sa arate de ce Parlamentul trebuie respectat. Aici nu e vorba despre Parlament care, ca institutie a democratiei, este cit se poate de respectabil. E vorba despre parlamentari. Iar parlamentarii, daca vor respectul electorilor, trebuie sa fie ei mai intii cuprinsi de respect fata de popor. In materia respectului, datoria revine mai intii alesilor.

Sint dintre cei care refuza sa judece oamenii genealogic. Cineva nu se poate impauna cu meritele bunicilor, dupa cum nici nu poate fi judecat pentru pacatele lor. Dar dl Olteanu e genul care pune mina pe telefon si cearta pe moderatorul unei emisiuni daca acolo s-a spus ceva despre el, e genul care face presiuni pentru scoaterea unei rubrici dintr-o emisiune pentru ca nu-i place cel care o realizeaza. E genul Gizelei Vass. Nu poti sa nu constati asta. Cunosc penelisti care spun ca dl Olteanu e mai nociv pentru partid chiar decit dl Basescu – cel care, acum, pentru PNL, este inamicul numarul 1. Dar, in fond, asta e problema lor. Problema Romaniei este ca virsta dlui Olteanu asigura perspectiva ingrijoratoare de a avea inca multa vreme parte de domnia sa…

Cotidianul