Putere sau guvernare

Cistigarea alegerilor conduce la ocuparea posturilor, dar eficienta guvernarii nu se realizeaza printr-un mecanism automat. Intre putere si guvernare se deschide o fractura pe care, fie improvizatia, fie reforma structurala o poate umple.

Societatile contemporane sint din ce in ce mai putin guvernabile. Marea sfidare la adresa politicii actuale priveste capacitatea de a (re)concilia interesele divergente, din ce in ce mai numeroase, cu reperele eficientei administrative. Politica traditionala orientata spre preluarea pozitiilor de decizie nu mai reuseste sa asigure cadrul de actiune a administratiei.

Cistigarea alegerilor conduce la ocuparea posturilor, dar eficienta guvernarii nu se realizeaza printr-un mecanism automat. Intre putere si guvernare se deschide o fractura pe care fie improvizatia, fie reforma structurala o poate umple.

Cei care dupa decembrie 2004 au preluat institutiile nu au descoperit inca puterea. Desi au unele intuitii, preluarea puterii presupune o actiune sistematica fondata pe o viziune strategica, care, cel putin pentru moment, ramine neclara.

Intre timp, dupa ce surpriza electorala s-a consumat, adversarii, nu doar cei politici, ci mai ales ceilalti, proveniti din mediul economic pestrit al tranzitiei, experimenteaza noi mijloace de contraatac.

Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu, sprijinit de o majoritate parlamentara fragila, se complace intr-o formula politica lipsita de suport real: coalitia. Functionind doar in sedinta de Guvern ca institutie politica, Executivul are in rest o functie administrativa. Cind nu sint in sedinta, ministrii sint sefi de departamente, nu politicieni.

Promovarea politicilor publice depinde nu doar de stabilitatea coalitiei, ci si de calitatea echipelor. Desemnarea drept candidat al Aliantei D.A. pentru Primaria generala a lui Adriean Videanu va aduce noi controverse in sinul coalitiei.

Rolul ministrilor de stat, numiti impropriu viceprim-ministri, este de a garanta, prin prezenta lor in Guvern, loialitatea partidelor ce participa la exercitiul guvernarii. Pentru ca acest obiectiv sa fie realizat, ar trebui ca succesorul lui Videanu sa fie un lider de marca al PD. Alta situatie neclara priveste pozitia de ministru al Controlului, ramasa vacanta dupa demisia lui Sorin Vicol.

Inlocuirea lui Videanu ar fi o buna ocazie pentru rezolvarea acestei probleme controversate, cu atit mai mult cu cit, in conformitate cu Constitutia (art. 106 si 107, alin. 4), ca urmare a demisiei ar fi trebuit, pentru o perioada de 45 de zile, numit un ministru interimar. Varianta renuntarii la acest post ar implica restructurarea Guvernului, pe care doar Parlamentul o poate aproba.

Or, mica majoritate cu geometrie variabila de care dispune Tariceanu nu garanteaza reusita unui astfel de demers. In aceste conditii, testul electoral reprezentat de alegerile partiale din 3 aprilie poate fi un moment al confirmarii politice a primei etape a guvernarii, dar si un experiment in vederea obsedantelor, dar improbabilelor alegeri anticipate.

Dupa citeva luni de la alegerile parlamentare si prezidentiale, democratia sondajelor, manipulatoare si imprecisa, se va confrunta din plin cu democratia electorala. Trecerea de la preluarea puterii la guvernare poate fi accelerata sau frinata de momentul electoral.

Centrate pe campania din Bucuresti, la care va participa unul dintre fostii ministri de prima linie, inaintea Congresului PSD, alegerile din aprilie pot asigura o paranteza de liniste pina spre toamna. Dar nu pot suplini dificultatile in directia guvernarii.

Drumul de la putere la guvernare este dificil. El presupune depasirea etapei politice a preluarii pozitiilor de decizie de la nivel central sau local si concentrarea asupra administratiei. Interesul predominant fata de dimensiunea politica si concurentiala a guvernarii a dus la esecul PSD in alegeri.

Concentrat asupra spatiului de manevra al adversarilor PSD, a neglijat administrarea, lasind mina libera clanurilor locale. Insa repetarea acestei situatii intr-o formula de coalitie ar genera instabilitate si ar impiedica atit controlul real al puterii, cit mai ales guvernarea.