Puricele pixelat

Acum 25 de ani, cand televizorul era stricat ziceam ca se vede cu purici. Acum, cind imaginea pe ecrane se vede prost, zicem ca e pixelata. A mai aparut insa un fenomen: tot mai multi tineri schimba canalul TV cind apare Dan Puric. In ultimele zile, pe Facebook a crescut numarul postarilor care-l iau peste picior pe Dan Puric, direct proportional cu frecventa aparitiilor mesianice ale lui Puric la TV. E doar o intimplare, un fenomen minuscul? Cred ca nu. Cred ca spune multe despre cultivarea acerba a imposturii la TV. Si mai spune multe despre prapastia tot mai mare cascata intre unele televiziuni si oameni.

E adevarat ca Dan Puric face (probabil) audienta. Cu discursul sau pompos – nationalist, el umple un spatiu lasat liber de alti actori traditionali (biserica, partide, ideologi). El le spune romanilor verzi cuvintele pe care vor sa le-auda, mai ales de Pasti si Craciun: brinza, viezure, varza, barza, minz etc, asezonate cu citate calpe din Kant, Eminescu, Tutea ori Nichifor Crainic. Puric le transmite starea de gratie care se potriveste perfect cu starea de satietate data de caltabos, toba ori drob: Romania e buricul pamintului, gradina Maicii Domnului, aici s-au nascut vesnicia si spiritualitatea, Occidentul cel rau vrea sa ne corupa, sa ne spolieze si sa ne supuna.

Ce poate fi mai linistitor pentru asistatul care nu face nici un efort sa puna mina pe o sapa, pentru micul amploaiat complacut in ratare ori pentru pensionarul satul de privatiuni decit sa-l auda pe „maestrul Dan Puric? Puric le explica acestor oameni ca nu ei sint de vina pentru ratare, ci un complot global indreptat impotriva exceptionalei Romanii si exceptionalului roman mindru si atit de talentat. E minunat!

Mustind de citate si referinte culte, discursul lui Dan Puric se trage din seva lui Corneliu Vadim Tudor si Adrian Paunescu. E un nationalism de vitrina, altoit pe frustrari personale si cota de piata. Asa apare nevoia de a gidila orgoliul natiei prin gasirea de dusmani externi, fie ei unguri, homosexuali, occidentali. Andrei Plesu l-a descris perfect intr-un interviu in Adevarul: „Domnul Dan Puric a iesit din sfera unde este cu adevarat competent, inalt competent. A facut un sindrom de guru… Cazul Puric este al unui om care si-a asumat ceva pe care nu-l face cine trebuie: nici institutia care trebuie, nici personajul”.

De ce e interesant cazul Dan Puric? Pentru ca el spune ceva despre discursul din spatiul public si pentru ca explica intr-o oarecare masura impostura data ca model.

Nu e treaba mea cum isi fac televiziunile agenda si pe cine invita in platou. Sint afaceri private si e alegerea lor. Dar cred ca e de interes public sa spunem ca multe televiziuni au abandonat orice filtru critic, iar unul dintre rezultatele acestui abandon e aparitia regulata a acestui predicator laic. Robert Turcescu „l-a inventat” ca personaj televizat in anii 2000, iar de atunci vine negresit la emisiuni despre sufletul romanesc, despre viitorul si trecutul tarisoarei, despre locul Romaniei in lume.

Il gasiti de obicei ca invitat in platoul unor vedete TV degraba varsatoare de lacrimi fierbinti de grija Tarii si Neamului (neaparat cu majuscula), ahtiate in realitate dupa audienta si influenta. Aici, talentul actoricesc al lui Dan Puric atinge apogeul. Teatral, cu gesturi martiale si mimica excedentara, actorul – profet se dezlantuie. Si da-i, si lupta cu Occidentul putred, cu imperialismul – stiti textele decupate din doctrina dughiniana.

N-o sa vedeti vreo intrebare de urmarire, vreun filtru jurnalistic din partea gazdei – vedeta. Nu. Ochi aposi, sprincene ridicate, grimase aprobatoare si rasfat total. Tot dialogul (mai degraba monolog + manechin cu lavaliera pe post de ziarist) e suprarealist. Auzi intr-o ora atitea nazbitii cit sa scrie Umberto Eco cinci romane in cheie conspirationista.

A ajuns la performanta sa fie concomitent pe doua-trei posturi, in direct si in reluare de-a valma, de nu mai intelege nimeni nimic.

Televiziunile care-l cultiva sint cele la care gasiti invitati condamnati penal, politicieni si afaceristi in cautarea unei spalaturi profesioniste, parerologi priceputi si la cultura de lavanda si la scutul antiracheta. In general, gasiti in platourile lor genul de oameni pe care nu i-ati invita niciodata acasa, la masa.

Sindromul Dan Puric la TV explica intr-o oarecare masura inversarea valorilor in ultimii 26 de ani. Publicul a fost permanent bombardat de televiziuni cu false modele, iar rezultatul a fost confuzia totala.

Dar acum situatia se schimba. Tot mai multi tineri resping furibund meniul oferit de TV, constienti ca adevarul e in alta parte. Ditirambii lui Puric la adresa exceptionalismului romanesc isi gasesc raspunsul adecvat in miile de postari ironice de pe Facebook ori de pe site-urile de informatii. Si televiziunile tot nu inteleg ca sint pe un drum gresit, ca publicul tinar le respinge categoric. Datele de audienta arata rau pentru multe posturi, cautate de publicitari tot mai des pentru reclame la crema adeziva Corega si sosete flausate anti-varice.

Primele avertismente ale publicului la adresa televiziunilor au venit in 2013, la protestele anti-Rosia Montana. A urmat valul de dispret public fata de prestatia din campania prezidentiala din 2014, apoi votul de blam pentru modul in care au acoperit accidentul politistului Bogdan Gigina si protestele dupa catastrofa din clubul Colectiv. Cu o singura exceptie, posturile de stiri si-au pastrat autismul.

Dan Puric e parte a acestei probleme. Cit timp el si alti falsi profeti-analisti vor face agenda TV, prapastia dintre televiziunile de stiri si generatia tinara se va largi. Iar anii electorali cu televiziunile finantate la negru, din sacosa, nu vor mai fi suficienti pentru supravietuire. Pentru tineri, ecranul TV va parea tot mai pixelat, tot mai plin de Purici deranjanti.