Sari direct la conținut

Protest spontan la Spitalul Fundeni din cauza reducerii sporurilor. Protest și la Spitalul Judeţean Tulcea

HotNews.ro

Câteva zeci de angajaţi ai Institutului pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din cadrul Spitalului Fundeni din Capitală au întrerupt joi lucrul şi au ieşit în curtea unităţii medicale, într-un protest spontan, anunță News.ro. Angajații din sistemul sanitar urmează să primească, pe 15 aprilie, primele salarii după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Medici și asistenți medicali consultați de HotNews.ro susțin că veniturile lor nete urmează să scadă.

Medicii şi cadrele medicale de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare au ieşit joi în curtea unităţii medicale, protestând faţă de regulamentul de sporuri. Ei au coli A4 pe care scrie „protest spontan” şi nu scandează.

Marţi, câteva zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală şi medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi au protestat în curtea spitalelor.

  • Protest spontan și la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea

Peste 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea au protestat, de asemenea, joi dimineaţa, în curtea unităţii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de prevederile legislative în urma cărora le-au fost reduse sporurile.

Protestatarii s-au adunat în curtea SJU începând cu ora 8,00, au fluierat şi au prezentat afişe cu mesaje precum ‘Sănătatea valorează mai mult de 30%’.

‘Nu s-a umblat la salariu, dar sporul face parte din salariu. Nu este posibil să mergi acasă cu 1.400 de lei, în condiţiile în care ai trei copii, ai chirie, rate şi utilităţi de plătit’, a declarat presei preşedintele Sindicatului lucrătorilor TESA din cadrul SJU, Ştefan Popescu.

Unii angajaţi sunt nemulţumiţi din cauză că salariul a scăzut cu 700 de lei, ca urmare a sporurilor reduse, şi au susţinut că discrepanţa dintre lefurile angajaţilor este foarte mare. ‘La asistenţa medicală contribuie toată lumea, de la cel de la vârful măturii până la cel din vârful acului’, a precizat Popescu.

Reprezentanţii protestatarilor s-au întâlnit cu cei ai conducerii SJU, cărora le-au prezentat nemulţumirile. O nouă întâlnire între reprezentanţii protestatarilor şi autorităţi va avea loc în jurul orei 13:30, la Consiliul Judeţean.

Protestul spontan de la SJU s-a încheiat în jurul orei 10,00, potrivit participanţilor.

Noul regulament-cadru al sporurilor din sistemul sanitar, adoptat în urmă cu două săptămâni de Guvern, stârnește mari nemulțumiri printre angajații din sănătate consultați de HotNews.ro. Cei mai afectați par să fie asistenții și infirmierii, care, potrivit estimărilor lor, ar urma să aibă scăderi salariale între 1.000 și 1.400 de lei în urma aplicării noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. În ceea ce îi privește pe medici, „oamenii sunt nemulțumiți, vor fi categorii care probabil vor pierde la venituri”, iar „la unele spitale, va fi o creștere salarială de doar 50 de lei pentru următorii 4 ani”, a declarat pentru HotNews.ro Iulian Pope, prim-vicepreședintele Sanitas. Liderul sindical acuză că aplicarea noii legi și a noilor sporuri creează „un întreg haos” în sistem.

Salariile medicilor și asistenților vor crește în luna martie cu procente cuprinse între 70% și 172%, față de nivelul din luna ianuarie, potrivit legii cadru 153/2017 privind salarizarea personalului medical din fondurile publice, anunțase, pe 8 februarie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o conferință de presă, la scurt timp după instalarea în funcție.

Ministrul Sănătății a dat asigurări, la acea vreme, că există bani cuprinși în buget pentru aceste majorări subtsanțiale, adaugând că „Principala mea temere este să avem un act medical de calitate, corespunzător acestor salarii. Aducem salariile aproape la nivelul Uniunii Europene, deci cred că trebuie să oferim și servicii la nivel de Uniunea Europeană. În acest moment nu mai există scuză.”

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro