Sari direct la conținut

Punerea în siguranță a Hanului Solacolu costă circa 8,2 milioane lei / Lucrările ar trebui să dureze 16 luni

HotNews.ro
Hanul Solacolu 3, Foto: Hotnews
Hanul Solacolu 3, Foto: Hotnews

Punerea în siguranţă și conservarea Hanului Solacolu, de pe Calea Moșilor 134, este estimată la 8,2 milioane lei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul General. Lucrarile ar trebui să dureze 16 luni, potrivit documentului. Punerea în siguranță nu înseamnă restaurarea monumentului, ci doar sprijinirea zidurilor și lucrări de conservare astfel încât să nu se prăbușească.

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru punerea în siguranță a hanului reprezintă încă un pas birocratic pentru conservarea construcției.

​A trecut mai mult de un an de când Primăria Capitalei a expropriat Hanul Solacolu, frumoasa clădire monument istoric de pe Calea Moșilor nr.134-134A, dar municipalitatea nu a reușit nici până acum să pună în siguranță imobilul, care riscă să cadă peste trecători și peste tramvaiul 21, fiind în stare de colaps. Nu vorbim despre consolidare, ci doar despre sprijinirea zidurilor. Motivul? Procedura birocratică care trebuie parcursă, a explicat Răzvan Munteanu, directorul executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Siesmic (AMCCRS), instituția din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă de clădire, într-un articol publicat recent de HotNews.ro.

Pentru a putea sprijini zidurile hanului – ați zice că nu e mare lucru să pui niște proptele de lemn, nu-i așa? Este nevoie de expertiză, DALI ( documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii), aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultați din DALI în Consiliul General, obținerea avizului de la Ministerul Culturii, dar și alte avize necesare pentru emiterea autorizației de construire, contractarea unei firme care să execute lucrările.

Despre Hanul Solacolu

Hanul Solacolu este monument istoric și se află pe Calea Moșilor nr. 134-134A. Cu fiecare zi care trece, starea clădirii se agravează și pe lângă faptul că se pierde un imobil valoros, zidurile rămase riscă să cadă oricând peste trecători și să se producă o tragedie.

Hanul Solacolu a fost restituit în natură în 2003 către Solacolu Emilia, Solacolu Teodora – Emilia, Solacolu Bucur – Cristian şi Solacolu Ion Şerban în baza Dispoziţiilor Primarului General nr. 981/2003 şi nr. 1192/2003. De atunci a fost lăsat în paragină.

Hanul Solacolu a fost construit în 1859, la comanda fraților Solacoglu din Istanbul. Construcția a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și-a păstrat caracterul de locuință până spre sfârșitul anilor ’80, când a fost în pericol de demolare.

Pe lângă valoarea arhitecturală, hanul prezintă și o valoare memorială internațională, deoarece acolo a locuit Liuben Karavelov, lider al emigrației revoluționare bulgare, în ajunul Războiului de Independenţă, fapt amintit de o placă comemorativă, amplasată pe faţada clădirii de ambasada Bulgariei.

După anii ’90, clădirea a fost în grija Primăriei Capitalei fiind locuită de mai multe familii repartizate de fostul ICRAL sau care ocupau ilegal spaţiul. În 1997, aflat încă în proprietatea Primăriei Generale, hanul a fost introdus în Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric. (Citește aici mai mult)

În anul 2010, acoperișul clădirii s-a prăbușit. Proprietarii au fost amendați în mai multe rânduri din cauza situației în care se află imobilul.

După nenumăratele articole de presă și sesizări ale societății civile, exproprierea hanului a fost aprobată în 2019, însă pentru că nu s-a făcut în 90 de zile, nu mai putea fi făcută.

Consiliul General a aprobat în noiembrie 2021 actualizarea costurilor pentru exproprierea hanului Solacolu. Costul aferent exproprierii a scăzut de la 5,6 milioane lei la 4,5 milioane lei. În ianuarie 2022, clădirea a fost în final expropriată.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro